Ce se întâmplă? Corporațiile și Wall Street-ul au dat-o în bară

0

„A început căutarea vinovatului pentru creșterea prețurilor. Oare băncile centrale au tipărit prea mulți bani vreme de prea mulți ani? Este oare de vina China, acolo unde s-a concentrat producția manufacturieră, iar restricțiile pandemiei au dus la închiderea economiei chineze și apoi la ruperea lanțurilor de aprovizionare? Este oare de vină Rusia, care a invadat Ucraina și asta a dus la criza gazelor, a petrolului, cerealelor și îngrășămintelor? A fost oare vina trecerii discrete de la austeritatea de dinaintea pandemiei la larghețea fiscală de după?

Răspunsul este: toate cele de mai sus și niciuna dintre ele”, scrie, pentru Project Syndicate, Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanțe al Greciei la apogeul crizei datoriilor suverane, acum profesor de economie la Universitatea din Atena.

Crizele economice majore au deseori explicații multiple și toate sunt corecte, însă toate sunt pe lângă subiect. În 2008, când s-a prăbușit Wall Street-ul, ducând la o recesiune globală, au fost oferite mai multe explicații: fie că finanțiștii i-au înlocuit pe industriași la vârful lanțului trofic al economiei, fie că a fost o înclinație culturală către produsele financiare riscante; fie că politicienii și economiștii nu au putut să facă diferența între o nouă paradigmă economică și o uriașă bulă; fie alte o mulțime de teorii. Toate erau valide, însă niciuna nu mergea până în miezul problemei.

Același lucru este valabil și astăzi. Există monetariștii care ne spun că ne-au atras atenția, care au prezis că va urma o mare inflație, odată ce băncile centrale au pompat bani în economie. Asta îmi aduce aminte de bucuria stângiștilor care vorbeau, în 2008, despre moartea capitalismului. E drept, pompând bani pentru bancheri, în speranța că acești bani vor ajunge în economia reală, băncile centrale au dus la o inflație de proporții a cotațiilor activelor, iar asta a dus la creșterea prețurilor pe piața imobiliară, la nebunia criptomonedelor și la multe altele.

Însă această abordare monetaristă nu explică de ce marile bănci centrale nu au reușit în deceniul 2009-2020 să majoreze cantitatea de bani care circulă în economia reală, fără a mai vorbi de faptul că nu au reușit să majoreze inflația la ținta de 2%. Înseamnă ca alta este cauza actualei inflații.

Întreruperea lanțurilor de aprovizionare din China a avut fără îndoială un rol, la fel și invazia rusă în Ucraina. Însă niciun factor nu poate explica „schimbarea de regim” abruptă din capitalismul vestic, de la deflație la inflația puternică, cu toate prețurile crescând simultan. Asta ar însemna că inflația salariilor să fie mai puternică decât inflația prețurilor, ducând la o spirală în care creșterea salariilor alimentează creșterea prețurilor și viceversa. Abia în această situație bancherii centrali ar putea să ceară disponibilizări și înghețarea salariilor.

Însă astăzi este absurd să le ceri angajaților să nu mai revendice salarii mai mari. Datele disponibile arată că, spre deosebire de anii 1970, salariile cresc mult mai lent acum decât prețurile, iar această creștere a prețurilor nu este doar continuă, ci și foarte accelerată.

 

Deci ce se întâmplă? Răspunsul meu: vreme de jumătate de secol am avut de-a face cu o politică de forță a corporațiilor, a Wall Street-ului, a guvernelor și a băncilor centrale, iar această strategie s-a terminat prost. Rezultatul este că autoritățile din Occident au acum de făcut o alegere imposibilă – fie aleg să falimenteze o mulțime de corporații și chiar state, fie aleg să lase inflația să-și facă de cap.

Vreme de 50 de ani, economia SUA a susținut exporturile Europei, Japoniei, Coreei de Sud și apoi ale Chinei și altor economii emergente. Partea leului din profiturile făcute de străini mergea pe Wall Street, pentru a fi multiplicată pe bursă. A fost un adevărat tsunami de capital care venea mereu peste America. Pe creasta acestui val se aflau finanțiști care creau piramide din banii privați, cu care erau finanțate apoi corporațiile pentru a construi un labirint de porturi, flote, depozite, șosele, căi ferate. Când a venit criza din 2008, aceste piramide au fost dărâmate și tot labirintul lanțurilor de aprovizionare a fost pus în pericol.

Pentru a-i salva pe bancheri, dar și acest labirint, bancherii centrali au pus la bătaie bani publici pentru refacerea piramidelor corporațiilor. Guvernele reduceau cheltuielile publice, salariile, locurile de muncă și serviciile pentru a ajuta corporațiile să-și reclădească piramidele financiare. A fost un soi de socialism pentru capital și austeritate pentru angajați. Salariile s-au prăbușit, prețurile și profiturile au stagnat, însă prețul acțiunilor cumpărate de cei bogați au explodat. Investițiile au ajuns la un minim istoric, capacitatea de producție s-a redus, influenta piețelor a crescut însă, la fel și averea capitaliștilor, care se puteau baza mai mult ca niciodată pe băncile centrale.

Aceasta a fost tot o politică de forță. Lupta tradițională dintre procentul din PIB al capitalului și al muncii nu a mai fost sursă bogăției. După 2008, austeritatea a devenit universală și investițiile (cererea de bani) au scăzut, iar lichiditățile pompate de băncile centrale au ținut dobânzile (prețul banilor) foarte jos, aproape de zero. Având în vedere că a scăzut capacitatea de producție (chiar și în sectorul imobiliar), că locurile de muncă erau puține și salariile stagnau, bogăția a triumfat pe piața imobiliară, piață care a fost decuplată de economia reală.

Apoi a venit pandemia, care a schimbat un lucru foarte important. Guvernele vestice au fost obligate să canalizeze o parte din fluviile de bani tipăriți și spre masele captive din economie, care, de decenii bune, nu mai aveau capacitatea de a produce bunuri și depindeau de lanțurile de aprovizionare pe care pandemia le-a rupt. Pe măsură ce oamenii simpli își cheltuiesc banii pe produse tot mai rare pe piață, prețurile au crescut. Corporațiile cu profituri uriașe au reacționat și au făcut uz de uriașa lor putere pe piață, împingând prețurile tot mai sus.

După două decenii în care băncile centrale au contribuit la creșterea prețului activelor, este nevoie doar de puțină inflație a prețurilor pentru a pune capăt unei politici de forță ce datează din 2008 și care a contribuit la renașterea clasei conducătoare mondiale. Ce urmează?

Nimic bun, cel mai probabil. Pentru a stabiliza economia, autoritățile trebuie să pună capăt puterii uriașe pe care o mână de oameni o au asupra procesului politic de creare a averilor pe hârtie și a datoriilor. Însă această mână de oameni bogați și influenți nu vor ceda fără să lupte, chiar dacă asta înseamnă să se ducă de râpă și să tragă și societatea după ei”.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Călin Marchievici

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.