Pe vremea etern-cherchelitului Junker, se lansa proiectul de modificare a regulilor UE, care împărțea statele membre, în mod cinic, în funcție de viteza „reformelor” progresisto-globaliste. Germania și Franța erau puse, desigur, în centru, în prima viteză, imediat lângă fiind Benelux-ul și țările nordice. Țările din Est și Sud erau puse în viteza a treia sau chiar a patra, fără ambreiaj apăsat, urmând a fi lăsate de izbeliște sau transformate în periferii coloniale. Proiectul a fost abandonat pentru că, între timp, au apărut Brexit-ul și plandemia.
În mod special, plandemia a fost utilizată de Comisia Europeană pentru a căpăta mai multe competențe decât îi acordă TFUE, care stabilește competențe exclusive ale statelor membre și competențe limitate ale CE (principiul subsidiarității) în domeniul sănătății și al apărării, de exemplu.
Cu ocazia (planificată) a războiului, Macron și von der Leyen vorbesc din nou de modificarea tratatelor UE, pentru a integra mai ușor Ucraina și pentru a reintegra Marea Britanie (??!), dar mai ales pentru a permite crearea unei armate unice a UE, independentă de NATO. Motiv pentru care 12 state membre UE, mai toate membre și în NATO (minus Austria și Finlanda), se opun modificării. Culmea, pe listă apare și România…
Aceste două exemple arată nu că UE este din ce în ce mai solidară (așa cum visează progresiștii, adepți ai marii resetări și ai totalitarismului digital), ci din ce în ce mai precară și nefuncțională. Că, altfel, de ce ar mai fi necesare modificările tratatelor? Dacă ceva funcționează, nu îl schimbi, ci îl modernizezi și îl consolidezi. Ca morile de vânt.
Autor: Gheorghe Piperea
E cu bătaie lungă atitudinea factorilor decizionali ai UE de-a decide modificarea tratatelor! M-așteptam ca Piperea să sesizeze nuanța…. Și anume: Germania nazistă nu era hotărâtă doar să extermine evreimea, ci și să cucerească întreaga suprafață a celei mai mari țări din lume – Rusia – prin înrobirea tuturor locuitorilor săi, astfel încât să asigure Lebensraum pentru arieni. De aici pornește hotărârea actuală de-a schimba politicile după care funcționează organismul Uniunii Europene. Nu știu dacă-i spune ceva renumitului avocat Reichul de 1.000 de ani al Cursei Maeștrilor într-un imperiu german global?! Denumirea de „nazist”, chipurile, a dispărut, dar aspirația nemților sprijiniți de SUA pentru supremația globală nu s-a încheiat; prin urmare, acum, acel imperiu atotcuprinzător va fi al Americii, nu al Germaniei. Au pierdut al doilea război mondial, dar speră să ajute America să câștige cel de-al treilea război mondial.
Din câte se observă, în perspectivă, Germania decide să treacă la o politică teritorială clară. Așadar, ea abandonează toate încercările de-a-și păstra calitatea de locomotivă economică europeană și, în schimb, își concentrează toate puterile spre alocarea, în următorii cel puțin 100 de ani, unui spațiu de locuit suficient, acel Lebensraum de care vorbeam mai înainte. Întrucât acest teritoriu NU poate fi decât în Est, Germania încearcă din nou să-și susțină interesele prin formarea unei puteri decisive pe uscat. De aici au rezultat și ideile de încorporare a Ucrainei în UE (de ce s-ar lega Bruxelles-ul la cap cu un stat falimentar ca Ucraina, dl. Piperea uită să-și mai pună întrebarea, ceea ce demonstrează că nu stăpânește foarte bine subiectul) precum și acelea de-a readuce Marea Britanie la cârma „jocului”. Autorul a trecut pe lângă o știre foarte importantă: faptul că Prințul Charles a citit pentru prima oară Discursul Tronului în parlament în locul Reginei Elisabeta a II-a. Oare ce demonstrează un asemenea gest? Că-i necesar ca monarhiei să i se reducă mult, foarte mult, atribuțiile, s-o „aplatizeze” oarecum ca formă de guvernământ. În fond, averile monarhice trebuie să servească „binelui” comun.
Pe la începutul lunii februarie 1990, președintele american George Herbert Walker Bush – un moștenitor al bogăției nazisto-americane – l-a instruit pe cancelarul german Helmut Kohl să ignore ceea ce el și administrația sa i-au promis verbal liderului rus Mihail Gorbaciov: că NATO nu s-ar extinde niciun centimetru către Est dacă Uniunea Sovietică ar permite Germaniei de Est să devină aliatul Americii într-un mod similar cu al Germaniei de Vest și dacă URSS ar pune capăt comunismului. Numai că la sfârșitul lunii februarie 1990, Bush le-a ordonat în secret vasalilor săi să continue planul, cu intenția ca alianța SUA să înghită în cele din urmă nu numai restul URSS-ului, ci întregul Pactul de la Varșovia și în final pe Rusia însăși, în vreme ce în aprilie 1990, Bush a explicat încă o dată această gândire printr-o telegramă confidențială adresată președintelui francez Francois Mitterrand, spunând exact același lucru.
De atunci, fiecare lider german și fiecare lider francez, încă din 1990, au urmat instrucțiunile căpătate de la fiecare președinte american de a extinde NATO și de a înconjura total atât Rusia cât și China, astfel încât să poată fi cucerite amândouă și să fie cuprinse în imperiul global – exact ceea ce Hitler plănuise să facă pentru Germania. Și uite așa cancelarul Olaf Scholz a promis că va susține oferta finlandezilor și aceea a suedezilor de a se alătura blocului militar occidental, dacă vor depune cererile de aderare. Scholz a afirmat foarte clar că cucerirea Rusiei este un plan german bi-partizan, susținut de AMBELE partide politice majore ale națiunii (adică inclusiv de partidul lui Merkel) precum și de SUA. Or, pentru buna desfășurare a planului „clocit” de americani alături de vârfurile europene, în special de nemți, tratatele UE TREBUIE modificate, în ideea ca țări precum Ungaria, Italia, Slovacia, chiar și Franța (mare consumatoare – printre altele – de uraniu rusesc la centralele sale, peste 70% din totalul de energie al țării fiind furnizat de acestea) să NU se opună dezideratelor germano-americane. Simplu! Mi-am detaliat punctul de vedere spre a se înțelege foarte bine mecanismul de înrobire totală a unor state și de eliminare a suveranității, ținta fiind nimeni alta decât Federația Rusă și crearea unui spațiu unic sub conducerea Washingtonului, pentru ca mai târziu, după război, să poată fi instaurat cu ușurință noul guvern mondial ca unitate indisolubilă.