La sfârșitul lunii aprilie 1962, în cadrul Sesiuni extraordinare a Marii Adunări Naționale, conducătorul PCR și al statului din acea vreme, Gheorghe Gheorghiu-Dej, născut pe meleaguri bârlădene, anunța încheierea oficială a procesului de cooperativizare, care începuse în 1949. La manifestarea festivă au participat 11.000 de țărani, atâția cât se prezenta EXAGERAT de către istoriografia comunistă că au fost uciși în răscoala din 1907 de „regimul burghezo-moșieresc”. Se sublinia, în 1962, că „socialismul ieșise biruitor la sate”. În rândurile de mai jos, prezentăm modul de desfășurare a reformei agrare din 1945 pe meleagurile vasluiene. Această lege de sorginte comunistă a pregătit „procesul de transformare socialistă a agriculturii”, câțiva ani mai târziu.
Nicolae IONESCU
În general, literatura istorică a reformei agrare din 1945 este mai săracă decât cea consacrată reformei agrare din 1921. Autorii care au abordat istoria reformei agrare după al Doilea Război Mondial în studii speciale sau în cadrul unor lucrări cu tematică mai largă și-au limitat, îndeosebi, documentația la perioada de după 23 august 1944, având în vedere doar în mică măsură starea agriculturii românești în perioada interbelică. Problema agrară din România a fost readusă în discuție publică la scurt timp după actul de la 23 august 1944. Toate partidele politice, cu anumite diferențieri, se pronunțau pentru reformă. Cei care au ridicat și susținut cu mare insistență rezolvarea ei prin expropriere și împroprietărire, fără să mai aștepte sfârșitul războiului, au fost comuniștii. O lucrare de referință apărută în ultima vreme, care tratează exhaustiv problema pe plan național, este cartea istoricului Dumitru Șandru, «Reforma agrară din 1945 în România».
Procesul de „înfăptuire pe cale revoluționară a reformei agrare”, cum se sublinia în istoriografia problemei înainte de 1990, a început încă din toamna anului 1944, în Moldova. S-a manifestat mai accentuat aici, deoarece destabilizarea aparatului local de stat era mai avansată, din cauza condițiilor specifice din această regiune, aflată prima sub ocupația sovietică.
Preluarea pământului moșierilor pe cale revoluționară și împroprietărirea era hotărâtă de adunările populare la care luau parte și muncitorii, care erau influențați de comuniști.
Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, agricultura Moldovei, inclusiv a județului Vaslui, se afla într-o stare de ruină aproape totală din cauza desfășurării operațiunilor militare, a jafurilor săvârșite de armata germană în retragere, apoi de cea sovietică în ofensivă. Pe această situație s-a grefat seceta din anii 1945-1946 și obligațiile de plată în produse agricole ce reveneau României prin Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944, care au adâncit criza din sectorul agricol. În conjunctura internațională de atunci, redresarea situației nu s-a putut face decât cu mijloace interne și ea s-a înfăptuit, într-adevăr, numai prin efortul conjugat al românilor. Procesul a fost extrem de anevoios, nu numai din cauza condițiilor dificile ale perioadei, ci și manierei nerealiste în care comuniștii au încercat să-l înfăptuiască, având ca urmare menținerea sub limita de subzistență a țărănimii.
Comuniștii tulburau zonele rurale
În vara anului 1944, moșiile din apropierea frontului, părăsite de proprietari ori de arendași, rămăseseră practic fără administrație. Din cauza staționării trupelor în zonele de operații militare, o bună parte din terenuri nu au putut fi însămânțate, iar cele semănate nu au putut fi lucrate, în special prășite. În satele județelor Botoșani, Dorohoi și Baia, ocupate în primăvară de trupele Armatei Roșii, autoritățile sovietice au regizat alegerea unor „comitete țărănești”, care au suplinit funcțiile consiliilor comunale. Totodată, acestea au luat în administrație bunurile părăsite de cei care se retrăseseră din fața inamicului, organizând exploatarea pământului cu ajutorul forței de muncă nerefugiate.
În toamna anului 1944, existau comitete țărănești în județul Botoșani, în 45 de comune, în județul Tutova, în 61 de comune, în județul Roman, în 100 de comune, în județul Neamț, în 46 de comune. După 6 martie 1945, comitetele țărănești au fost confirmate de guvern ca organe locale ale sale, iar în anumite părți ele s-au transformat în organe de aplicare a reformei agrare. Reforma agrară din 1945 era concepută, în viziunea comuniștilor din România, ca un act menit să conducă la distrugerea bazei economice și a pozițiilor moșierimii în viața politică a țării și, pe de altă parte, la atragerea țărănimii în sfera lor de influență.
Până la legiferarea reformei agrare, Partidul Comunist Român și organizațiile politice aliate nu au inițiat, oficial, propaganda pe tema socializării pământului. Dimpotrivă, liderii comuniști au respins proiectele privitoare la organizarea obștilor de producție propuse nu numai de partidele adverse, ci și de cele cu care ei colaborau. Exproprierea, operată în baza decretului-lege nr. 187/23 martie 1945, a reprezentat o primă etapă a politicii PCR de distrugere a bazei materiale a moșierimii, la nivelul rămas în urma aplicării reformei din 1921. Legea pentru reforma agrară a lăsat viile și pădurile, fermele-model, orezăriile și câte 50 ha cultivate de fiecare mare proprietar. Totodată, pământurile Casei Regale, mănăstirilor și instituțiilor (eforiile, așezămintele spitalicești, Academia Română și Casa Școalelor) – conform art. 8 – au fost exceptate de la expropriere. Terenurile care depășeau întinderea de 50 ha pentru un proprietar erau expropriate în folosul statului. Regimul exproprierii era aplicat și colaboraționiștilor, criminalilor de război și vinovaților de dezastrul țării, refugiaților de după 1944, absenteiștilor, loturilor de peste 10 ha care nu fuseseră cultivate în regie proprie în ultimii șapte ani, voluntarilor împotriva Națiunilor Unite și bunurilor de mână moartă.
Cine făcea exproprierile
Exproprierile le făceau comisiile comunale de săteni și de plasă, iar aplanarea diferendelor dintre moșieri și săteni nu era precis fixată prin lege. Această reformă a urmărit mai mult un scop politic și în mai mică măsură unul social. Din cauza condițiilor specifice în care s-a pus în aplicare, s-au înregistrat unele greșeli în aplicarea reformei agrare. Așa cum rezultă din documentele de arhivă, în efectuarea reformei agrare în județele Moldovei, inclusiv în Vaslui, se pot distinge trei perioade. Prima perioadă a durat din toamna anului 1944 până la legiferarea reformei agrare, 23 martie 1945. Comitetele sătești, la „chemarea” organizațiilor PCR, au trecut la confiscarea parțială sau totală a pământurilor moșierești și la împărțirea lor țăranilor fără pământ sau cu pământ puțin. Pe alocuri, au fost împărțite și unele proprietăți care, în proiectul de program al FND, erau exceptate de la expropriere, cum au făcut țăranii de pe valea Bistriței, care au împărțit teren de casă și pășune de pe domeniile Coroanei și din pământurile unei biserici. De asemenea, au fost expropriate și unele moșii sub 50 ha, ca în comuna Mălușteni, județul Covurlui (acum, în județul Vaslui), care nu intrau în prevederile legii, și anume: din moșia preotului Vasile Felea, din 11 ha i-au fost expropriate cinci hectare; lui D. Antohi din 21 ha i-au fost luate nouă etc.
A doua perioadă este cea de la apariția legii (23 martie 1945) și până la constituirea comisiilor de plasă. În timpul acesta au lucrat comitetele sătești care au întocmit procese verbale de expropriere a moșiilor din comună și tabele cu locuitorii îndreptățiți. Această perioadă a coincis cu campania de însămânțări, astfel că locuitorii au intrat în posesie imediat ce au început semănatul. Cercetând procesele verbale de expropriere ale comitetelor comunale, se constată că în multe comune ele erau incomplete sau întocmite ilegal. Aceste neajunsuri se datorau atât lipsei de îndrumare a comitetelor comunale din partea unor organe competente, cât și proprietarilor, care nu s-au prezentat cu acte pe baza cărora comitetele comunale să poată hotărî în deplină cunoștință de cauză cui și cât trebuie să exproprieze. Din această cauză, în unele locuri, s-au expropriat și s-au împărțit locuitorilor terenuri care, după lege, nu ar fi trebuit, după cum au fost și cazuri de terenuri care au rămas neexpropriate, deși, conform legii, trebuiau împărțite celor îndreptățiți.
A treia perioadă a început odată cu comisiile de plasă. Constituirea acestora s-a făcut destul de greu în unele comune și județe, fiindcă majoritatea membrilor erau mereu schimbați de către comitetele comunale de reformă agrară, de la o ședință la alta, astfel că primele lucrări s-au executat foarte greu. În cele din urmă, s-a reușit să se stabilizeze, astfel că, la începutul lunii iunie 1945, funcționau în 12 județe din Moldova 48 de comisii de plasă și 625 de comitete comunale pentru executarea reformei agrare.
Comisiile de plasă aveau sarcina de a coordona operațiile de expropriere sau împroprietărire și de a hotărî asupra diferendelor dintre sate și comune. De asemenea, soluționau neînțelegerile dintre proprietari și îndreptățiți care ar fi apărut pe parcursul aplicării reformei. Comisia de plasă era compusă din membri delegați de comitetele locale, câte doi din fiecare comună, și un președinte delegat de Ministerul Agriculturii și Domeniilor. El putea fi magistrat sau jurist.
Abuzuri grave
Numărul și gama nedreptăților produse atât cu prilejul exproprierii proprietăților, cât și în timpul împroprietăririi au fost mari. Multe dintre ilegalitățile comitetelor comunale au fost contestate la diferite instanțe, fără să se rezolve decât parțial.
În comuna Dragomirești, județul Neamț (acum, în județul Vaslui), preotul Onoriu Săndulescu, după ce i-a fost expropriată moșia, a răsculat țăranii din satul vecin, spunându-le că ei au dreptul asupra pământului și nu cei pe a căror comună se găsea terenul. Graba țăranilor de a intra în posesia pământului era determinată și de necesitatea de a efectua la timp lucrările agricole de primăvară, care altfel ar fi fost întârziate. Drept urmare, la 26 februarie 1945, țăranii din comunele Hârșova și Poienești, județul Vaslui, au trecut direct la „măsurarea și împărțirea pământului”, comitetele sătești ale Frontului Plugarilor fiind acelea care au condus efectiv acțiunea.
În județul Vaslui, s-au expropriat 133 de moșii, iar în județul Tutova, 17.000 ha. Unii moșieri încercau să demonstreze că moșiile lor reprezentau ferme-model sau plantații, dar acest lucru nu era posibil câtă vreme marii proprietari dădeau în arendă pământul. Analizându-se situația din județul Vaslui, în urma distrugerii inventarului și a clădirilor datorate războiului, s-a considerat că niciuna dintre marile proprietăți nu se putea declara fermă-model. La noi, aplicarea reformei agrare s-a făcut, în multe cazuri, nerespectându-se legea. S-a expropriat tot sau aproape tot, inclusiv proprietățile peste 50 de ha neexpropriabile după lege. Când i s-a atras atenția prefectului, preotul Nicolae Sârbu, că săvârșește o mare greșeală prin faptul că nu respectă dispozițiile legii, acesta a răspuns: „În județul Vaslui legea o face poporul. Guvernul hotărăște la București, iar noi hotărâm la Vaslui. Aici, vom expropria pământul în întregime”. Într-o adunare de împărțire a pământului, același demnitar menționa: „Ca prefect al județului, am decretat împărțirea moșiilor din județul Vaslui”, cu toate că niciodată un prefect nu avusese dreptul de a emite decrete.
Cuvintele subliniate pun în evidență independența, subiectivitatea și nota personală a deciziilor prefectului de Vaslui. Spiritul deciziilor sale se reflectă în faptul că pădurile și unele vii care, deși nu erau expropriabile, au fost împărțite încă înainte de apariția legii de reformă agrară, au fost date comitetelor comunale spre exploatare. Chiar morile de la sate ale marilor proprietari au fost predate în administrarea comunelor.
Bilanțul așa-ziselor exproprieri
Bilanțul exproprierilor în județul Vaslui însumează 20.604 ha, împărțite la 13.677 de locuitori, între care 4.405 ha la ostașii de pe front, 3.427 ha la orfani, văduve și invalizi, iar restul țăranilor lipsiți de pământ sau cu pământ puțin. Să mai adăugăm faptul că, potrivit legii de reformă, au intrat în patrimoniul statului următoarele utilaje agricole: în plasa Codăești existau opt batoze, opt locomobile, cu destinația la Tăcuta și Solești; Pungești – șase batoze, două locomobile, pentru ferma Laza; Negrești – șapte batoze, trei locomobile, un tractor, două „vapoare”. Prin urmare, în plasele județului Vaslui se aflau 29 de batoze, 18 locomobile, patru tractoare și două „vapoare”.
Problemele legate de exproprierea pământului se întâlneau și în județele limitrofe Vasluiului, Tutova și Fălciu. Sub Guvernul Rădescu, s-au confiscat în județul Tutova peste 13.000 de ha, iar până la legiferarea reformei agrare s-au expropriat încă 17.000 de ha. În județul Fălciu, s-a trecut la exproprierea pământului în comuna Epureni (moșiile Iamandi și Negreanu, cu o suprafață de 590 de ha), din care 225 de ha s-au dat familiilor care au luptat pe front. Apoi, pădurea a fost luată în exploatare de către consiliul comunal.
În județul Tutova, ca și la Vaslui, exproprierile au început înaintea apariției legii de reformă agrară, unor proprietari nelăsându-li-se cota de peste 50 ha. Cu toate acestea, în documentele de arhivă cercetate se constată că nu s-au înregistrat tulburări, ci numai plângeri. Astfel, moșierul D.N. Negulescu, director general în Ministerul Sănătății, s-a plâns generalului Rădescu că, în urma unei decizii a prefectului, proprietatea sa din comuna Perieni a fost expropriată în întregime. În județul Tutova, prefect era, în acea vreme, comunistul Zainea Buhuș (primul șef al poliției agreat de ruși după ocuparea orașului), care a dispus nu numai în cazul lui Negulescu, ci în toate cazurile, exproprierea tuturor moșiilor.
Profitând de creșterea influenței FND (Frontul național democrat), prefectul a emis ordonanța nr. 6.847, în 10 articole de expropriere a moșiilor de peste 50 de ha, terenurile greu de divizat, păduri, bălți, islazuri și bunurile imobile de pe moșii, trecându-se în gospodărirea comitetelor sătești spre administrare. Acest act neconstituțional a avut ca urmare înlocuirea prefectului Zainea Buhuși, în condițiile în care Nicolae Rădescu insistase ca prefecții să respecte ordinea statală. La 22 decembrie 1944, în urma unei mari adunări cetățenești, este instalat în funcția de prefect al județului Tutova profesorul Gheorghe Gâlcă (PNL). Adevărat patriot, dispunând de o inteligență remarcabilă și o susținută forță de muncă, acesta și-a pus în slujba tutovenilor întreaga capacitate, reușind să pondereze avansurile comuniștilor și să înlocuiască demagogia cu competența celui care în momente grele a servit idealurile generale.
Abuzuri și la Tutova
La nivelul județului Tutova, s-au semnalat cazuri de nesocotire de către săteni a prevederilor legii. Potrivit ordonanței nr. 11620 din 8 octombrie 1945, adresată preturilor, comisiilor de plase și comitetelor locale de reformă agrară, Prefectura județului Tutova a constatat că unii dintre locuitorii satelor au nesocotit legea și regulamentul ei, în sensul că nedreptățiții la împroprietărire au intrat în mod samavolnic în cota celor îndreptățiți sau în loturile de peste 50 de ha rămase marilor proprietari. De aici, prefectura sublinia necesitatea revizuiriii tabelelor vechi, corectându-se greșelile sau scăpările, ghidându-se în acest scop după stipulațiile specificate în legea și în regulamentul de reformă agrară. În plus, țăranii au cerut ca loturile să fie distribuite în trei parcele diferite pentru a avea posibilitatea cultivării terenului prin rotație, acordându-se prioritate la împroprietărire invalizilor, orfanilor și văduvelor de război, astfel încât aceștia să nu rămână fără pământ.
Numărul cazurilor în neregulă a determinat Comisia Centrală de reformă agrară ca, prin ordinul nr. 140.974 din 4 august 1945, să atragă atenția că Prefectura și Camera Agricolă a județului Tutova încalcă dispoziția art. 19 din legea de reformă, care arăta limpede că semănăturile efectuate în toamna anului 1944 urmau a fi recoltate de cei care le-au semănat, dispoziție care urma a fi aplicată atât pe terenul rămas legal în cota proprietarului, cât și pentru terenul expropriat.
Pe teritoriul județului Tutova, acțiunea a dus la exproprierea a 21.171 de ha, cu care s-au împroprietărit 18.208 locuitori, revenindu-le un lot între 0,5 și două ha, cu o medie de 1,5 ha, după cum rezultă din statistica următoare: „Plasa Crivești. Suprafața de pământ expropriată și împărțită țăranilor: 7.023 ha.; Câți țărani au fost fără pământ (până la reformă) – 4.972; câți mai sunt – 1.416; media împărțirii pământului – 1,5 ha. Plasa Murgeni. 4.141; 3.316; 338; 1,5. Plasa Puiești. 6.154; 1.356; 500; 1,36 ha. Plasa Zorleni. 3.853; 864; 154; 1,5 ha. Totalul fusese: la prima poziție – 21.171; la a doua – 10.528; la a treia – 2.408; la a patra – 1,5 ha”.
Inventarul expropriat
Cu ocazia aceleiași exproprieri, în județul Tutova a fost preluat și următorul inventar: 21 de tractoare (dintre care două defecte), 11 batoze, 27 de semănători, 26 de pluguri cu tracțiune animală și șase tractoare, patru vânturători, cinci care, șapte prășitori, opt locomobile, patru secerători simple, trei cultivatoare, patru cositori, un selector, două rotative, o rariță, trei mașini de bătut porumb și 16 secerători.
Aplicarea reformei agrare a produs abuzuri în procesul de expropriere și nu s-a ajuns la crearea unor proprietăți țărănești trainice. Până la sfârșitul primăverii anului 1945, în Moldova s-au expropriat 1.094 de moșii, în suprafață de 172.341 de ha. Au fost împroprietăriți 55.668 de luptători de pe front sau concentrați, 24.140 de văduve, orfani, invalizi, 56.021 de țărani fără pământ sau cu pământ mai puțin decât lotul tip. Exproprierea operată în baza legii a reprezentat o primă etapă a politicii Partidului Comunist de distrugere a proprietății moșierești, prin faptul că a redus cele mai multe din acestea la nivelul unor exploatări de întinderi mijlocii. Ea avut particularități distincte de la o zonă geografică la alta și chiar de la un județ la altul, în funcție de condițiile social-economice concrete.
Suprafața expropriabilă s-a dovedit insuficientă față de numărul persoanelor îndreptățite a primi pământ. Pentru a satisface cât mai multe familii, s-a recurs pe scară largă la crearea unor loturi de împroprietărire mici, care nu au putut asigura independența economică. Întinderea medie a lotului de împroprietărire a fost diminuată și prin crearea unor mari rezerve de stat, care au depășit cu mult cota de 5% din suprafața expropriabilă.
Lacunele și împilările împroprietăririi de la 1945
Împroprietărirea țăranilor s-a înfăptuit într-o perioadă în care toate segmentele economiei românești erau dezorganizate. Refacerea lor necesita capitaluri însemnate. Statul, nedispunând de mijloace financiare, a făcut acumulări din achiziționarea forțată a produselor agricole de la țărani, plătite la prețuri sub costul celor de producție. O continuă presiune fiscală, directă și indirectă, s-a exercitat asupra întregii țărănimi. Familiile mai prospere au avut de suportat sarcini excesiv de împovărătoare, fapt ce a determinat pe mulți proprietari să renunțe la pământ. A fost o politică deliberată a comuniștilor de a spori patrimoniul funciar al statului în detrimentul proprietății individuale. Ea a condus la proletarizarea unei mase mari de țărani, în special în rândurile celor mai întreprinzători și ale celor care manifestau aversiune față de noul regim politic din România.
Reforma agrară din 1945 a produs unele modificări în structura proprietății funciare și a condus la creșterea sensibilă a gospodăriilor țărănești, cu unu până la cinci hectare, ca urmare a completării lotului posedat cu suprafața primită prin legea agrară. Au sporit și proprietățile cuprinse între 30-50 de ha, fapt explicabil prin aceea că au fost impuse tipurile de gospodării ale foștilor mari proprietari, cărora, prin expropriere, le-a rămas cota legală de 50 de ha. Dar, așa cum sublinia generalul Constantin Sănătescu în memoriile sale, reforma agrară din 1945 era o lege pur comunistă, „…care va scădea producția țării și va produce multe nemulțumiri, căci sunt prea puține terenuri pentru a satisface pe toți țăranii. Cu această lege, guvernul a reușit să întindă mizeria și peste marii agricultori, fără a aduce vreun bine țăranilor”
Procesul de aplicare a reformei agrare s-a încheiat în județele Moldovei în februarie 1947.
Concluzii și învățăminte de tras
Abuzurile și ilegalitățile înregistrate pe parcursul aplicării reformei agrare au fost numeroase. Ele au produs nemulțumiri cu atât mai profunde, cu cât autoritățile le-au tolerat într-o lege cu articole neclar redactate, care au favorizat de la început arbitrariul.
Încă din cursul anului 1946, au început operațiunile de înmânare a titlurilor de proprietate. Desigur că războiul și seceta din Moldova sau din alte regiuni ale țării care i-au urmat au cauzat decăderea agriculturii postbelice, iar ineficienta reformă agrară i-a înrâurit destinul. Prin urmare, analiza reformei agrare din 1945 oferă numeroase dovezi care evidențiază faptul că ea a făcut parte dintr-un ansamblu mai larg de măsuri inițiate de comuniști pentru acapararea puterii politice în stat. Odată ajunși la conducerea României, ei au început să restrângă promisiunile făcute, iar, cu timpul, politica lor agrară avea să capete un pronunțat caracter antițărănesc. Pentru Moldova, efectele ei vor fi resimțite de sarcinile mari impuse locuitorilor pentru îndeplinirea obligațiilor Convenției de Armistițiu.
Notă: Pentru realizarea acestui scurt material retrospectiv, autorul a cercetat documente arhivistice din mai multe fonduri, precum și lucrări apărute de-a lungul timpului scrise de Dan Cătănuș, Roske Octavian, Dennis Deletant, Ghiță Ionescu, Gheorghe Onișoru, Romulus Rusan ș.a.xpropriat 1.094 de moșii, în suprafață de 172.341 de ha.
