Societatea este împărțită în trei categorii:
- O „haită” de miliardari din mai multe state, unii dintre ei au ocupat funcții importante în stat, alții încă le mai ocupă, mulți dintre ei octogenari și senili, lipsiți total de discernământ, cu mari și grave probleme psihice. Nu am înțeles de ce planeta este condusă de câțiva octogenari, cărora trebuie săne supunem. Sunt oameni care nu mai pot săse „conducă” nici pe ei înșiși, cu atât mai puțin un stat, sau o planetă. Sunt oameni care își pierd des memoria, le dispar reflexele, nu mai pot să conducă un automobil, iar noi îi alegem să conducă „imperii”!
Este foarte grav că foarte mulți oameni bogați, inteligenți și cu multă putere la nivel global acceptă această mizerie în care se „scaldă” azi planeta.
- Categoria celor cumpărați direct de cei din prima categorie. Majoritatea dintre ei sunt intelectuali, oameni cu importante funcții în stat și în societate! Aceștia sunt cei care efectiv sunt de neînțeles și sunt responsabili și vinovați direct pentru tot dezastrul din ultimii doi ani. Este ireal modul în care banii te fac săîți pierzi și ultima fărâmă de mândrie, demnitate, responsabilitate, empatie etc.
Sunt genul de oameni perfecți pentru a fi numiți „șefii altora”, deoarece se supun și execută contra cost orice ordin, fără nici un pic de empatie față de cei pe care îi au în subordine.
Aici aș vrea să fac referire la medici, oameni care au multă școală, 9-10 ani de studii intense înainte să primească parafa și carora în pandemie li s-a impus un protocol, un tratament unic pentru toți pacienții, adică nimic din ceea ce au învățat ei nu a mai fost valabil. Și aproape toți au acceptat „ordinul”! Au închis cu cheia, în saloane, asimptomaticii! Le-au dat zeci de pastile, asimptomaticilor, oameni care nu aveau nici un simptom de boală! Au fost fideli unui protocol impus, deși vedeau că în cazul multora nu are nici un efect benefic!
Niciodată în istoria omenirii nu s-a pomenit așa ceva!
- Marea masă, mulți fără prea multă școală, fără chef de studiu, resemnați, oameni care ascultă cu sfințenie ce se transmite la televizor, neinformați corect (dar nu îi deranjează deloc acest aspect), mulți dintre ei dezechilibrați emoțional demult, iar nebunia asta a fost exact „cireașa de pe tort” în viața lor! Majoritatea trăiesc cu două frici, care le întunecă complet mintea: frica de boală și frica de autorități.
Trăiesc „în turmă” și acțiunile (sau inacțiunil) lor au loc datorită faptului că și „vecinul face la fel”.
Asta e! Asta trăim!
Ne hrănim, zilnic, cu minciuni și cu frică!
Unii se pierd însă…pe drum…!
Azi trăiește doar cine e puternic, sau cine are mult noroc!
Autor: Cristina Isabela