Ce gândea Hitler despre Ion Antonescu: „Hitler manifesta o profundă simpatie pentru Antonescu nu doar în calitatea acestuia de aliat, ci și pe planul uman. De câte ori vorbea despre el, o făcea în termenii cei mai cordiali. În cursul vizitelor lui Antonescu în Germania, veghea cu o grijă deosebită la securitatea șefului guvernului român. Odată, mi-a mărturisit că argumentele dezvoltate de Antonescu în timpul discuțiilor referitoare la desfășurarea războiului purtau întotdeauna pecetea bunului-simț. Constata, de asemenea, cu satisfacție, că Antonescu nu venea niciodată la o consfătuire fără a aduce cu el o voluminoasă documentație și că rapoartele sale erau întotdeauna redactate în cel mai curat stil de Stat-Major. Hitler admira mai ales caracterul corect și incoruptibil al lui Antonescu, calități ce contrastau puternic cu metodele și uzanțele dragi compatrioților săi. Singurul reproș pe care i-l aducea era lipsa de fermitate în conducerea afacerilor interne ale țării sale.
Armata română era, în opinia lui Hitler, o lume a corupției și a trădării. Această constatare îi insufla temerile cu privire la securitatea lui Antonescu. Dar acesta nu lua niciodată în serios avertismentele repetate ale Fuhrerului“.
Christa Schroeder a stat zi de zi lângă Hitler din 1933 și până la sfârșitul războiului: 12 ani. Memoriile sale sunt de o valoare excepțională pentru că arată exact cercul interior al puterii din Germania nazistă, cum vedea Hitler lumea pe care avea s-o distrugă și, uneori, lămuresc decizii aparent bizare ale Fuhrerului.
În volumul «12 ani cu Hitler» regăsim mărturiile Christei Schroeder consemnate în 1947 de căpitanul Alfred Zoller, din Armata a 7-a americană. Importanța lor este sporită de faptul că, fiind luate imediat după încheierea războiului, amintirile erau încă proaspete, iar ulterior nu s-a intervenit asupra textului.
