„Viața nu ne-am dat-o noi, vine de la Dumnezeu. Este o rușine și un păcat de moarte să dai tu moartea altuia. Dacă lumea ar înțelege asta, nu ar mai exista războaie”

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a vorbit în cadrul emisiunii «Credință și Excelență», realizată de Mihaela Olaru pe postul de televiziune Trinitas TV, despre „șansa vieții sale” și despre scopul vieții, în lumina în care istoricul îl vede.

El a făcut și o pledoarie pentru iubirea națiunii și iubirea tuturor celorlalte națiuni, legând atașamentul față propriul loc de naștere, care apare întâi, de fascinația bine intenționată față de alte popoare și culturi. „Eu nu pot să iubesc locul de naștere al lui Goethe, care e un colț de Germanie, dacă nu pot să iubesc izvorul lângă care ‘fiind băiet păduri cutreieram’, cum zice Eminescu.

Redăm aici ultima parte din emisiune:

– Care credeți că a fost șansa vieții dumneavoastră?

– Foarte greu de spus… Șansa vieții mele a fost să am o viață normală într-o familie normală. E foarte important. O viață de om obișnuit, într-o familie obișnuită și o traiectorie bună. Sigur că mulți mi-au spus că am avut și noroc. Fără noroc e greu… Un pic de șansă, cu rugăciune, cu credință, cu gândul cel bun.

M-am străduit să nu fac nimic în viață fără gândul cel bun și mi-am reprimat de multe ori păcate pe care le-am socotit grave, când am avut tendința să urăsc pe cineva sau când am avut tendința să mă răzbun pe cineva. Mi-am reprimat aceste lucruri pentru că am învățat din Biblie și pentru că mi-am dat seama că așa se cuvine să fii.

– Aș vrea să ne explicați un sens al vieții. O formulă pentru „sensul vieții”:

– George Coșbuc, care nu-i un exemplu bun din acest punct de vedere, pentru că la final n-a mai rezistat, zice într-o poezie: „O luptă-i viața, deci de luptă cu dragoste de ea, cu dor”. Viața e un dat pe care noi nu-l putem înțelege pe deplin și nu ni-l putem explica. Viața nu ne-am dat-o noi, vine de la Dumnezeu.

Prin urmare, e logic, nu trebuie să fi un mare savant să înțelegi, că n-o putem lua noi – nici viața altora, nici viața noastră. Și dacă am înțelege acest lucru și l-am duce mai departe, gândiți-vă că n-ar mai fi războaie pe pământ. Pentru că Dumnezeu ne spune, dar și logica simplă, că dacă viața n-am făcut-o noi și nu ne-am dat-o noi, este o rușine și un păcat de moarte să dai tu, om, moartea altuia.

Și dacă nu s-ar întâmpla aceste lucruri, viața ar putea fi o poezie, ar putea fi ca în versurile acelea: „Învață de la vântul ce adie pe poteci, cum trebuie prin lume de liniștit să treci”.