Pe 9/10 mai 1905 sultanul Abdul Hamid a fost nevoit să semneze Iradeaua care recunoștea drepturile naționale pentru întreaga românitate de la sud de Dunăre.Ce a însemnat acest act politic pentru viața aromânilor, istroromânilor și meglenoromânilor? Cine sunt ei și care sunt marile personalități care au contribuit la redeșteptarea națională și Marea Unire? De ce vor anumiți aromâni să se declare minoritate în România? Care sunt interesele străine în această problemă? Despre toate acestea am discutat cu domnul Radu Baltasiu, Profesor la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti şi Director al Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE).
– Ziua de 10 mai are mai multe semnificatii majore in Istoria poporului roman, fiind ziua Monarhiei, a Independenței, ziua Regatului, dar si a intregii românități Balcanice. Pe 9/10 mai 1905 sultanul Abdul Hamid a fost nevoit să semneze Iradeaua care recunoștea drepturile naționale pentru românii din Macedonia. Ce a însemnat acest act politic pentru viața aromânilor?
Radu Baltasiu: În primul rând este vorba de ceea ce la nivelul Parlamentului României de astăzi se discuta a se institui ziua românității balcanice, a recunoașterii de către Imperiul Otoman, cu mare întârziere, a existenței românilor în interiorul Imperiului Otoman, a existenței cu drepturi cetățenești depline.
Această chestiune s-a realizat chiar în opoziție cu țări precum Grecia, cu care aproape că am ajuns în situația de a întrerupe relațiile diplomatice tocmai în acea perioadă, motivul fiind nerespectarea de către alți creștini a drepturilor minorității române. Pe scurt, ziua de 10 mai reprezintă încă o dată importantă în istoria spațiului românesc și, pe lângă Ziua Regalității și a Independenței în România, este și ziua românității balcanice, dată în care românii de la sud de Dunăre au căpătat drepturi civile, la fel ca ceilalți creștini greci, bulgari, sârbi etc…
– Ce credeți că s-ar fi întâmplat dacă această Iradea nu ar fi fost semnată de sultan?
– Nu ar fi fost în interesul Turciei, fiindcă era la cuțite cu bulgarii, cu grecii și cu Serbia și ar mai fi fost încă o țară importantă dușman și Turcia ar fi riscat un pic prea mult, deoarece era foarte slăbită și tocmai dispărea ca mare putere europeană. A fost un act de inteligență geopolitică, mai ales că pretenția românească era susținută de mari puteri precum Germania, care era principalul furnizor de armament al Turciei.
– Aromânii, dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii. Cine sunt ei și care le sunt originile și răspândirea?
– Toți fac parte din ceea ce Academia Română numește, și trebuie să insistăm pe acest aspect, din poporul român, din românitatea balcanică. Românitatea balcanică sau poporul român este alcătuită din daco-români, adică noi, cei de la nord de Dunăre, cu câteva excrescențe care pot ajunge și până dincolo de Bug, în Ucraina.
Mă refer și și la românii din Timoc, din Serbia și Bulgaria, care tot daco-romani sunt. Sigur, peste 95% dintre daco-români trăiesc la nord de Dunăre. Restul se mai numesc și macedo- români, în care intră aromânii, care se găsesc în special în Grecia și în Albania.
Sunt istroromânii, cei care locuiesc în peninsula Istria din Croația, la frontiera cu Italia, lângă Trieste, și meglenoromânii, cei care se mai găsesc în câteva sate la frontiera dintre Grecia și Bulgaria. Cu toții suntem același popor, dar vorbim dialecte diferite, în acord cu titulatura pe care o avem și anume: daco-româna, istro-româna, aromâna și megleno-româna.
– Cât de mari sunt diferențele între aceste dialecte?
– Ne înțelegem într-o măsură satisfăcătoare, mai ales dacă nu ne grăbim. În principiu este vorba de două maniere de a vorbi limba română.
Una este înghețata în timp la granița dintre Antichitate și Evul Mediu. Mă refer la macedo- români. Iar cealaltă parte a limbii române a evoluat, mă refer la daco-română, cu toate neologismele, în special cele venite din limba franceză.
Partea de la sud de Dunăre este înghețată undeva la despărțirea din secolul VI-VII, pentru că, la momentul acela, s-a cristalizat o masă slavo-bulgară foarte puternică, care, efectiv, i-a împins pe greci către Marea Mediterană. Să nu uităm că Vasile cel Mare, împărații bizantini și Bizanțul au avut mult de furcă până secolul al XI-lea cu bulgarii.
Această masă slavo-bulgară a avut un impact deosebit și asupra masei românității orientale pe care – nu știu dacă cuvântul împărțit este potrivit – ci pur și simplu una a rămas la un nivel, iar cealaltă și-a continuat traseul pe care îl cunoaștem.
– Grămușteni, pindeni, fărșeroți: diferențieri lingvistice, culturale și politice.
– Eu nu sunt un specialist în lingvistică. Sunt specialiști de la Institutul Iorgu Iordan al Academiei Române care pot să intre în detalii mai precise. Toți sunt aromâni, fac parte din grupul care trăiește în actuala Grecie și parțial în Albania.
Cert este că negoțul, abilitatea de a construi, de a fi cărăușii Europei în Imperiul Bizantin le-au avut și unii și alții. Fiecare au dat mari intelectuali și le datorăm lor și urmașilor lor multe pentru realizările României moderne.
– Ați amintit de realizările românilor sud-dunăreni și contribuția lor la statul român modern. Aș vrea să amintim câteva personalități marcante din țară și din strainatate, din trecut și din prezent.
– Sunt convins că toată lumea îi are în minte pe Gică Hagi, Simona Halep sau Toma Caragiu, împreună cu sora sa, Matilda Caragiu, academiciana, cu cele 10 puncte importante despre «Ce înseamnă să fii aromân astăzi». Dar sunt foate multe personalități. Academia Română își datorează existența în bună măsură aromânilor, Evanghelie Zappa fiind unul dintre principalii finanțatori. Tot el este unul dintre principalii finanțatori ai stadionului Olimpic din Atena și așa mai departe.
Câți dintre noi știm că actuala față istorică a Craiovei datorează enorm unui alt aromân, Jean Mihail, sau faptul că Opera din Viena își datorează existenta și lui Nicolae Dumba, un mare sponsor al artelor în Imperiul Habsburgic, fratele său fiind ultimul ambasador al Austro-Ungariei în Statele Unite?! Câți dintre noi știu că forțele armate ale Greciei, Flota, Banca Națională a Greciei își datorează existența lui George Averoff?!
Fără Gojdu nu cred că am fi putut vorbi de Marea Unire de la 1918. Bursele sale acordate tinerilor ardeleni le-au permis să studieze în Imperiul Habsburgic și să se întoarcă luminați în Ardeal, în așa fel încât să țină Marea Unire.
Sau marele Andrei Șaguna, care a înființat multe școli în Ardeal și care apoi au contribuit apoi la redeșteptarea națională. Podul cu lanțuri din Budapesta e făcut în bună măsură cu banii aromânilor, de baronul Sina. Institutul de Medicină Legală al României este o instituție creată de un aromân, Mina Minovici. Curentul alternativ, fără de care nu ar fi fost posibilă civilizația modernă, îi aparține lui Nikola Tesla, un istriot. Noi am construit acum mai bine de zece ani o bază de date în care avem toate aceste personalități.
Dacă reținem doar că mișcarea de redeșteptare națională care apoi a făcut posibilă Marea Unire se datorează nu numai vitejiei soldaților români de la Mărășești și Oituz, ci și direcțiilor create cu ajutorul banilor aromânilor, în special în Transilvania, și vom înțelege un pic mai bine de ce este ridicolă pretenția unor rătăciți – că nu pot să le spun altfel – că ar fi altceva decât români. Să le spună asta lui Gojdu sau Dumba.
– Voiam să ajungem și la acest subiect sensibil. Avem o dispută care se tot amplifică în ultimii ani în comunitatea armânească: minoritate naţională vs. parte a poporului român. Cum se explică această dorință de a deveni minoritate în România? Cât de amplă e această mișcare?
– Dacă tot suntem la acest nivel cu discuția vă propun să vă citesc un pasaj din Declarația Academiei Române în 2005, ca să avem o bază de discuție și să nu se înțeleagă că e doar „opinia mea contra opinia ta”. Dacă plecăm de la premisa că Academia Română este cel mai înalt for științific al țării, iar prin știință înțelegem înțelegerea rațională, atunci toți ceilalți ar trebui să stea măcar cu respect să asculte, iar dacă nu pricep să mai citească până pricep.
„Academia Română a luat cunoștință cu surpriză de inițiativa unui grup de aromâni (armâni) din țara noastră de a se constitui într-o minoritate națională, distinctă de români, ca popor armânesc, cu o limbă proprie, armâna. Ne aflăm în fața unei diversiuni, izvorâte din interese mercantile ale unor cercuri din țară și din străinătate, ce ignoră adevărata istorie a acestei ramuri a romanității răsăritene și a dialectului aromân care, împreună cu cel dacoromân, cel meglenoromân și cel istroromân, formează limba română. Aducem la cunostință forurilor competente și publicului larg că Academia Română, în deplin acord cu specialiștii de bună credință din țară și din străinătate, nu poate fi de acord cu o astfel de inițiativă…”.
Vreau să spun că, după știința mea și după datele publice, autoritățile de stat știu mult mai multe. Se știe cu nume și prenume care sunt aceia care fac afaceri în Constanța și varsă bani, inclusiv autorități ale altor state. Dau bani la doi-trei tipi, dintre care unii ajung la nivel înalt gurvernamental și, în consecință, fac bani marșând pe această chestiune. Sunt interesele unor țări, care niciodată nu i-au recunoscut pe aromâni ca fiind români și care vor să blocheze definitiv ajutorul României la sud de Dunăre pentru comunitatea aromânească și, dacă vor reuși, să-i declare pe români minoritate națională trecând peste orice, atunci României i se va interzice să militeze pentru școală, scriere și liturghie în limba română, respectiv în dialect, și să se ocupe de soarta acestor oameni. Este aceeași poveste ca între moldoveni și basarabeni.
Revin la ceea ce spunea Academia: „Aromânii din România au venit de bună voie în această țară, mai ales în secolele al XIX-lea și al XX-lea, tocmai pentru că s-au considerat români, spre a avea o patrie a lor, spre a nu se mai simți nedreptățiți în locurile unde, de fapt, s-au născut și unde sunt autohtoni. Prin marile personalități pe care le-au dat în România, ei au îmbogățit, prin operele acestora, patrimoniul cultural național românesc; absența lor din acest patrimoniu ar sărăci cultura românească, pe de o parte, iar pe de alta – aceste contribuții nu și-ar găsi locul în alte culturi. De aceea, a admite constituirea unei minorități aromâne ar fi cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a românilor”. Aceasta este chiar un motto pe care aș îndrăzni să vi-l sugerez.
Am identificat, împreună cu oamenii de la Institutul pe care îl conduc, în arhivele ministerului de Interne, documente care arată propaganda greacă de la începutul secolului, ceea ce a dus și la ruperea relațiilor diplomatice atunci, propagandă care este exact la fel cu cea desfășurată și astăzi de Grecia, doar că statul român avea pe atunci un alt gen de reacție.
Țările NATO au politici naționale, iar politica națională a Greciei este din 1951 că nu mai recunoaște nicio minoritate.
Acum niciun an apărea informația că cei care susțin demersurile ca aromânii să fie considerați minoritate națională sunt statul rus, prin Sputnik, și Ungaria, prin organizațiile sale parapolitice din România.
– Un alt argument ar fi că în afara granițelor României, asimilați fiind românilor, își pierd cultura, nu mai au școli în limba aromână…
– Nu că ar avea școli. Vreau să vă spun că din cele 120 de școli construite de Cuza la sud de Dunăre mai funcționeaza doar două. Statul român a reușit contraperformanța istorică unică în Europa de a avea cea mai numeroasă comunitate istorică în jurul frontierelor și, în loc să-și potențeze politica externă și relațiile cu vecinii, s-a complăcut în politicile de sufocare ale identităților acestora. Instituțiile românești care trebuiau să se ocupe de aceste comunități au fost desființate pe rând, începând cu 2018, începând cu Institutul Hurmuzachi și direcția generală pentru românii din afara granițelor din ICR.
Preluare: hotnews.ro / Autor: Ionut Baias
