Cam cum e treaba cu ”civilizații” ăștia din țările la care noi ne uităm cu limba scoasă

12

De câte ori auziti sau cititi comentarii de genul: „Nu se poate, domne, românul nu e educat, nu se spală, nu respectă regulile ca europenii, de aia cresc cazurile și de aia la noi e nevoie de amenzi, internare forțată, cătușe și pușcarie”?!

Slugilor ăstora care ori nu au ieșit niciodată din țară, ori au văzut cum curge apa la robinet doar când au trecut granița si au zis că nu exista ceva mai tare, ori au mers în vacanțe în străinatate tot printre români, aș vrea să le povestesc, din proprie experiență, fiind mai tot timpul în grupuri mari de străini, printre oameni cu un nivel ridicat de trai aflați în vacanță, cam cum e treaba cu ”civilizații” ăștia din țările la care noi ne uităm cu limba scoasă:

La marea majoritate a străinilor din țările ”civilizate”, unghiile de la picioare sunt copite, mereu neîngrijite și murdare, crescute în exces, atât la domni, cât și la doamne. De călcâie nu mai vorbesc, păstrez distanța de frică să nu îmi sară vreun greier pe pantofi.

Străinii niciodată nu pun mâna la gură atunci când strănută sau tușesc, nu au reflexul ăsta, cum îl avem noi.

Umblă permanent, chiar și în serile de gală în niște haine izânite, necălcate, șifonate mereu, ba chiar descusute, pătate sau rupte. Cei mai aranjați, atenți la ținută și corect îmbrăcați sunt esticii: rușii, cehii, românii, ungurii, ucrainienii.

Puțini străini ”civilizați” știu să acorde prioritate doamnelor, să folosească în mod corect furculița și cuțitul sau să mănânce fără să cioflăie, cu gura închisă. Și mă refer la oameni în vârstă, din generațiile vechi, care se presupune că ar trebui să mai cunoască ceva din bunele maniere.

Am vizitat fabrici de pâine în Franța, afaceri de familie, unde celebrii boulangeri framântau pâinea cu țigara aprinsă în gură și pisicii se plimbau pe grindă, deasupra cocii, făra ca nimeni să se teamă de vreun control, amendă sau închiderea afacerii. E adevărat, vitrinele strălucesc, marfa arată impecabil, magazinele sunt aranjate și iluminate extraordinar, dar ceea ce e în spatele magazinului nu vede nimeni.

Am văzut austrieci care vindeau crenvurști în față la Schonbrunn de pe bicicletă, fără să îi întrebe nimeni de chiuvetă pentru spălatul pe mâini sau grup sanitar pentru clienți. Tot de pe bicicletă se vând alimente și în Elveția, Suedia sau Olanda. Ba chiar și bere se vinde, deși nu e wc, așa cum cer ai noștri când trebuie să ne autorizeze.

Și exemplele ar putea continua, astea mi-au venit așa, repede, în minte. Dar nu e nevoie de prea multe exemple, pentru că, oricine a citit, cât de cât, măcar lecturile din copilărie, știe că românii făceau baie săptămânal, se primeneau cu cămăși și ii curate și apretate și mergeau duminica la horă în sat, copii, tineri, bătrâni. Hainele românilor au fost secole de-a rândul albe, culoarea curățeniei. Chiar și ițarii bărbaților, pe câmp, tot albi erau.

Hainele englezilor sau nordicilor erau gri sau negre, să nu se vadă jegul, englezii se spălau o dată pe an, în luna mai, toată familia în aceeași apă, de unde și celebra expresie „Don’t throw the baby out with the bathwater”, adică „Să nu arunci copilul odată cu apa din copaie”, atât de neagră era apa la final. Asta până acum 100 de ani, de generații întregi.

Românii au, de când se știu, curățenia de toamnă și cea de primăvara, când totul e dat cu var, igienizat, pernele, saltelele și plăpumile sunt scoase afară, desfăcute și schimbate paiele, penele, lâna.

Și atunci, după atâtea secole în care se vede clar gradul de igienă și curățenie al nostru față de alte popoare, de unde atitudinea asta de inferioritate, de umilință, de autodiscreditare permanentă, de minimalizare ca nație, popor, uitându-ne atăt de brusc istoria, educația primită de la strămoșii noștri, din generație în generație?

Ridicați, oameni buni, capul sus, fiți mândri că sunteți români, simțiți-vă bine oriunde mergeți în lume, lăudați-vă cu obiceiurile, și tradițiile noastre, amintiți-vă ce ați văzut fiecare la mama și bunica voastră acasă. Nu mai credeți ce vă spun slugile și trădătorii, românii sunt mult mai curați, mai îngrijiți, și mai atenți decât multe națiuni. Nu vă mai înjosiți în fața străinilor, nici a celor din afara țării, nici a celor din țară care încearcă să ne ducă în dictatură, pentru că nu le pasă, nu e țara lor!

 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

12 COMENTARII

  1. Jalnica analiza, doamna Balint ! Inca un discurs patetic, paranoic despre „neigrijitii” capitalisti, o exprimare deformata, frustrata a nationalismului extrem.
    Exemplele pe care le dati sunt ridicole, de toata jena. Nici macar nu sunt exemple, e noroiul, intunecarea mintii. Se vede ca plimbarea prin Europa ( reala ?) nu v-a reusit, din moment ce ati retinut ( sau inventat ) numai detalii sordide. Singura va injositi prin comentarii toxice, nu va injosesc strainii. Da, aveti dreptate, o curatenie de primavara sau toamna, o igiena generala v-ar face bine ! V-o recomand !

  2. Cum sa ridici capul cand cei ce ne conduc ne obliga sa-l „bagam la cutie” ? Cum sa ridici capul cand ne tin saraci de 32 de ani pe cei din sectorul privat, care duce in carca tara, iar pe bugetari ii pune la loc de cinste, pe unii platindu-i gras ca sa-i apere cu legile (magistrati, judecatori), iar pe altii platindu-i regeste ca sa-i apere cu pieptul (militia, securitatea, jandarmeria etc) ? Ce demnitate sa ai cand nci cu doua slujbe (salarii) nu poti ca sa traiesti decent in tara ta ? Ne mai miram ca avem mai multa forta de munca „afara” decat „acasa” ? Cum sa fiu mandru ca sunt roman ? Cum sa fiu patriot, stand cu dintii la gard de 32 de ani ? Voi nu stiti ce vorbiti sau sunteti bugetari !

  3. De acord cu Cornelia. La care adaug ca se simte un imens sentiment de frustrare. Se fac exagererari ca sa se acopere lipsuri ale majoritatii dintre noi. Lipsa de modestie in primul rand. Ne mandrim ca aratam prost, ca nu suntem ingrijiti, ca nu respectam regulile si prin reguli ma gandesc la bun simt nu la ceea ce legifereaza statul. Si asta pentru altii sunt si mai rau ca noi, da’ nu se ia nimeni de ei. Si toate astea pentru ca media, statul, formatorii de opinie, scoala sunt doar instrumente de propaganda in bataia vantului in timp ce se pierde educatia, mai ales a celor 7 ani de acasa. Datorita carora invatam ca nu trebuie sa tinem cont de reguli ci sa razbim, ca nu conteaza ce zice unul sa altul pentru ca sunt doar invidiosi. Peste tot in lume gasesti bine si rau, frumos si urat, imi place sau imi displace dar ca sa sfatueisti pe cineva sa dea cu oistea in gard pentru ca altii o fac si mai abitir este doar mahalageala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.