Dacă închiderea unei părți a spațiului aerian turc pentru avioanele rusești reprezintă un indiciu al noii direcții a Ankarei, gestul poate deveni fatal pentru Turcia pe mai multe fronturi.
Decizia Turciei, de a-și închide spațiul aerian aeronavelor militare și civile ruse care se îndreaptă spre nordul Siriei, a surprins pe mulți observatori. Anunțul făcut de ministrul de externe Mevlut Cavusoglu, către jurnaliștii turci în timpul turneului său în America Latină cu privire la această decizie, a ridicat multe întrebări referitoare la implicațiile viitoare ale acestei acțiuni pentru relațiile ruso-turce.
Probabil, această hotărâre a fost una rezultată în urma unui acord turco-american, acord parafat ca urmare a contactelor discrete dintre președintele Recep Tayyip Erdogan și omologul său american Joe Biden pentru a învinge Rusia. Spre deosebire de predecesorul său, Donald Trump, Joe Biden consideră că este dificil să se realizeze securitatea regională fără Turcia, care se numără printre primii membri care s-au alăturat organizației de la înființarea NATO (Turcia a devenit membru în 1952, iar NATO s-a format în 1949). Astfel, acordul dintre cele două țări a inclus extinderea cooperării economice, precum și satisfacerea nevoilor de apărare ale Turciei, în special în sistemele avansate de rachete F-35, Patriot și THAAD.
Există mai multe explicații pentru decizia Ankarei. Prima ar fi că SUA au exercitat presiuni asupra Turciei după ce a devenit evident că rușii au condus bătălia de la Mariupol și din alte zone din sud-estul Ucrainei din baza aeriană rusă Hemeimim din nordul Siriei – din care au fost efectuate lovituri strategice împotriva forțelor ucrainene. O a doua posibilă explicație ar fi că Erdogan a reușit între timp să îmbunătățească relațiile țării sale cu Washingtonul, profitând din plin de nevoia disperată a americanilor de a-și „resuscita” vechile parteneriate din zonele cât mai apropiate ale războiului proxy dintre NATO și Federația Rusă din Ucraina.
Dar acolo unde unul pierde, altul câștigă. Pe baza deciziei-surpriză a Turciei, Teheranul s-a oferit inteligent să permită aeronavelor rusești să folosească spațiul aerian iranian, pentru a ajunge la bazele navale și aeriene din nordul Siriei. Deși timpii de zbor pot fi mai lungi, s-au conturat numeroase beneficii pentru Iran, care și-a consolidat acum relațiile strategice pe axa Rusia-China.
Președintele rus Vladimir Putin a fost generos cu omologul său turc. El l-a iertat pe Erdogan pentru greșeala sa din 2015, când apărarea antiaeriană turcă a doborât un avion rusesc Suhoi care ar fi pătruns pentru câteva secunde în spațiul aerian al Turciei de lângă granița dintre Siria și Turcia. De asemenea, liderul de la Kremlin a dat dovadă de înțelegere și chiar de răbdare față de ocuparea turcă a zonelor din nordul Siriei, contrar dorințelor aliaților săi de la Damasc. Numai că recenta soluție adoptată de către administrația de la Ankara de a înființa o zonă de excludere a aviației ruse nu va fi atât de ușor de iertat, mai ales dacă va fi urmată de măsuri suplimentare, cum ar fi interzicerea trecerii navelor militare ale Rusiei prin strâmtorile Bosfor și Dardanele către Mediterana, în conformitate cu Acordul de la Montreux.
Alegerea de a se alinia cu Washingtonul în ceea ce privește Ucraina riscă, de asemenea, să genereze costuri militare, politice și economice ale Turciei din partea Moscovei, la fel cum restrânge, în mod clar și fără dubiu, rolul de mediator „neutru” al lui Erdogan în criza ucraineană. În aceeași manieră vor fi limitate inclusiv aspirațiile Turciei de a extinde cooperarea comercială cu Rusia la 100 de miliarde de dolari pe an, așa cum vor fi afectate vânzarea altor sisteme rusești de apărare antirachetă S-400. Pe de altă parte, Rusia ar putea răspunde prin dezvoltarea și extinderea relațiilor cu Partidul separatist al Muncitorilor din Kurdistan (PKK) sprijinindu-le operațiunile în interiorul teritoriilor turcești.
Din punct de vedere politic, operațiunea militară rusă din Ucraina este o chestiune de viață și de moarte pentru Putin. Prin urmare, răspunsul său la mișcările beligerante ale Ankarei va fi, probabil, decisiv și ar putea avea loc pe mai multe fronturi:
- Frontul sirian: Pentru a menține echilibrul în relațiile dintre Rusia și Turcia, președintele rus s-a opus ferm dorinței conducerii siriene de a invada Idlib pentru a elimina grupările teroriste jihadiste din zona respectivă și pentru a restabili controlul teritorial de către Damasc.
- Chiar dacă poziția Moscovei s-ar putea să nu se schimbe încă, operațiunile militare intense și reînnoite ale Rusiei în Idlib vor conduce la o creștere a numărului de sirieni care fug pe teritoriul turc, care găzduiește, deja, peste 3 milioane de refugiați sirieni.
- Consolidarea relațiilor ruso-iraniene,care va avea un impact negativ asupra ambițiilor regionale ale lui Erdogan – în special în Asia de Vest și Centrală – ținând cont de faptul că Beijingul, care formează al treilea și cel mai puternic braț al alianței, este un membru cu drepturi depline al acestei troici.
- Frontul arab: dorința Turciei de a-și îmbunătăți relațiile cu Arabia Saudită, Egipt,precum și cu alte state arabe din Golful Persic poate fi împiedicată din cauza apropierii acestora de Rusia și de China, apropiere care coincide inclusiv cu ruperea legăturilor lor tradiționale cu SUA.
- Alianța Rusia-Iran-China poate perturba relațiile Ankarei în întreaga regiune a Asiei de Vest. De remarcat faptul că Riadul nu a răspuns încă la comunicarea diplomatică a Turciei, aceea care se referă la închiderea dosarului privind uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.
Conducerea lui Erdogan din ultimele luni a fost caracterizată de confuzie și volatilitate. Evoluțiile politice recente includ îmbunătățirea raporturilor politice și diplomatice cu Israelul, implicarea treptată a Ankarei în criza din Ucraina și reluarea prieteniei cu Washingtonul. Acestea vin într-un moment critic, nu numai pe fondul unei crize economice la nivel național, ci și cu un an înainte de alegerile prezidențiale și legislative, ceea ce reprezintă o amenințare serioasă la adresa domniei președintelui turc. Este posibil ca Vladimir Putin să fi decis inițial să treacă cu vederea vânzarea de către Turcia a dronelor Bayraktar, care, probabil, au contribuit la moartea a aproximativ 2.000 de soldați ruși în Ucraina, acceptându-le turcilor, fără tragere de inimă, după cum s-a observat din reacția Kremlinului, chiar și rolul de intermediar în criză. La nivel strategic, însă, îi va fi dificil să tolereze tendința accelerată a Turciei către Vest.
Este adevărat că Turcia reprezintă o forță regională destul de puternică, inclusiv din punct de vedere militar, dar tot atât de adevărat este că tabăra spre care înclină, aceea condusă de SUA, se află într-un declin accentuat, fiind sfâșiată de diviziuni și eșuând dramatic în regimul de sancțiuni economice aberante împotriva Rusiei. În plus, America se confruntă în momentul de față, pe lângă Rusia, cu o altă superputere (China), apoi cu o a treia putere nucleară (India) și cu o a patra în devenire (Iran), cuprinzând împreună mai mult de jumătate din populația lumii.
Pariul președintelui Erdogan împotriva Rusiei este teribil de riscant și s-ar putea ca, restricționând mișcările Moscovei, să joace ruleta rusească nu numai în ceea ce privește națiunea turcă, ci și în ceea ce privește soarta țărilor riverane Mării Negre, printre care se află și România. Încă un posibil focar de conflict la granițele noastre….
Citește și:
La granițele României se instalează din ce în ce mai multe conflicte
UE, Regatul Unit și SUA lucrează împreună pentru a îndepărta Serbia de Rusia. UE oferă morcovul apartenenței la bloc, iar britanicii și americanii oferă bățul, prin intermediul înarmării, antrenării și militarizării albanezilor din Kosovo împotriva Serbiei. După cum se constată, la granițele României se instalează din ce în ce mai multe conflicte. Unele arzânde, altele mocnite, dar pe cale să-și întețească flăcările. Cu conducătorii pe care-i avem, sunt slabe șanse să le ocolim, să evităm implicarea noastră în neînțelegerile, politicile și interesele altora care nu ne privesc (Citește mai departe…)
