Văd apeluri pentru formarea unei Alianțe Suveraniste în România. Să zicem că s-ar face. Pe hârtie totul e posibil. Întrebarea este: ar avea public? Ar avea cine s-o voteze, într-o țară în care cetățenii, într-o largă majoritate, nu înțeleg ce-i aia „suveranitate” și la ce folosește ea? Să fim serioși! Nu înțeleg ei ce-i „social-democrația” sau „liberalismul! Subiectul cu „suveranismul” le dă greu! Iar asta cu „poporul român e naționalist, deci e de rău!”. NU are niciun temei în realitate. Nu ești naționalist pentru că la beție cânți „Noi suntem români!” Când se alege praful de tot ce este în jurul tău, iar tu dai o mână de ajutor să se aleagă praful cât mai repede, despre ce naționalism vorbim? Când nu scoți un cuvânt de indignare despre abuzurile pe care le suportă românii din afara țării, despre ce naționalism vorbim? Poate, spun poate, pentru că nu cred că sunt mulți din „specia” asta, să fie unii români naționaliști americani, sau europeni, iar asta nu din convingere, ci din motive strict egoiste.
În plus, valabil pentru toți, ce mai valorează votul? Vine unul cu o erată, și-ți anulează votul, și s-a terminat și democrația. „Suveranitatea” și „naționalismul”, în sine, nu te fac liber, și stăpân pe drepturile tale, Sunt doar amăgiri. E la fel în toată Europa, și în SUA. Rar vom mai vedea oameni prin secțiile de votare. Odată cu proiectul european moare și democrația. Nu avea cum dăinui, când cetățeanul o disprețuiește, și o face „țap ispășitor” pentru toate slăbiciunile democrației reprezentative, slăbiciuni care vin din refuzul tot mai evident al fiecăruia dintre noi de a fi cetățean, adică de a ne asuma responsabilități în spațiul public. Pentru că democrația are sens doar în spațiul statului național, și cu cetățeni dispuși să-și asume pomenitele responsabilități în cadrul statului. Asta e! Etichetele nu rezolvă nimic, și nu produc nimic. Dar încă mai credem în ele. Nu multă vreme. După care urmează fie tirania, fie haosul, fie amândouă.
Autor: Constantin Gheorghe
Autorul corespunde, prin modul cum gândește, cu spiritul, ideologia și programul PSD. Nu c-ar fi ceva de blamat, în fond, fiecare are dreptul să susțină formațiunea politică cu care rezonează, dar nu cred c-ar fi cazul să afirme că românii nu știu ce-i aceea social-democrație, pentru că, după părerea mea, au avut suficient timp la dispoziție să priceapă (adică, aproape 33 de ani) că acest curent politic (chipurile, de orientare centru-stânga) în baza căruia s-a constituit partidul cu pricina, nu numai că a vândut România la preț de en-gros, dar PSD a fost cel care a avut nevoie de mii de morți ca să justifice preluarea puterii, după ce reprezentanții aceleiași grupări politice l-au trădat pe Ceaușescu.
Prin urmare, NU consider că cetățenii au participat la distrugerea țării, deoarece dacă alegătorii votează pe bază de minciuni, atunci publicul este manipulat și asta nu poate fi o democrație. Constantin Gheorghe NU explică aceste lucruri, ci se grăbește să pună etichete și să scoată castanele din foc cu mâna…conaționalilor, considerându-i vinovați de situația catastrofală a națiunii. Ceea ce nu-i în regulă, întrucât prezintă un raționament alterat și subiectiv la acest capitol. Doar dacă publicului i se prezintă adevăruri – fără afirmații care să denatureze ÎN MOD DELIBERAT realitatea – (și aceste adevăruri sunt inevitabil adevăruri istorice, deloc teoretice), democrația poate funcționa cu adevărat. Cu alte cuvinte: atunci când falsurile întregii situații politice, economico-financiare, sociale etc. din România sunt prezentate de către politicieni drept autentice, purtarea dictată de scop se numește propagandă. Practic, își bazează „teoriile” pe presupuneri false, pe ipoteze false, ceea ce conduce către impresia relatată de autor în cadrul expunerii sale: „cetățenii, într-o largă majoritate, nu înțeleg ce-i aia suveranitate”… „Nu înțeleg ei ce-i „social-democrație” sau „liberalism”.
Când România a fost furată românilor printr-o lovitură de stat, similar modului în care este furată Ucraina ucrainenilor, iar regimul american nu poate decât să mintă- și să mintă în mod repetat, sprijinind formațiunile care nu servesc interesului național, cred eu că lumea e perfect îndreptățită să solicite constituirea unor alianțe naționalist-suveraniste din moment ce actualele partide politice au încetat demult să mai reprezinte interesele legitime ale românilor.
Singurul lucru care nu este tolerat deloc într-o democrație sunt minciunile – în special minciuni în mass-media și în cadrul atitudinilor politice ale aleșilor (presupusele „științe social-politice”), fiindcă ele corup și „deranjează/tulbură” mințile mai puțin experimentate. Deși cenzura NU poate coexista cu democrația (ci este întotdeauna un slujitor fidel al dictaturii), falsitatea dovedită ar trebui pedepsită într-o democrație reală.
Acesta este motivul pentru care, într-o dictatură, atât minciuna, cât și cenzura sunt rampante: toate adevărurile importante sunt cenzurate. Și-n felul acesta, ajung să fie corupte „științele sociale”, deoarece ele sunt construite pe minciunile care rămân, după ce adevărurile cheie au fost „curățate”. Asemenea aspecte ar fi fost bine să fie dezvoltate de Constantin Gheorghe, pentru că e foarte ușor în viață să învinovățești pe unul și pe altul, ocolind de fapt cauzele care stârnesc efectele.