De ce își intensifică intelectualii ruși sprijinul pentru războiul din Ucraina

0

Un articol al lui Dmitri Trenin, intitulat «How Russia must reinvent itself to defeat the West’s ”hybrid war”: Russia’s very existence is under threat» (Cum trebuie să se reinventeze Rusia pentru a învinge „războiul hibrid” al Occidentului: însăși existența Rusiei este amenințată), ar putea fi unul dintre cele mai importante din ultima vreme – pe de o parte pentru ceea ce afirmă și, pe de alta, pentru cine anume face acele afirmații.

Dr. Trenin, director al Centrului Carnegie din Moscova, până la închiderea acestuia, în luna aprilie 2022, a fost timp de mai mulți ani una dintre cele mai importante voci care s-au ridicat în sprijinul cooperării cu Occidentul și al „occidentalizării” Rusiei. El a fost una dintre puținele personalități publice din Rusia care a continuat să-și mențină câteva dintre speranțele lui Gorbaciov privitoare la o „casă europeană comună”. Mai trebuie să spun că îl cunosc de când eram jurnalist britanic acreditat la Moscova în anii 1990 și i-am fost coleg la Carnegie Endowment for International Peace între 2000 și 2004.

Articolul lui Trenin este semnificativ prin indiciile pe care le oferă cu privire la solidarizarea elitelor intelectuale ruse în sprijinul efortului de război din Ucraina. Și, în multe cazuri, nu din dorința de a cuceri Ucraina (nu puțini dintre cei care s-au alăturat acestui nou consens s-au opus ferm invaziei și îl detestă pe Putin), ci dintr-un sentiment din ce în ce mai puternic că Statele Unite încearcă să folosească războiul din Ucraina pentru a paraliza și chiar a distruge statul rus și că acum este de datoria fiecărui cetățean patriot al Rusiei să sprijine guvernul.

Iată ce scrie Trenin:

„SUA și aliații săi și-au stabilit obiective mult mai radicale decât strategiile relativ conservatoare de izolare și descurajare utilizate odinioară față de Uniunea Sovietică. De fapt, ei se străduiesc să excludă Rusia ca factor independent din politica mondială și să distrugă complet economia rusă. Succesul aceste strategii ar permite Occidentului condus de SUA să rezolve în sfârșit ‘problema rusească’ și să creeze astfel premise favorabile de victorie în confruntarea cu China. O astfel de confruntare nu lasă loc pentru un dialog serios, întrucât practic nu există nicio perspectivă de compromis bazat pe echilibrul intereselor, în primul rând între SUA și Rusia. Noua dinamică a relațiilor ruso-occidentale implică ruperea dramatică a tuturor legăturilor, crescând presiunea occidentală asupra Rusiei pe toate fronturile (statul, societate, economia, știința și tehnologia, cultura ș.a.m.d.)”.

Și mai departe:

„Rusia însăși ar trebui să fie în centrul strategiei de politică externă a Moscovei în această perioadă de confruntare cu Occidentul și apropiere de statele non-occidentale. Țara va rămâne din ce în ce mai singură… Restabilirea Federației Ruse pe o bază mai durabilă din punct de vedere politic, mai eficientă din punct de vedere economic, mai justă din punct de vedere social și mai solidă din punct de vedere moral devine urgent necesară. Trebuie să înțelegem că înfrîngerea strategică pe care Occidentul, condus de Statele Unite, o pregătește pentru Rusia nu va aduce pace și o restabilire ulterioară a relațiilor. Este foarte probabil ca teatrul ‘războiului hibrid’ să se mute pur și simplu din Ucraina mai spre est, la granițele Rusiei, iar existența lui în forma sa actuală va fi contestată… În domeniul politicii externe, obiectivul cel mai presant este în mod clar consolidarea independenței Rusiei ca civilizație. Pentru a atinge acest obiectiv, în condițiile actuale – care sunt mai complexe și mai dificile decât până mai ieri – este nevoie de o strategie integrată eficientă (politică, militară, economică, tehnologică, informațională și așa mai departe). Sarcina imediată și cea mai importantă a acestei strategii este de a obține succesul în Ucraina în parametrii care au fost stabiliți și explicați publicului”.

Acesta este un apel la reforme, inclusiv măsuri anticorupție, dar care să fie în mod explicit parte a unei strategii de întărire a țării și a societății pentru a rezista Occidentului și a reuși în Ucraina obiectivele strategice ale Rusiei. Deoebit de frapant este apelul lui Trenin ca Rusia să fie consolidată ca o „civilizație” separată – o idee pe care nu ar fi susținut-o niciodată în anii precedenți.

Ar fi ușor să punem metamorfozarea lui Trenin (acum membru al Consiliului de Politică Externă și de Apărare al Rusiei) pe seama obedienței, considerând că avem de-a face cu un simplu act de supunere în fața regimului. Dar asta ar însemna să ignorăm total că o asemenea schimbare reprezintă (doar că într-o formă mai abruptă și mai radicală) o modificare a atitudinii întregii intelighenții centriste ruse, survenită treptat, în ultimii ani.

După căderea Uniunii Sovietice și până spre mijlocul anilor 1990, atitudinea majorității intelectualității ruse față de Occident a fost una de adulare oarbă, schimbarea intervenind etapizat, odată cu decizia de extindere a NATO, percepută în general în Rusia ca o trădare. Teama de extindere a NATO a crescut odată cu atacul asupra Serbiei în timpul războiului din Kosovo. Invadarea Irakului de către SUA a fost percepută în general ca o dovadă că Statele Unite doresc să impună altora reguli pe care ele însele nu intenționează să le respecte.

Un alt moment cheie, de cotitură, l-a reprezentat oferta unei viitoare aderări la NATO, făcută Ucrainei și Georgiei, în 2008, urmată de atacul georgian asupra pozițiilor ruse din Osetia de Sud și denaturarea de către Occident a acestui fapt, prin prezentarea lui ca un atac rusesc asupra Georgiei. Iar sprijinul occidental pentru revoluția ucrainiană din 2014, precepută în general, în Rusia, ca o lovitură de stat naționalistă împotriva unui președinte ales, a compromis până în cele din urmă orice adevărată apropiere dintre intelectualii centriști ruși și omologii lor occidentali.

Cu toate acestea, speranțele Rusiei pentru o formă de compromis limitat, fie cu America, fie cu Europa, au persistat mulți ani. Membrilor establishmentului rus, realiști în esență, le-a fost greu să înțeleagă de ce America, confruntată cu probleme insolubile în Orientul Mijlociu și cu ascensiunea unei Chinei puternice, nu a căutat să reducă tensiunile cu Rusia, mult mai puțin periculoasă. În mod similar, ei au fost uluiți de neputința europenilor de a înțelege că, având Rusia ca prieten, nu s-ar mai confrunta cu nicio amenințare militară pe propriul lor continent.

Trei evoluții au întreținut, totuși, aceste speranțe. În primul rînd, intermedierea franceză și germană a acordului de pace „Minsk II” asupra Donbasului, în 2015, a permis rușilor să creadă în posibilitatea unui acord cu Parisul și Berlinul asupra Ucrainei – nădejde spulberată curând, câtă vreme francezii și germanii nu au făcut nimic pentru a determina Ucraina să pună acordul în aplicare în mod efectiv. Apoi, în urma alegerii lui Donald Trump, în 2016, rușii s-au așteptat fie la eventualitatea unei Americi mai prietenoase, fie la aceea a apariției unei scindări între SUA și Europa, sau chiar la ambele probabilități. Și, în cele din urmă, faptul că administrația Biden a prioritizat amenințarea reprezentată de China a reînviat speranțele de diminuare a ostilității SUA față de Rusia.

Speranțele Rusiei de cooperare cu Franța și Germania ar putea fi resuscitate dacă cele trei guverne ar tatona o pace de compromis în Ucraina – cu sau fără Statele Unite. În caz contrar, articolul lui Trenin indică faptul că nu doar cercul restrâns al lui Putin, ci și o mare parte a establishmentului rusesc lărgit este pregătit să abordeze războiul din Ucraina într-un spirit de determinare sumbră, cel puțin până în momentul în care va exista posibilitatea unui acord de pace care să îndeplinească condițiile fundamentale rusești.

Chiar dacă implicarea unui analist politic moscovit este un lucru diferit și mult mai puțin dificil decât aceea cerută unui soldat rus care luptă în Ucraina, trebuie totuși să recunoaștem că aceasta se constituie într-un contrapunct important la speranța cancelariilor occidentale într-o prăbușire timpurie a voinței colective ruse de a lupta, sau într-o lovitură de stat împotriva lui Putin.

Pare să existe o credință tot mai mare printre elitele din Rusia – inclusiv printre cei mulți care care fuseseră îngroziți de invazia în sine – că interesele vitale și poate chiar supraviețuirea statului rus sunt acum în joc în Ucraina.

Spre deosebire de masele ruse, aceste personaje bine informate nu au fost spălate pe creier de propaganda lui Putin. Ele văd destul de clar încurcătura îngrozitoare în care a ajuns țara, precum și teribila suferință adusă ucrainienilor de rând, doar că singura ieșire pe care o percep este ceva care ar putea fi măcar prezentat drept o victorie.

Autor: Anatol Lieven 

 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.