Un număr halucinant de mare de americani cu vârsta până în 50 de ani aprobă ideea „asasinării politicienilor care fac rău țării și democrației”.
Southern Poverty Law Center este un institut de sondare a opiniei publice cu vederi de stânga. Chiar extremă stânga.
De aceea, rezultatele ultimului sondaj realizat de SPLC sunt cu atât mai uluitoare.
Astfel, 44% din bărbații americani „mai tineri” (până în 50 de ani) care votează cu Democrații afirmă că este acceptabilă asasinarea oponenților politici.
Termenul folosit de sondaj este de „politicieni care fac rău țării și democrației”, dar el nu poate acoperi grozăvia mesajului.
Printre votanții Republicani de aceeași vârstă și sex, procentul de aprobare a asasinatului politic este de „numai” 34%.
Femeile americane sub 50 de ani nu sunt cu mult mai blânde decât bărbații. Atât doar că se inversează raportul simpatiilor politice: 32% dintre Democrate și 40% dintre Republicane aprobă lichidarea ca metodă politică.
Afirmam că SPLC este un institut clar de stânga. Dovadă sunt și restul întrebărilor. E posibil ca sondajul acesta să facă parte dintr-o campanie agresivă a administrației Biden împotriva deținerii armelor.
În aceste condiții, cu atât mai mult șochează procentul mare al votanților Democrați adepți ai asasinatului politic.
Pe fondul creșterii explozive a violențelor de stradă, instigate de mișcări de stânga precum Antifa și Black Lives Matter, al amenințărilor cu moartea la adresa judecătorilor Curții Supreme (cu tentativa de asasinat asupra lui Brett Kavanaugh), al campaniei administrației Biden de a clătina încrederea americanilor în alegeri libere, în condițiile în care peste numai cinci luni are loc un scrutin decisiv pentru soarta Americii, sondajul acesta este de rău augur. Foarte rău.
Ca un stol de vulturi negri care dă roată corpului muribund al Democrației.
Preluare: activenews.ro / Autor: Adrian Pătrușcă