Dumitru Bagdasar a trecut în neființă pe 16 iulie 1946. A fost un medic neurochirurg român, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a pus bazele școlii românești de neurochirurgie.
Dumitru I. Bagdasar, creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie, s-a născut la 17 decembrie 1893, la Roşieşti, în judeţul Vaslui.
S-a născut într-o familie armeană de țărani răzeși cu mulți copii. A fost cel mai mare dintre băieți. Înzestrat cu o deosebită sete de învățătură și o putere de muncă prodigioasă, el a fost un elev strălucit, începând încă din școala primară pe care a urmat-o în Idricii de Sus. Distanța de câțiva kilometri dintre casa părintească din Roșiești și școala din Idricii de Sus, o parcurgea pe jos de două ori pe zi, adeseori pe întuneric, înfruntând intemperiile vremii.
A învăţat la liceul «Gheorghe Roşca Codreanu» din Bârlad, fiind absolvent al secţiei moderne, promoţia 1913. În acelaşi an, s-a înscris la cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti.
Pentru a depăşi dificultăţile financiare, s-a angajat, în cel de-al treilea an de facultate, la Institutul Medico-Militar. A fost medic militar de front, în timpul Primului Război Mondial.
În 1922 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema «Contribuţiuni la studiul sidromului parkinsonian postencefalitic«, potrivit dicţionarului «Membrii Academiei Române (1866-2003)» (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A fost medic secundar la Serviciul Neurologic al Spitalului Militar din Bucureşti, între anii 1922-1926, activând sub îndrumarea savanţilor Dimitrie Noica şi Mihail Butoianu. Aici îşi desăvârşeşte pregătirea de chirurg.
În continuare, s-a specializat în neurochirurgie, timp de aproape trei ani, între 1927 şi 1929, la Spitalul «’Peter Bent Brigham» din Boston, SUA. Aici publică, în «The American Journal of Pathology», studiile «Tratamentul chirurgical al gomelor cerebrale» şi «Chordioblastomul intercerebral». A făcut parte din echipa de cercetători a profesorului american Harvey Cushing, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne.
În 1927, s-a căsătorit cu medicul Florica Ciumetti, care a luat parte, la rândul ei, la studii de specializare în SUA.
A fost medic neuropsihiatru la Jimbolia (1929-1931), unde a practicat primele intervenţii neurochirurgicale, precum şi şef al Serviciului de neurologie la Spitalul de Boli Nervoase din Cernăuţi (1931-1933), din această perioadă datând şi publicarea primelor sale comunicări pe teme de neurochirurgie, arată sursa citată.
În 1934 a revenit la Bucureşti, unde a fost medic, mai întâi, la Spitalul de Urgenţă, apoi din 1935, la Spitalul Militar Central, unde fusese creat un serviciu de neurochirurgie.
Între anii 1945-1946 Dumitru I. Bagdasar a fost profesor de clinică neurochiurgicală la Facultatea de Medicină din Bucureşti, precum şi ministru al Sănătăţii.
De numele său se leagă punerea bazelor practicii neurochirurgicale din România. A contribuit la înfiinţarea Institutului de Endocronologie din Bucureşti.
A preconizat noi tehnici operatorii şi a perfecţionat instrumentarul chirurgical, precum şi procedeele de investigare a simptomatologiei neurologice. A cercetat traumatismele cranio-cerebrale şi abcesele intracraniene, a efectuat investigaţii histopatologice şi clinice asupra tumorilor cerebrale, cerebeloase şi medulare etc.
Dumitru I. Bagdasar a efectuat, printre primii în Europa, operaţia de cordotomie, menţionează, de asemenea, dicţionarul «Membrii Academiei Române (1866-2003)».
Între 1935-1945, a efectuat 492 de intervenţii vertebro-medulare.
Rezultatele cercetărilor sale sunt cuprinse într-o serie de lucrări ştiinţifice, dintre care amintim: «Ostroamele orbitare şi orbitocraniene» (1939), «Traumatismele cranio-cerebrale acute» (1940), «Tuberculomul cerebral» (1940), «Tumorile cerebeloase» (1943), «Boala lui Lindau» (1944) etc. În ultimii săi ani de viaţă s-a preocupat de întocmirea primului «Tratat de neurochirurgie» din România (în colaborare), care a apărut postum, în 1948.
Dumitru I. Bagdasar s-a stins din viaţă la 16 iulie 1946, la Bucureşti. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române la 28 octombrie 1948.
În 1946, Florica Bagdasar a devenit ministrul Sănătăţii din România, funcţie deţinută până în 1948. A fost prima femeie ministru din istoria ţării.
În 1975, a fost înfiinţat în Bucureşti Spitalul Clinic «Prof. Dr. Dumitru Bagdasar», de către Constantin Arseni (1912-1994), elev şi continuator al apostolatului medical al profesorului D. Bagdasar în dezvoltarea neuroştiinţelor din România.
În 1993, Spitalul Clinic «Prof. Dr. Dumitru Bagdasar» a devenit spital de urgenţă, iar la 6 septembrie 2001 i-a fost schimbată denumirea în Spitalul Clinic de Urgenţă «Bagdasar-Arseni».
Unele dintre preocupările sale de bază au fost, de-a-lungul vieții, problemele sociale. Încă din copilărie și adolescență era acut conștient de starea precară a țăranului moldovean: subnutriția, mortalitatea infantilă ridicată, analfabetismul, lipsa de igienă și asistență medicală. Așa se face că a devenit un om cu vederi politice de stânga încă din tinerețe, colaborând la «Ajutorul Roșu», ajutând pe antifasciștii din ilegalitate, apărându-i în procese, a făcut parte activă din conducerea «Uniunii Patrioților» din anul 1942, apoi a«Partidului Național Popular», a «Apărării Patriotice». În aprilie 1944 a fost unul din inițiatorii manifestului intelectualilor adresat mareșalului Antonescu prin care se cerea ieșirea din război a României. A fost, de asemenea, unul din inițiatorii ARLUS-ului. La 6 martie 1945 a fost numit Ministrul Sănătății în guvernul dr. Petru Groza. În această calitate a creat 60 de circumscripții rurale noi, sanatorii, 100 de case de nașteri la țară, a dirijat campanii împotriva tifosului exantematic, a febrei tifoide, a febrei recurente.
O placă memorială, situată pe imobilul din Strada Speranţei nr. 13 din Bucureşti, aminteşte că acolo au locuit, începând din 1944, Dumitru Bagdasar, părintele neurochirurgiei din România, şi Florica Bagdasar, creatoarea şcolii româneşti de igienă mentală şi neuropsihiatrie infantilă.