Corectitudinea politică nu este promovată de niște minți diabolice, ci de niște semidocți isterici. Ea a fost inventată ca metodă de linșaj a intelectualilor conservatori, căci altfel mai nimeni dintre oamenii educați, de stânga sau de dreapta, nu contestă cenzurarea ultrașilor. Și au recurs la această metodă cei neînzestrați, dar convinși că trebuie să se implice – și nu oricum, ci agresiv – în dezbaterea de idei transformată, iar aici clar avem o logică marxistă, în luptă politică. Au făcut-o din lipsă de argumente, nu neapărat pentru că argumentele nu existau, ci pentru că nu erau ei îndeajuns de sclipitori ca să le găsească.
Corectitudinea politică e toxică nu deoarece ar promova anumite comportamente păcătoase, așa cum cred unii credincioși, altele fiind mecanismele în astfel de situații, ci datorită faptului că operează în rândul instituțiilor de formare a elitelor o selecție prin care sunt eliminați oamenii suficient de inteligenți și de curajoși pentru a gândi cu propriul lor cap. Oameni care nu sunt musai de dreapta. În cele din urmă sunt vizați și cei de stânga care conform criteriilor reinventate periodic de istericii cu cap pătrat nu sunt suficient de de stânga.
Presați și de logica pieței, oamenii cu autentică vocație intelectuală se vor reorienta către afaceri sau, aceia dintre ei care își vor permite, către contemplația privată, lăsând ca rolul de sfătuitor al principelui să fie jucat de niște oameni care fie sunt incapabili să ducă o idee până la capăt, sfârșind cel mai adesea discuția cu o criză de nervi, fie nu au curajul să o facă, pentru că au învățat, de frică, să se autocenzureze, iar acești oameni care au mai rămas în urma procesului de contraselecție au putut avansa până în proximitatea punctului de comandă tocmai datorită absenței acestor calități.
Drept urmare, ei vor fi cei care vor da tonul atunci când se vor lua decizii de care vor depinde viețile a sute de mii, milioane sau poate chiar miliarde de oameni, iar acest ton va fi trendy, emoțional și ilogic, nu lucid și responsabil.
De aceea, cred că putem spune, pe bună dreptate, că „corectitudinea politică ucide”. Din acest motiv, eu cred că așa cum sunt interzise autenticele forme de hate speech, cel puțin în mediile universitare ar trebui interzise și combinațiile de aserțiune furioasă, nesprijinită de argumente, cu reclamație de tip „oare ce crede universitatea la care predai sau domnul decan?” despre această afirmație al cărei rasism l-am reclamat, fără a mai fi în stare să-l demonstrez.
Până la urmă, miza e universitatea, care trebuie să fie „un spațiu sigur” pentru dezvoltarea inteligenței, iar miza nu e doar intelectuală, ci, așa cum am arătat, e și politică, la limită existențială.
Firește, asta nu înseamnă că orice formă de anti-corectitudine politică trebuie prizată sau că doar corectitudinea politică tâmpește. Pe sfătuitorii principelui de la Kremlin, în ipoteza în care mai are și sfătuitori, nu doar lingăi, nu corectitudinea politică i-a tâmpit. Alte societăți au alte mecanisme de contraselecție. Occidentul îl are pe al lui și nu e de mirare că pe acesta și l-a dezvoltat tocmai în momentul de beție unipolară care n-a durat mult. Însă acum e momentul să ne trezim din mahmureală și să conștientizăm faptul că în noua lume multipolară, mult mai periculoasă și mai instabilă decât cea de dinainte, nu ne mai permitem un astfel de lux.
Autor: Alexandru Racu