Radiografia trădării

0

Trădarea îmbracă multe forme. Trădare față de un membru al familiei, fața de iubit/iubită, față de un prieten sau sau aliat sau trădarea de țară… Toate sunt crime din punct de vedere moral, doar că singura trădare care devine crimă din punct de vedere penal este trădarea de țară, incriminată ca atare de art. 394 Cod Penal și pedepsită cu „închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

Iar când îți trădezi țara din poziția de guvernant, o faci adoptând legi. Legi prin care le dai vădit „în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului”… în cazul nostru „prin subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului” și „aservire faţă de o putere sau organizaţie străină”.

Altfel nu pot fi interpretate reglementările care sunt pregătite cu scopul înstrăinării ultimelor active al României – cum ar fi listarea la bursă a Hidroelectricii, cedarea portului Galați sau iminenta respingere în Parlament a proiectului legislativ #LegeaSuveranității.

Azi vă voi arăta cum arată un act de trădare evident, atunci când el îmbracă forma unei legi care este clar că a fost scrisă în afara birourilor Guvernului României sau al ministerului de resort, ci undeva în unele cabinete de avocatură ale consultanților care le consiliază pe corporațiile exploatatoare. Încălcarea flagrantă a unor norme de tehnică legislativă sau unele erori de redactare (la articolul 9 al Legii modificatoare se precizează că se modifică art. 31 în vreme ce era modifica articolul 33…) vădesc sursa textului inițiativei celor 4 șefi de partide.

În cele ce urmează vă voi spune cât se poate de concis, punct cu punct, articol cu articol, cum România, cum noi toți suntem trădați prin fiecare articol ce se dorește modificat sau abrogat din Legea Offshore, Legea 256/2018 în urma inițiativei legislative propuse de Ciucă – Ciolacu – Kelemen – Pambuccian, inițiativă pe care „autorii săi” cred că nici nu au citit-o atunci când au primit-o în plic de la Viena.

Voi începe cu o lămurire: Legea Offshore (varianta Dragnea) votată în 2018 este ea însăși o lege proastă, atinațională, făcută încă de atunci cu unicul scop de a favoriza corporațiile exploatatoare și de a reduce veniturile statului român, venituri la care cetățeanul român era îndreptățit să le primească în temeiul Ordonanței 7/2013, ordonanță ce aducea o încercare de compensare a efectelor a ceea ce ei numesc „dereglementărea preţurilor din sectorul gazelor naturale”, mai comun spus – liberalizarea pieței gazelor. Dar Dragnea, care am convingerea că s-a dus la pușcărie tocmai pentru că a lăsat prea mult României prin Legea Offshore din 2018, a nesocotit ordinele primite de la corporații și din metropole și a modificat Legea astfel cum fusese propusă parlamentului de premierul de atunci, Mihai Tudose (Varianta Tudose e o variantă aproape la fel de proastă precum aceasta – dar vom veni cu un studiu comparat și între aceste două variate). Actuala modificare a legii offshore, Legea offshore varianta Ciucă-Ciolacu-Kelemen-Panbuccian, va da practic gazele României gratis corporațiilor exploatoare.

Prima modificare esențială a Legii offshore este făcută chiar la articolul 1 a Legii 256/2018 și are menirea de a extinde aplicabilitatea acestei Legi care derogă de la regimul fiscal regulat aplicabil exploatatorilor resurselor de gaze, practic, la toate extracțiile de gaze de pe teritoriul României, și din onshore (de pe teritoriul României) nu doar din offshore (din largul mării teritoriale și a zonei economice excesive din Marea Neagră a României). Inițiatorii au adăugat la primul articol din vechea Lege offshore sintagma „și onshore de adâncime” care la articolul 2 litera r este definit ca fiind „perimetru petrolier onshore de adâncime – perimetru petrolier localizat pe uscat, a cărui ariei corespunzătoare proiecţiei la suprafaţă a conturului părţii din scoarţa terestră în interiorul căreia, pe un interval de adâncime mai mai mare de 3.000 m, se realizează lucrări de explorare, dezvoltare, exploatare sau înmagazinare, precum şi suprafeţele necesare desfăşurării activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare, înmagazinare şi transport al petrolului.”

Din surse foarte bine informate vă pot spune că la ora actuală majoritatea extracțiilor de gaze se fac de către OMV și Romgaz la mai mult de 3.000 m adâncime, cele sub această adâncime fiind aproape de epuizare, și deci devenite lipsite de interes. Un exemplu în acest sens este zona de exploatare din proximitatea Brăilei, acolo unde se extrage la adâncimi mai mari de 3.000 m. Tot din surse bine documentate vă pot spune că nu există nicio justificare din punctul de vedere al costurilor de exploatare (exploatare care se face cu mjloavce tehnice autohtone) pentru instituirea acestor facilități fiscale… nicio justificare în afara jafului!

Cu alte cuvinte, legea derogatorie Offshore, astfel cum se dorește a fi modificată, va introduce o derogare generală, modificând practic și Legea gazului 123/2012 și abrogând de facto Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 pentru toți exploatatorii, atât din offshore, cât și din onshore.

La articolul 2 se redefinesc unii termeni ai legii DOAR în sensul extinderii excepțiilor și facilităților fiscale acordate corporațiilor exploatatore. Spre exemplu este introdus în „regimul fiscal aplicabil activităților de exploatare” și „impozitul asupra veniturilor suplimentare obținut din perimetrele reglementate de prezenta lege prevăzut la art. 19;”, impozit care va deveni și deductibil, așa cum veți vedea mai jos.

Mai mult, se definește „modificarea regimului de redevențe și a regimului fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare” fiind introduse practic orice noi „noi redevențe, contribuții, taxe și impozite, tarife, aplicabile specific sau în mod disproporționat sectorului petrolier” și fiind interzisă pentru statul român majorarea acestora.

Practic statul român se obligă să nu mai crească niciodată nicio taxă, putând doar să ofere pe viitor alte reduceri și deduceri de taxe.

Articolul 18 vine și reglementează cele de mai sus, spunând explicit că „Titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și/sau onshore de adâncime aflate în curs de executare la data de 1 ianuarie 2022 li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, regimul de redevențe și regimul fiscal specific aplicabil activităților de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare, existente la data de 1 ianuarie 2023.” Această formulare ne anunță două lucuri:

  1. Romgaz nu va prelua niciodată participarea Exxon-ului, pentru simplul motiv că la data de 1 ianuarie 2022 Romgaz nu era titular al unui acord petrolier. Și nici nu va fi vreodată: Exxon va rămâne să exploateze majoritatea zăcămintelor de gaz din Marea Neagră! Normal… e corporația stăpânului nostru, al marelui licurici.
  2. Până la data de 1 Ianuarie 2023 guvernanții vor mai opera modificări și la Legea petrolului nr. 238/2004, mai mult ca sigur urmând să scadă tarifele și Redevențele. Dacă nu ar fi așa nu ar fi avut sens să se refere la nivelul unor redevențe la o dată ulterioară redactării inițiativei legislative și ar fi avut formularea folosită pentru „titularii de acorduri petroliere”…

Deci din această propunere de modificare știm că exploatatorii vor fi cei de acum, că Romgaz nu va prelua participația Exxon (Știu, zilele trecute Romgaz a aprobat cumpărarea participații Exxon în Neptun Deep, dar veți vedea că Exxon nu mai vinde. Veți vedea!), dar mai știm că începând cu 1 Ianuarie 2023 România va lua redevențe și mai mici, practic nu va mai lua nimic din bogățiile ei, nici din onshorem, nici din offshore.

A patra modificare pe care o aduce criminala inițiativă legislativă este abrogarea alineatului 12 din articolul 19, articol ce urmează a fi modificat oricum aproape integral. Dar de ce trebuia abrogat separat acest alineat? Nu, nu din motive de tehnică legislativă… ci doar pentru faptul că exploatatorii, autorii legii, trebuiau să fie siguri de faptul „investițiile” făcute vor fi complet exceptate de la plata oricărui impozit, nu doar a suprataxei pe veniturile suplimentare, în varianta Dragnea a Legii offshore fiind precizat că: „Investiţiile luate în calculul deducerii din impozitul pe veniturile suplimentare nu sunt luate în calculul rezultatului fiscal al perioadelor de plată a impozitului pe profit în sensul în care pentru acestea nu sunt acceptate reduceri/scutiri de impozite sau deduceri de costuri, acestea fiind considerate nedeductibile la calculul impozitului pe profit”. Motiv pentru care acest alineat 12 a fost abrogat…

E important să menționăm că, potrivit nou introdusei litere r la articolul 2 cuprind absolut orice invetiție, în orice domeniu de extragere – potrivit noii legi noțiunea de „investiţii în segmentul upstream – cuprind toate investițiile de dezvoltare și extindere a zăcămintelor existente, explorarea și dezvoltarea de noi zone de producție, înregistrate conform prevederilor contabile, executate atat offshore cât şi pe uscat, referitoare la toate tipurile de resurse de petrol și de zăcăminte offshore și/sau onshore de adâncime, respectiv: zăcăminte de gaze naturale libere, zăcăminte de gaze naturale și condensat, zăcăminte de țiței și gaze asociate sau zăcăminte de țiței. Notiunea „investiție înregistrată conform reglementărilor contabile” include costurile aferente investiției, indiferent dacă acestea se inregistrează în contul de profit și pierdere sau în imobilizari corporale sau necorporale sau imobilizări în curs”. De unde rezultă odată în plus că această Lege va fi aplicabilă întregului domeniu extractiv, nu doar în cel offshore. De unde rezultă că orice, absolut orice va putea fi considerat ca investiție, și deci dedus de la plata atât a suprataxei, cât și a impozitelor.

A cincea modificare legislativă privește cuprinsul întregului articolul 19 și aduce și unele dintre cele mai importante „cadouri” exploatatorilor.

Primul cadou: Este un cadou simbolic… La alin. 4 se prevede că limita maximă a deducerilor trece de la 30% la 40% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare… grav, dar irelevant, așa cum veți vedea în cele ce urmează, căci noua Lege Offshore e scrisă de așa natură încât va face inutilă și superfluă orice deducere.

Un alt cadou este cel prevăzut la al 11 din art. 19, unde se introduce dreptul exploatatorilor de a deduce din impozitul pe profit a sumelor realizate în urma suprataxării, ceea ce în forma veche a Legii era interzis.

Dar cel mai important cadou abia acum vine: este complet eliminată suprataxarea până la prețul de 85 de lei/MWh, față de reglementarea anterioară potrivit căreia exploatatorii trebuiau să plătească 30% din diferența dintre 45,71/ lei MWh și 85 de lei/MWh. Să încercăm un prim calcul: 30% din diferența dintre 85 de lei/MWh – 45,71/ lei MWh, adică 39,29 lei/MWh înseamnă 11,787 lei/MWh. Din acești 11,787 lei/MWh, exploatatorii își puteau deduce 30% pentru recuperarea investițiilor, adică România rămânea cu 8,309 lei/MWh, adică 9,77% din valoarea gazului extras.

România rămânea cu puțin, cu foarte puțin… dar rămânea cu ceva. Căci în noua Lege Offshore nu va mai rămâne cu nimic, căci până la 85 de lei/MWh România nu va mai beneficia de nimic.

Iar după această valoare, deși sunt păstrate aceleași praguri de taxare ca în vechea reglementare, ele devin absolut inutile fiindcă exploatatorii vor fi liberi să ne vândă gazul nostru la ce preț vor ei și cui vor ei.

Cum?

Simplu.

Articolul 20 – a șasea modificare și cheia de boltă a întregii trădări – prevede că „Pe toată durata derulării acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime, titularii acordurilor, inclusiv operatorii economici afiliați acestora:

au dreptul de a comercializa în mod liber hidrocarburile produse din perimetrele petroliere respective, la prețurile și în cantitățile determinate de către aceştia…”

Mai mult, nici „nu pot face obiectul unor restrictii referitoare la preţ, comercializare, ofertare şi/sau vanzare a hidrocarburilor după data de 31 decembrie 2022”…

Adică vor vinde cui vor ei și la ce preț vor considera ei… în mod cert sub 85 lei/MWh, evident.

Dar veritabilul act de trădare al inițiatorilor acestei legi devine cu mult mai evident dacă citim dispozițiile modificate ale vechiului art. 20 care prevedea că exploatatorii trebuiau să vândă „pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 50% din cantitatea de gaze naturale din producţia proprie contractate cu livrare în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător”.

Această reglementare impunea practic vânzarea liberă, la prețul format pe baza cererii și ofertei de pe piața românească, pe baza unei „proceduri avizate de ANRE, astfel încât cumpărătorii de gaze naturale să nu poată să fie condiţionaţi de cumpărarea unei cantităţi minime impuse de către vânzător” a cel puțin jumătate din gazul extras din România.

Această reglementare odată dispărută va lăsa posibilitatea OMV-ului, spre exemplu, să vândă TOT gazul românesc la prețul 83,5 lei/MWh unei companii surori din Austria, iar de acolo să-l vândă cui, cum și pe cât dorește.

A șaptea modificare este făcută la art. 21 și instituie o totală renunțare la suveranitate, inițiatorii renunțând în numele și pentru România și la atributul exclusiv al acesteia de a legifera în domeniul fiscal: „Regimul de redevenţe şi regimul fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare prevăzute la art. 18 și art. 19 nu se vor modifica, indiferent sub ce formă, în favoarea sau în defavoarea titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime, pe toată durata acordurilor”.

Ultimul cadou adus exploatatorilor este abrogarea dispoziției legale ce atrăgea răspunderea „titularilor acordurilor petroliere” și amendarea acestora cu 10% din cifra de afaceri pentru nerespectarea vechilor dispoziții ale Legii: „n) nerespectarea de către titularii acordurilor petroliere a prevederilor art. 20, cu amendă corespunzând cu 10% din cifra de afaceri din anul în care s-a constatat abaterea”.

Cu alte cuvinte… trădătorii din fruntea statului nostru au dat liber la furat! Dar doar pentru corporațiile exploatatoare…

O singură problemă ar avea trădătorii noștri și cei pentru care ei lucrează: abrogarea articolului 21, cel care în actuala legislație, încă nemodificată, prevede că: „Art. 21. – Cota procentuală prevăzută la art. 20 rămâne nemodificată pe toată durata acordurilor”.

(am vorbit mai sus despre cota instituită de art. 20 și am arătat că instituie vânzarea a 50% din gazul extras pe piața liberă din România)!

Cert, și aceasta este în sine o dispoziție ce excede sfera legalului și constituționalului, fiind mai mult o dispoziție contractuală. La fel de neconstituțională și nelegală ca și nou propusa reglementare, care impune ca regimul de redevențe și cel fiscal prevăzute la art. 18 și 19 să nu se modifice pe toată durata acordurilor.

Cert, dacă vor vrea exploatatorii să se modifice norma care „nu se putea modifica” și să se înlocuiască cu o altă normă ce nu se va putea modifica… se va modifica nemodificabilul!

Dar din această „modificare” legislativă iminentă survin mai multe probleme:

  1. Credibilitatea statului român, stat pentru care o normă legală care nu poate fi modificată are o viață de doar 4 ani.
  2. Seriozitatea, predictibilitatea și stabilitatea legislației românești.
  3. Crearea unui precedent pentru legislator care modifică „nemodificabilul” după bunul plac (de fapt la ordin!);
  4. Dar mai ales CREAREA UNUI PRECEDENT DE A ACCEPTA DE CĂTRE CORPORAȚIILE EXPLOATAORE A MODIFICĂRII NORMELOR LEGALE „NEMODIFICABILE” – fapt care ar putea constitui un argument în favoarea României în fața unei instanțe internaționale dacă va fi pusă în situația unui viitor proces intentat de exploatatori ca urmare unei a treia serii de modificări a „nemodifciabilului”, de acea dată în favoarea cetățeanului român.

Știu, nu va fi cazul, căci se pare că mergem cu servilismul și trădarea din jos în mai jos! Dar mă forțez să văd partea plină a paharului…

Până atunci, noi, cetățenii fideli ai României, avem datoria să facem tot ce ne stă în putință să împiedicăm acest act de trădare și să păstrăm ceva din resursele noastre și pentru noi și pentru copii noștri! Sau, mai pragmatic și aplicat spus, să facem tot ce ne stă în putință să facem ca gazul nostru să scadă facturile noastre nu doar să umfle profiturile lor. Atât!

Voi încheia prin a vă aminti un stih ce s-a rostit periodic în miercurea și joia din Săptămâna Mare în toate bisericile ortodoxe:

Iuda, sluga și vicleanul! Cred că este legitim și putem cu toții înlocui numele lui Iuda din stihul respectiv cu numele oricăruia dintre iudele care au inițiat proiectul de modificare a legii Offshore. Voi începe eu:

Ciucă, sluga și vicleanul!

Ciolacu, sluga și vicleanul!

Kelemen, sluga și vicleanul!

Pambuccian, sluga și vicleanul!

Post script 1: mă întreb de ce până la această oră Dragnea, cel care a fost forțat de opinia publică în 2018 să adopte Legea Offshore într-o variantă mai puțin toxică, nu a luat nicio poziție cu privire la modificările propuse de careul de trădători… mă întreb, doar.

Post script 2: pentru a vă lăsa să cercetați și să constatați Dvs cât de ticăloase sunt modificările trădării, v-am lăsat aici: https://t.me/DanMVChiticNecenzurat/1114 un studiu comparat al celor două reglementări, cea în vigoare și varianta propusă spre modificare.

Vom reveni pe subiect!

Autor: Dan Chitic

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.