Gheorghe Bulgaru, vutcăneanul „pictor al copiilor”

0

Născut pe 2 mai 1907, la Mălăiești, în județul Vaslui, și decedat pe 31 martie 1938, la București, Gheorghe Bulgaru, alintat de familie și prieteni „Bob”, pictor și grafician interbelic, este cunoscut drept „pictor al copiilor” datorită mărturiilor literare și cronicilor comemorative publicate postum de mai mulți prieteni ai artistului, scriitori reputați precum Edgar Papu, Eugen Jebeleanu sau Barbu Brezianu. Acestea au format în conștiința contemporanilor un portret al unui artist boem ce își realiza lucrările în fața restaurantului-bar de pe Calea Victoriei. Arborând o ținută ireproșabilă, Gheorghe (Bob) Bulgaru este un poet al liniei evidențiind un lirism de fond în desenele și uleiurile sale, atitudine subliniată și de criticul de artă Mircea Deac ca „pictorul nobleței și al purității portretelor de copii”.

Gheorghe (Bob) Bulgaru este integrat de publicistul și criticul de artă Tudor Octavian în galeria „pictorilor uitați”, alături de Ion Andreescu, Aurel Băeșu sau Sabin Popp, dar și a altor artiști a căror destine tragice au fost curmate nedrept de boli necruțătoare în jurul vârstei de 30 de ani.

Gheorghe (Bob) Bulgaru s-a născut la 2 mai 1907 în satul Mălăiești, comuna Vutcani a județului Vaslui, fiind al șaptelea copil și singurul băiat al Ruxandrei și Done Bulgaru. După terminarea claselor primare din satul natal, în anul 1919, a urmat Liceul «Sfântul Sava» din București, ajutat de sora mai mare Paraschiva și soțul acesteia, medicul Mihai Rădulescu.

Între anii 1929-1933 a studiat la facultatea de Litere și Filozofie din București având ca materii favorite filologia latină și germană și unde a fost coleg, printre alții cu Eugen Ionescu, Edgar Papu, Alexandru Sahia.

Și tot din anul 1929 este editor al revistei «Lumea Nouă». Datorită acestor legături, alături de Victor Eftimiu, Alexandru Philippide, Alexandru Sahia, Victor Brauner, Alexandru Cuciureanu, în anii 1935-1936, ia parte la înființarea în București a Asociației Independente a Scriitorilor și Artiștilor, o organizație alternativă la Societatea Scriitorilor Români.

În anul 1933, Bob Bulgaru renunță la o carieră filologică. Autodidact în arta plastică, se dedică desenului și picturii. Din 1934 până în anul moții sale, 1938, a expus la Saloanele Oficiale, încurajat și de faptul că statul român în 1935 îi achiziționează lucrarea «Adolescență». Participă la numeroase alte expoziții din București, dar și Târgoviște unde, în noiembrie 1937, are o expoziție împreună cu Aurel Vasilescu, la Sala «Adam», elogiată ca fiind „un eveniment de mare audiență […] și înaltă valoare artistică”.

Bolnav de leucemie, a murit la data de 31 martie 1938 în București și a fost înmormântat, după dorință, în vechiul cimitir al satului Mălăiești, comuna Vutcani, județul Vaslui.

În 1943 i-a fost organizată o expoziție retrospectivă, la sala «Prometeu» din București și apoi alta la Muzeul de Artă din Ploiești, în 1972.

Oarecum căzut în uitare, numele lui Bob Bulgaru a revenit în atenția publică în 2006, când patrimoniul lucrărilor aparținând pictorului, donat în 1986 Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad , a fost redat publicului printr-o expoziție cu caracter permanent.

În scurta sa carieră artistică, Bob Bulgaru, s-a aplecat cu pasiune spre arta renașterii, fiind un excelent desenator, adept al liniilor curbe. Portretele sale de copii surprind subtile emoții și stări. Folosindu-se de tehnici diferite și de o paletă cromatică vie, și-a construit un stil propriu în pictură, aplicând culorile de ulei pe hârtia impermeabilă și translucidă de calc. Prin tehnica folosită a obținut efecte de lumină și culoare ce conferă lucrărilor o frumusețe sugestivă. Aceste portrete compoziționale sunt definite de linii și contrast clar-obscur ce determină asemănarea fizică a personajului portretizat cât și starea interioară a acestuia.

Alături de portretele inocente de copii, opera artistului ilustrează și alte portrete expresive și melancolice. Creația sa, o artă care farmecă și răscolește sufletul și privirea cuprinde și naturi statice și peisaje.

Căzut în uitare, numele lui Bob Bulgaru este astăzi în atenția publică prin lucrările aflate în patrimoniul Muzeului de Artă din Târgoviște, a Muzeului de Artă din Ploiești, a Muzeului «Vasile Pârvan» din Bârlad și a Muzeului Județean «Ștefan cel Mare» Vaslui.

Așa cum îl numea criticul de artă Mircea Deac, Bob Bulgaru a fost pictorul nobleței și al purității portretelor de copil, un pictor al esențelor fragede. O notă deosebită este dată acestor portrete și de tehnica neconvențională folosită de Bob Bulgaru, anume de pictura în ulei pe hârtie de calc, conferind o transparență specială tonurilor și tușelor picturale. Portretele sale de copil se concentrează pe forma feței, pe ochi și pe gura uneori accentuată sau pe vibrația culorilor din păr.

Jocurile de lumini și umbre, de tonuri cromatice sau varietatea tușelor, toate laolaltă conferă portretelor de copil ale lui Bob Bulgaru o extraordinară expresivitate artistică, precum o salvare, o rază de speranță și de lumină într-o viață greu încercată, plină de melancolie și tristețe, făcând-o astfel mai ușor de îndurat.

„Cu imaginile lui gingaşe şi misterioase, Bob Bulgaru a reuşit să îşi construiască, până la 30 de ani, propriul stil. Și în cei doar 32 de ani cât a trăit, cea mai mare parte a picturii lui a fost dedicată copilăriei. De fapt, era și el un copil. Se simţea foarte bine în lumea celor mici. Se însuflețea din gesturile lor, din puritatea lor, și asta l-a ajutat să-și încarce picturile cu o anume gingășie diafană.

Era moldovean, născut într-un sat din județul Vaslui, în 1907, anul răscoalei ţărăneşti. A fost dezmierdat „Bob”, chiar de ai săi, şi apoi de prieteni. Un „bob” care a rodit frumos, chiar dacă prea puțin. La București, a urmat Liceul „Sf. Sava”, fiind coleg și prieten cu Eugen Ionescu şi Edgar Papu. În timpul studiilor la Facultatea de Filologie, era nelipsist de la întâlnirile săptămânale, organizate de Edgar Papu, unde veneau Eugen Ionescu, Emil Botta, şi alții. Apoi, Bob Bulgaru virează brusc spre picură. Ca autodidact. Obține și un premiu la un Salon important al vremii, dar celebritatea și bunăstarea erau încă departe. Prietenii care i-au admirat arta au lăsat mărturii despre el. Toți au fost scriitori cunoscuți ai vremii, precum M. R. Paraschivescu, Arșavir Acterian, Pericle Martinescu, Eugen Jebeleanu, Ion Vinea, Barbu Brezianu, Edgar Papu, Ion Frunzetti. Bob Bulgaru a trăit mai tot timpul în mizerie. O cămăruță cât o cutie de chibrituri, și în ea era doar un pat de fier… Sărac lipit, artistul era însă frumos și mândru. Picta în față la Capșa, și puținii bani pe care îi avea, îi dădea pe haine bune și extravagante. Încât mulți au crezut că Bob Bulgaru era un dandy boem.

Până în 1937, Bob Bulgaru a fost o forță creatoare. Apoi, leucemia l-a lovit fără milă. O expoziție a lui de răsunet, din toamna lui 1937, de la Târgovişte, a fost ultima. Bolnav și operat, imobilizat la pat și îngrijit de sora sa, înțelegea că sfârşitul este aproape. Dar inspiraţia nu-l lăsa. Cu brațele legate şi suspendate deasupra capului, ca să nu își atingă ganglionii dureroşi, pictorul cerea insistent să-i fie lăsată liberă, mîna dreaptă. Cu eforturi neomenești, sfidând durerea, schiţa pe cearceaf vreun tablou imaginar. Apoi, pe 31 martie 1938, băiatul acela înalt și blond, cu părul răvăşit și cu ochi mari, visători, a devenit amintire. Trăise discret, ca un înger. Poate de aceea, pictura lui pare scăldată într-o lumină cerească. Căci pictura lui Bob Bulgaru este o artă care farmecă, precum inocenţa unui copil rătăcit între miracole şi magie. Un portret de fetiţă, făcut de el, se află la „British Museum” din Londra, alături de alte lucrări ale altor artişti români de valoare” – Adina Rențea

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.