Pentru că modernitatea nu este înțeleasă în Rusia, în termeni seculari, ca o civilizație nouă, ci, în termeni religioși, ca o nouă putere de expansiune a catolicismului.- Pentru că modernitatea nu este înțeleasă în Rusia ca un produs al tehno-științelor, ci ca o inginerie socială bazată pe filosofie socială și ideologie.
- Pentru că modernitatea nu e văzută în Rusia ca noi forme ale juridico-politicului (separația puterilor în stat, de pildă), ci ca ipocrizie a principiilor (liberté, égalité, fraternité) în spatele căreia adevărat ar fi doar imperialismul forței brute.
- Pentru că Rusia nu a moștenit paradigma parmenidiană a identității dintre gândire și ființă și de aceea n-a înțeles hegelianismul ca o culminație a acestui paradigmatic, ci doar ca o filosofie a istoriei rezultată din voluntarismul supremației de tip imperial.
- Pentru că Rusia nu a dezvoltat mentalități urbane decât în urma Occidentului și a fost ispitită să plaseze mentalul țărănesc pe o poziție morală mai înaltă atunci când a ales să se uite spre Occident.
- Pentru că Rusia nu are o cercetare serioasă a Bizanțului, cu atât mai puțin a teologico-politicului care a fost fondat prin scolastică.
- Pentru că Rusia a ales să imite câte ceva din Occident (prin Petru cel Mare) atunci când Occidentul însuși începea să uite că toate conceptele politicului se trag din teologico-politic, cum, de altfel, a uitat cu totul despre teo-economic.
- Pentru că cea mai rapidă occidentalizare mentală a fost făcută în lumea ofițerimii ruse, nu în lumea comerțului.
- Pentru că Rusia a putut da o mare literatură a sufletescului atunci când Occidentul ignora deja spiritualul din sufletesc.
- Pentru că marile ispite mentale rusești sunt date de beția măreției geografice, percepută ca dar divin pentru un nou fel de popor ales.
- Pentru că intelighenția iluministă din Rusia n-a fost înrădăcinată într-un sol al gândirii filosofice care să fi urmărit desprinderea de gândirea teologică. Filosofia se naște, acolo, direct din problematica socială. Umanismul anterior acestei problematizări rămâne o stranietate individualistă a occidentalilor.
De ce n-a ales Napoleon strategia alianței cu Rusia pentru a se putea opune, împreună, Imperiului Otoman? Întrebarea este actuală foc: de ce n-a ales NATO o alianță cu Rusia în contra expansiunii Chinei?
O asemenea alianță, contra lui Hitler, a funcționat eficient, dar în miezul ei era strategia secretă a expansiunii rusești peste teritoriile din Europa Centrală. Mai apoi a fost necesar Războiul Rece pentru a scoate „cizmele” Kremlinului din Polonia, Germania etc. Napoleon a prevăzut, cu realism, că Rusia trebuie slăbită, nu încurajată să-și taie felii din Europa. A fost o chestiune de geniu strategic? Nu. Erau foarte bune rapoartele diplomatice care veneau din Rusia: complexele de inferioritate civilizațională ale rușilor față de Occident vor fi compensate, câtă vreme nu vor fi depășite, prin complexe de beție a expansiunii teritoriale. Ironia istoriei? Beția rusească a expansionismului geografic se bazează azi, în primul rând, pe mândria de a fi respins forțele lui Napoleon, considerate o expresie a pericolului existențial ce vine din Occident. E vechea poveste a fricii Atenei că Sparta se întărește prea mult și a Spartei că Atena îi sabotează puterea. Prin fricile acestea reciproce, grecii și-au făcut praf echilibrele care îi aduseseră în poziția de hegemoni în Mediterana. Istoria s-a repetat… Hegemonul actual peste Mediterana a venit din SUA.
Preluare: cotidianul.ro / Autor: Ioan Buduca
Zis foarte pe scurt, că-i pauza extrem de redusă, no shit! Da’ mulți „experți” în politica rusă se mai perindă prin presa românească! Să fi ajuns rusofobia marginală în România, iar rusofilia să fi devenit atât de pregnantă? Tot Rusia vrei să înțeleagă Occidentul, măi jurnalistule făcut la apelul de seară? Ți-e lene să declari că Ucraina reprezintă Sfântul Graal al corupției internaționale, că schimbarea jocului vine din partea acelorași oameni care, deși au ars trilioane de dolari pentru „a asigura” Afganistanul și Irakul, le-au transformat în praf și pulbere, aceiași indivizi care pot preschimba competiția doar pentru două clase de oameni: în primul rând, pentru complexul militar-industrial al SUA și, în al doilea rând, pentru o grămadă de oligarhi ucraineni și spălarea profiturilor ambelor categorii enumerate în paradisurile fiscale din Insulele Cayman.
Dacă n-ai voie de la „împărăție” să scrii toate astea, ce ne învârți cu Napoleon, Petru cel Mare și Hitler?
Să-ți mai declar ceva: pierderea iminentă a regiunilor Severodonețk și Lisichansk va suna serioase alarme la Washington și la Bruxelles, pentru că asta va reprezenta începutul sfârșitului actualului regim de la Kiev, ceea ce va însemna că jucătorii grei nu vor fi tocmai încurajați să parieze pe o navă care se scufundă. Asta fiind Ucraina. Accelerarea reorientării Rusiei către piețele estice, cu precădere către piețele asiatice, este o direcție strategică pentru Kremlin. Așa că ce nevoie are de Occident și de ironia matale camuflată, tovarășe ziarist?!