Rusia câștigă din aderarea Finlandei la NATO

2

Europa uită și trădează pe toată lumea. Într-o manieră similară, procedează și Statele Unite. Prin urmare, nu-i deloc de  mirare că suedezii și finlandezii i-au predat pe kurzi lui Erdogan, deși nordicii i-au curtat pe aceștia ani de zile, le-au deschis reprezentanțe, au alocat bugete pentru ei și le-au cheltuit cu generozitate, le-au oferit cetățenie netezindu-le calea unora de-a ajunge deputați și politicieni de valoare. Kurzii, ca niște copii naivi, s-au simțit necesari și protejați. Din Washington și de la Bruxelles liderilor finlandezi și suedezi li s-a dat următoarea directivă: „Faceți cum vi se spune, trădați pe cine trebuie să fie trădat, luați o decizie fără a ține cont de părerea popoarelor străine”.

Azi, în Scandinavia au fost kurzi ce-au reprezentat simbolul luptătorilor pentru libertate. Nu mai sunt! Au fost predați „sultanului” Erdogan la Ankara.

Ieri, europenii au crezut că venezuelenii sunt pe drumul spre o eliberare timpurie de despotism. Astăzi, nici nu mai vor să-și amintească de ei.

Alaltăieri, Europa era convinsă de idealurile poporului cecen și sprijinea rezistența cecenă. Acum, au uitat de acest țel suprem pentru totdeauna.

Poimâine, aceiași europeni vor fi dezamăgiți de ucraineni și-i vor părăsi fără să le mai pese de soarta acestora și de dorințele lor de-a face parte din marea familie a bătrânului continent.

Erdogan s-a asigurat că Suedia și Finlanda au convenit în cadrul unui acord oficial (adică pe hârtie) să-și schimbe complet atitudinea față de kurzi și guleniști (susținători ai lui Fethullah Gulen care ar fi organizat tentativa de lovitură de stat din 2016), să le retragă acestora sprijinul și să manifeste disponibilitate de a coopera cu autoritățile turce în lupta împotriva celor pe care Ankara îi consideră teroriști.

Turcia a obținut deja ceea ce își dorea. Indiferent de modul cum se rezolvă criza actuală, opozanții președintelui turc vor afla că Scandinavia a încetat să mai fie un refugiu sigur pentru ei. Cât despre Erdogan, ratingul său, ca urmare a combinației efectuate, a crescut semnificativ, iar pozițiile sale s-au întărit considerabil.

O a doua națiune câștigătoare de pe urma intrării nordicilor în NATO este Federația Rusă.

Șeful Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia, Alexander Shokhin, a vorbit despre condițiile pe care comisia guvernamentală pentru investiții străine le impune afacerilor străine, care doresc să scape de activele rusești. De fapt, străinilor li se oferă oportunitatea de-a renunța la activitățile lor, dacă asta își doresc, societățile și companiile acestora fiind preluate de către autohtoni. Oamenii de afaceri finlandezi au fost primii care au fugit din Rusia. Și anume:

  • Cea mai mare companie de construcții din Finlanda, «YIT», cu venituri în 2020 de 3,1 miliarde EUR. În Rusia, ea a avut 19 proiecte în diferite stadii de implementare, pe o suprafață de peste 600 mii m2. Activele YIT au fost cumpărate de «Etalon» autohton pentru 4,6 miliarde de ruble.
  • Holdingul de energie «Fortum» a suferit o pierdere de 2,1 miliarde de euro în primul trimestru al acestui an din cauza ieșirii de pe piața rusă. Afacerea lui consta în inițativa de-a cumpăra «Gazprombank».
  • Producătorul de anvelope «Nokian Tyres», cu 80% din producție în Rusia. Retragerea va avea ca rezultat o depreciere a activelor în valoare de cel puțin 300 de milioane de euro. Este posibil ca fabricile Nokian să continue să funcționeze în modul de blocare.
  • Producătorul de utilaje forestiere «Ponsse», care a reprezentat 20% din vânzările din Federația Rusă și Republica Belarus. Afacerea este cumpărată de o companie rusească asociată cu distribuitorul de echipamente Ponsse din Districtul Federal al Orientului Îndepărtat.
  • Producătorul de ascensoare «KONE», care operează pe piața rusească din 1935. A reprezentat 3% din piața rusă.
  • Lanțul de fast-food «Hesburger». Avea 4 restaurante în Belarus și 38 în Rusia.
  • Compania de panificație «Fazer»și-a vândut afacerea către BKH Kolomenkiy. Compania a investit 300 de milioane de euro în afacerile din Rusia și, conform propriilor estimări, s-a clasat pe primul loc pe piața din Sankt Petersburg cu o cotă de 38%, având trei fabrici în oraș. În același timp, cota de pe piața din Moscova, unde Fazer are o singură fabrică, este estimat la 13%, ceea ce corespunde locului trei.
  • Producătorul de cafea «Paulig»a renunțat la afacerile din Rusia, care reprezentau 5% din veniturile sale.
  • «Lassie by Reima»au închis vânzările online de îmbrăcăminte pentru copii în Sankt Petersburg.
  • «S-Group»și-a vândut afacerea hotelieră – trei hoteluri cu 900 de camere – în Sankt Petersburg.
  • Compania de prelucrare a lemnului «Stora Enso»și-a vândut fabricile de ambalare a cartonului ondulat din regiunile Moscova, Nijni Novgorod și Kaluga, după ieșirea din fabricile de cherestea din Rusia. Anul trecut, în Rusia, compania a câștigat 2 miliarde de ruble din profit net.
  • Producătorul de brânză procesată «Valio»a ieșit de pe piața rusă pentru a cincea oară vânzându-și activele către «Rusagro». «Valio»din Rusia a controlat o fabrică care producea 15 mii de tone de produse pe an, aducându-i un profit net de 320 de milioane de ruble în ultimul an.
  • Producătorul de vopsele «Tikkurila»este liderul pieței ruse a vopselelor decorative, controlând 20% din piață. În Rusia, «Tikkurila»deține trei locații de producție, trei centre de formare, zece depozite și centre logistice. Afacerea are angajați aproximativ o mie de oameni. «Tikkurila» va trimite toate profiturile diviziei ruse din ultimul an – 888 de milioane de ruble – către organizațiile de caritate.
  • Producător de vopsele «Teknos»- cifra de afaceri anuală a companiei ruse a fost de aproximativ 40 de milioane de euro (aproximativ 10% din cifra de afaceri totală a concernului), compania s-a clasat pe locul patru ca vânzări între țările în care operează «Teknos».

Finlanda, pe lângă aceste pierderi din propriile afaceri din cauza renunțării la imensa piață rusă, a pierdut inclusiv aprovizionarea cu gaze (care reprezintă 92% din importuri), energie electrică (51% din importuri), amoniac (80% din importuri), cherestea (74% din importuri).

După cum se poate observa din lista de mai sus, afacerile rusești reușesc să-și mărească profiturile, câștigându-se sume consistente, în urma apartenenței Finlandei la NATO.

Cam acestea sunt rezultatele Sannei Marin, „o vânzătoare care a ajuns la prim-ministru”, după cum o descrie șeful Ministerului Afacerilor Interne al Estoniei, Mart Helme, care a decis să-și ruineze economic și politic națiunea doar pentru a adera la o iluzie! În fond, de ce n-ar avea și Helsinki un „Cîțu” al său în administrație? Sau ar fi mai corect să iau în calcul întreaga pleiadă de prim-miniștri ai României începând cu ’89 încoace? N-aș greși prea mult!

 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

2 COMENTARII

  1. Am urmărit cu foarte mare atenție discursul liderului de la Kremlin de la summitul CSTO (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă – o alianță militară interguvernamentală din Eurasia, ca să fie clar la ce mă refer), în cadrul căruia și-a exprimat încrederea că extinderea alianței nu reprezintă o „amenințare imediată” pentru Rusia, dar extinderea infrastructurii militare a NATO în regiune „va provoca cu siguranță un răspuns”.
    Imediat după declarația lui V. Putin am remarcat o schimbare bruscă de ton ale celor două state în semnarea iminentă a unui protocol privind intrarea suedezilor și finlandezilor în Alianța Nord-Atlantică, mai precis autoritățile de la la Helsinki s-au răzgândit pe neașteptate să facă pe placul Turciei. Până când va dura fenomenul, vom trăi și vom vedea! Probabil, până la următorul șantaj și până la următoarea constrângere venite dinspre partea Washingtonului….
    Ministrul Afacerilor Externe al Finlandei, Pekka Haavisto, a asigurat că „republica nu își va extrăda cetățenii în alte țări sub nicio circumstanță”. Șeful Ministerului de Externe a făcut o astfel de afirmație într-un interviu acordat canalului Yle TV.
    Turcia cere Finlandei și Suediei să schimbe legea și să extrădeze către guvernul turc pe cei care sunt considerați teroriști.
    Potrivit aceluiași Pekka Haavisto, crimele trebuie dovedite și în Finlanda înainte ca extrădarea să aibă loc:
    „Înțeleg că kurzii din Finlanda și Suedia sunt îngrijorați. Dar când vine vorba de extrădare, motivul ar trebui să fie o crimă teroristă, dovedită și în Finlanda”, a spus Haavisto. În afara de asta, Finlanda s-a angajat să nu extrădeze persoanele care se confruntă cu posibilitatea de a fi torturate sau cu pedeapsa cu moartea. Trebuie să existe motive foarte bune pentru extrădare.” – a mai subliniat ministrul.

    Iată aici linkul cu relatările lui Pekka Haavisto: https://t.me/readovkanews/37854

    Anterior, în mass-media a fost publicată o listă a kurzilor, a căror extrădare este cerută de Turcia ca și condiție pentru a accepta noi membri în NATO. „Sabah a publicat o listă cu 33 de persoane care, potrivit Turciei, sunt asociate cu activitățile Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Mișcării Gulen (FETO), Partidului Comunist din Turcia (TKP-ML), Frontul Partidului Revoluționar de Eliberare a Poporului (DHKP-C).”

    https://www.sabah.com.tr/gundem/2022/06/30/son-dakika-iste-isvec-ve-finlandiyadan-iadesi-istenecek-33-terorist-gozler-bu-gelismede?paging=3

    https://t.me/axiomaaaa/3163

    După publicarea amintită, kurzii care trăiau în Finlanda și Suedia au devenit destul de agitați. Dar la Stockholm, ca și la Helsinki, au fost oferite asigurări că nimeni nu va fi extrădat turcilor.
    „În Suedia, diaspora kurdă este revoltată de decizia conducerii țării de a face concesii Turciei. Se tem că vor fi predați Ankarei.
    Dar premierul Magdalena Andersson a asigurat publicul, după semnarea memorandumului, că cetățenii suedezi nu vor fi extrădați”: https://t.me/axiomaaaa/3163

    Acum, studiind sursele de mai sus, îmi dau seama că Turcia, ale cărei relații cu țările europene lasă deja de dorit, NU va înghiți refuzul de a nu se respecta acordurile semnate anterior de suedezii și finlandezii.
    Aceasta înseamnă că la Ankara se vor respinge documentele privind extinderea NATO în nordul bătrânului continent.
    Așadar, înainte de-a considera că Erdogan a înșelat așteptările lui Putin, ar trebui mai întâi să așteptăm ceremonia propriu-zisă de semnare a documentelor privind extinderea Alianței.
    Dacă Suedia și Finlanda decid totuși să-i sacrifice pe kurzi de dragul protejării de „amenințarea rusă”, chiar și-n astfel de condiții, sunt de părere că Federația Rusă va supraviețui. Până la urmă, ambele țări duc o politică rusofobă de foarte mult timp, iar aderarea la NATO va deveni pentru ele doar o oficializare a acestei politici.
    Consecințele vor fi extrem de dure, însă, deoarece ambele națiuni se vor poziționa drept ținte în raza de acțiune a rachetelor rusești. Avertismentul sincer al lui Vladimir Putin a fost făcut, ceea ce demonstrează că realitatea este radical diferită față de fanteziile rusofobe.
    Astfel de basme, în care NATO și SUA le vor apăra de pedepsele aplicate de Moscova, se vor topi ca un balon de săpun după ce prima rachetă rusească va sosi în oricare dintre țările care acum își manifestă disponibilitatea de a lupta împotriva Rusiei. Dacă conducerii de la Kremlin îi este milă de cetățenii obișnuiți ai Ucrainei (motiv pentru care NU și-a scos ÎNCĂ trupele Spetsnaz din cazărmi, altfel războiul era încheiat de foarte mult timp), atunci autoritățile ruse nu au niciun motiv să-i compătimească pe cetățenii obișnuiți ai țărilor NATO ostili Federației Ruse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.