„Acum este limpede că escaladarea către Noul Război Rece a fost planificată în urmă cu mai bine de un an, printr-o strategie asociată cu planul american de a bloca gazoductul Nord Stream 2 și de a interzice Europei de Vest („NATO”) să aibă relații comerciale și de investiții cu Rusia și China.
Așa cum arată documentele oficiale americane privind securitatea națională, China este văzută ca un mare inamic. China a fost văzută de America ca o soluție pentru reducerea salariilor, prin dezindustrializarea Statelor Unite și industrializarea Chinei, însă creșterea Chinei a generat spaimă în Statele Unite, spaima că o țară poate deveni prosperă urmând calea socialismului. Rezultatul este ciocnirea de acum dintre două sisteme economice – industrializarea socialistă și capitalismul financiar neoliberal.
Noul Război Rece împotriva Chinei este primul act al unui al treilea război Mondial ce se anunță a fi de durată. Strategia SUA este de a lăsa China fără aliații economici, în special Rusia, Asia Centrală, Asia de Sud și Asia de Est. Întrebarea era de unde să înceapă această izolare a Chinei”, scrie economistul american Michael Hudson.
„Rusia părea să fie cel mai ușor de izolat atât de China, cât și față de aliații europeni din NATO. A fost pregătit un set de sancțiuni dure care să interzică comerțul dintre NATO și Rusia. Tot ce mai trebuia pentru a produce acest cutremur geopolitic era un casus belli”.
Asta s-a aranjat destul de ușor. Noul Război Rece ar fi putut să înceapă în Orientul Mijlociu – din cauza rezistenței împotriva preluării de către americani a petrolului irakian, sau printr-o acțiune împotriva Iranului și a țărilor care încă îl ajută să supraviețuiască economic. Războiul putea începe în Africa, cu lovituri de stat și revoluții colorate, sub oblăduirea Comandamentului African al Armatei SUA, cel mai nou, creat în 2008, cu câțiva ani înainte de așa-zisa Primăveră Arabă, în Tunisia, extinsă în Libia și Siria.
Însă Ucraina, care era supusă unui război civil începând din 2014, după lovitura de stat, oferea șansa cea mai mare de a marca o primă victorie în confruntarea cu China, Rusia și aliații lor.
Acțiunile Rusiei în cele două provincii din estul Ucrainei și distrugerea armatei, marinei și forțelor aeriene ucrainene în ultimele două luni au fost folosite ca o justificare pentru impunerea sancțiunilor amintite pregătite de Statele Unite, un program care este acum în plină desfășurare. Europa, ascultătoare, a mers până la capăt cu aceste sancțiuni. Nu va mai cumpăra gaze, petrol, alimente și cereale din Rusia; va cumpăra toate astea din Statele Unite, alături de importuri și mai mari de arme americane.
Dezechilibrarea ratei de schimb dolar/euro
Este important să vedem cu va afecta asta balanța de plăți a Europei și rata de schimb euro/dolar.
Înainte de impunerea sancțiunilor, comerțul și investițiile europene promiteau o creștere a prosperității prin afacerile cu Rusia si China desfășurate de Germania, Franța și alte state NATO. Rusia oferea energie la un preț competitiv, iar livrările urmau să crească odată cu lansarea Nord Stream 2. Europa urma să obțină valuta necesara pentru a plăti gazele printr-o combinație între exportul de produse manufacturate și investiții în economia rusă – un exemplu sunt companiile auto germane și investițiile financiare. Acum, comerțul și investițiile bilaterale sunt oprite și așa vor rămâne ani buni, pentru că NATO a confiscat rezervele valutare pe care Rusia le păstra în lire sterline și euro.
În schimb, țările NATO vor cumpăra gaze naturale lichefiate din SUA, urmând să cheltuiască miliarde de dolari si pentru terminalele necesare, ceea ce va dura, cel mai probabil, până în 2024 (până atunci, mult succes, europenilor!). Penuria de resurse energetice va duce la creșterea prețului gazelor și petrolului. Țările NATO vor începe să cumpere mai multe arme de la complexul militaro-industrial american. Asta va duce și la creșterea prețului armelor. Va crește și prețul alimentelor, ca urmare a încetării importurilor din Rusia și Ucraina, pe de o parte, și a lipsei de îngrășăminte, pentru care este nevoie tot de gaze naturale.
Toate aceste trei dinamici vor întări dolarul în raport cu euro. Întrebarea este cum va reuși Europa să își echilibreze plățile cu Statele Unite? Ce poate Europa să exporte în SUA? Răspunsul este: nu prea multe. Prin urmare, ce se va întâmpla cu euro?
Aș putea face o propunere modestă. Europa a încetat să mai fie independentă politic și începe să semene tot mai mult cu Panama sau Liberia – ‘pavilion de complezență’ pentru centrele bancare offshore, nu state ‘reale’, pentru că nu mai emit propria moneda, ci folosesc dolarul american. Din moment ce zona euro are niște cătușe monetare (nu poate investi în economie dincolo de limita de deficit de 3% din PIB), de ce să nu arunce prosopul financiar și să adopte dolarul SUA, cum a făcut-o Somalia sau Ecuadorul. Asta le-ar da mai multa siguranță investitorilor…
Pentru Europa, va exploda costul împrumuturilor externe pe care ar trebui sa le facă pentru a acoperi deficitul comercial produs de importul de petrol, gaze, alimente si arme din SUA. Costul în euro va fi și mai mare, pentru că euro se va deprecia în raport cu dolarul. Rata dobânzilor va crește, investițiile vor scădea, iar Europa va deveni tot mai dependentă de importuri. Zona euro va risca să devină o zonă economică moartă. Europa poate deveni o versiune a Puerto Rico.
Noul Război Rece iscat de ‘războiul din Ucraina’ riscă să degenereze în cel de-al treilea război mondial, care ar putea să dureze cel puțin un deceniu, poate două. Asta pentru că va fi un război economic între neoliberalism și socialism.
Dincolo de cucerirea economică a Europei de către SUA, strategii americani vor același lucru în Africa, în America de Sud, în țările asiatice. Creșterea prețului energiei și alimentelor va lovi puternic economiile care au deficit de energie și alimente. În același timp, datoriile pe care le-au făcut în dolari vor crește, pentru că moneda acestor țări se va devaloriza puternic față de dolar. Multe țări din Africa și America Latină vor avea de ales între raționalizarea carburanților și a energiei și împrumuturi și mai mari în dolari.
Se discută ca FMI să finanțeze deficitele acestor țări prin drepturi speciale de tragere. Însă aceste împrumuturi implică niște condiții. FMI are propria politică de sancționare a țărilor care nu se supun în fața Statelor Unite. Prima solicitare din partea SUA va fi ca aceste țări să renunțe la comerțul cu Rusia și China. ‘De ce să vă dăm drepturi speciale de tragere sau dolari, dacă voi cheltuiți aceste fonduri în Rusia, China și alte țări pe care noi le-am declarat inamice’, vor spune oficialii americani.
Cel puțin acesta este planul. Nu m-ar mira să văd cum o țară africană devine ‘noua Ucraina’, cu un război prin procura între trupe susținute de Statele Unite (sunt o mulțime de mercenari wahhabiți) care luptă împotriva unor țări ce importa cereale din Rusia și acceptă investiții în infrastructură în cadrul strategiei chineze a Noului Drum al Mătăsii.
Economia mondială este aruncată în aer, iar SUA s-au pregătit pentru un răspuns militar și pentru transformarea petrolului american și a exportului de alimente în arme economice, s-au pregătit pentru a exporta arme și a impune condiții în țările care vor avea de ales de care parte a Noii Cortine de Fier vor să se afle.
Ce va păți Europa? Sindicatele din Grecia demonstrează împotriva sancțiunilor. În Ungaria, Viktor Orban a câștigat alegerile cu o viziune anti-UE și anti-SUA, spunând că vrea să plătească în ruble pentru fazele din Rusia. Oare câte țări vor rupe rândurile și vor face același lucru? Și cât timp le va lua până să facă asta?
Ce vor păți țările Sudului Global, care vor fi sacrificate pe altarul crizei energetice și alimentare pentru împărțirea în două a economiei mondiale? India semnalează deja că economia sa este legată organic de Rusia și China. Pakistanul pare să ajungă la aceeași concluzie.
Din punctul de vedere al SUA, este suficient răspunsul la o întrebare: Ce se va întâmpla cu politicienii și oligarhii pe care îi recompensăm pentru că ne-au predat țările lor?
Strategii americani au considerat de la bun început că al treilea război mondial va fi un război al sistemelor economice. Ce tabără vor alege țările lumii: propriul lor interes și coeziunea socială sau supunerea în fața liderilor politici instalați prin amestecul Statelor Unite, așa cum a fost cazul celor 5 miliarde de dolari despre care Victoria Nuland spunea că au fost investiți în Ucraina după 2014, pentru ca apoi să inițieze luptele care au dus la războiul de azi?
În contextul acestor imixtiuni politice și al propagandei mediatice, cât va trece până când restul lumii să își dea seama că avem un război global în desfășurare? Marea problema este că, până ca lumea să-și dea seama ce se întâmplă, fractura globală va permite deja Rusiei, Chinei și Eurasiei să creeze o Nouă Ordine Mondială non-neoliberală, care nu are nevoie de țările NATO și care nu mai are încredere să coopereze cu ele. Câmpul de luptă se va umple de cadavre economice”.
Cu greu va mai exista UE ca organism de sine stătător, dacă Rusia va câștiga războiul cu americanii de pe teritoriul ucrainean. Și din câte se observă, pare din ce în ce mai probabil. Acest fapt va accelera inevitabil declinul Occidentului ca actor global major, fapt care-i evidențiat inclusiv prin sprijinul acordat Ucrainei de către SUA și de către europeni.
Pe scurt, Occidentul trebuie să câștige în Ucraina pentru a inversa dezintegrarea Statelor Unite și a Europei în ochii lumii, dar nu numai în ochii lumii. Însă o astfel de victorie pare din ce în ce mai puțin probabilă. Planeta trece prin schimbări masive în raportul său de putere. Accentul s-a mutat de la vest la est, iar viteza tranziției a fost afectată semnificativ de operațiunea militară specială a Federației Ruse. Occidentul arată o tendință remarcabilă de a judeca complet greșit rezistența rușilor și cursul evenimentelor.
La ceea ce asistăm în momentul de față este de importanță istorică. Incursiunea din Ucraina marchează cu adevărat sfârșitul unei ere. Occidentalii ar fi trebuit să observe refuzul lumii în curs de dezvoltare de a condamna mișcarea Rusiei. Prin urmare, devine foarte puțin probabil ca sudul global să se prăbușească, așa cum susține autorul. Implicațiile vor fi profunde în cadrul efectelor create, iar Imperiul Minciunilor a primit în sfârșit cizma proverbială.
Încerc să nu emit pronosticuri referitoare la evoluția evenimentelor actuale, deoarece prin ceața acțiunilor militare, a dezinformărilor de tot felul, a propagandei deșănțate într-un sens sau în celălalt, a evoluției rapide din teren, extrem de fluidă uneori, e dificil să „vezi” limpede, echilibrat, obiectiv ceea ce va urma. Presupunerile nu-mi plac! Nu se știe ce va fi! Cele mai multe dintre conflictele lumii au loc fără ca nimeni să observe, cu excepția cazului în care se întâmplă să fii unul dintre nefericiții prinși în ele. Spre exemplu: când războiul din Vietnam era în plină desfășurare, nu s-a auzit nimic despre cel izbucnit în țara vecină, Laos, care a durat aproape la fel de mult. Cui i-a păsat de războiul civil înghețat din Peru, unul dintr-un lung șir, în ciuda faptului că protagoniștii erau elita capitalistă coruptă și gherilele marxiste ucigașe?
Suferințele reale ale Ucrainei și nemulțumirile la fel de reale ale Rusiei vor deveni sloganuri și mai lipsite de sens, în timp ce conducătorii selectează unde, când și-n ce manieră vor tăia prada. Iarăși se vor hașura hărți și se vor smulge teritorii. N-avem timp să ne mai gândim la ce se va întâmpla pe mai departe cu moneda euro, cu dolarul, cu yuanul, rialul sau rubla, dacă se aud cum bat tobele celui de-al treilea război mondial care va fi și ultimul și care nici câștigători nu va avea. Unele dintre națiuni caută întotdeauna să fie de partea dreaptă a istoriei, pentru a-și câștiga parteneri. Până când nu este prea târziu, nu le vine niciodată prin minte că, pentru a îmbunătăți cu adevărat viața cetățenilor lor, n-ar trebui să-i considere astfel niciodată. De ce? Pentru că în nicio conflagrație reală, alianțele n-au rezistat!
Mr. Stoltenberg ne spunea mai acu’ ceva timp: „NATO este o alianță de apărare” – o minciună, NATO a bombardat fără milă Serbia, deși această țară mică nu a pus în pericol niciun membru al acestei alianțe militare;
– „Alianța este hotărâtă să nu se angajeze direct în confruntarea militară dintre Moscova și Kiev”- o altă minciună, instructorii și mercenarii NATO sunt prezenți de multă vreme în Ucraina, iar Alianța echipează acum această țară nu numai cu arme moderne, muniție și alte echipamente, dar și cu „boots on the ground”;
– „NATO nu caută un război cu Rusia” – o altă minciună totală (a câta oare?) – NATO se află deja într-un război proxy cu Rusia și, din motive pe care nimeni nu le înțelege, face totul pentru a-l declanșa pe cel nuclear.
Iată alte motive pentru care NU doresc (încă) să comentez nimic!