„Partidul e-n toate (…) E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt”, ni se spunea înainte vreme. Acum putem spune „rusofobia e-n toate. E-n Formula 1 și-n mașinile de cursă”…
Fostul șef al Formulei 1, Bernie Ecclestone, ajuns la 91 de ani, a făcut o declarație „controversată” (după toate „standardele” media) spunând, într-un interviu, despre Vladimir Putin, că e o „persoană de primă clasă” pentru care ar „încasa un glonț”. În replică (și într-un mod necesar, de acum), „Formula 1” s-a grăbit să declare: „opiniile sale personale și sunt în contrast foarte puternic cu poziția valorilor moderne ale sportului nostru”.
Prin urmare, așa cum scrie media, „Formula 1” – orice ar putea fi, în context, pentru că media nu precizează: o organizație, grupare de oameni?, un sistem?, un sport?, mașini cu motoare? – se pronunță, are convingeri politice. Nu oamenii, ci o entitate care îi cuprinde și transcede.
Oamenii pot avea opinii, păreri sau convingeri (precum Bernie Ecclestone), pe care le mai și afișează, în contextul „libertății de exprimare”, specifice unei „democrații”, dar când un sport are o „poziție a valorilor moderne”, devine cel puțin interesant… Deci, „Formula 1”, ca sport – pentru că nu este nimic altceva, până la urmă -, are „valori”, care sunt „moderne” și care se află pe o anumită și determinată „poziție”. „Formula 1”, ca sport, exprimă opinii dincolo de oameni, peste ei, ea vorbește: roțile, motoarele, volanele, căștile au o poziție și valori, politice și geopolitice. Oamenii din acest sport, evident, cu toții, într-un singur glas.
Nu poți să nu-ți amintești în acest moment de celebra poezie: „Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt / Și-n cele ce mâine vor râde la soare / E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt / E-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt / E-n viața ce veșnic nu moare”.
Ce transmitea această poezie la noi, în acele vremuri, era că totul era determinat politic, ideologic, și nimic nu putea exista în afara politicului. Așa după cum spunem astăzi, era vorba despre un regim totalitar, în care individul, absorbit, cu toate drepturile și libertățile sale, inclusiv cele de gândire și exprimare, nu conta, dar nu avea nici dreptul la existență, ca parte distinctă. În formula aristotelică, „întregul precedea partea”, iar într-o formulare mai mult decât rudimentară, cea a lui „nea Fănică”, cum era cunoscut, în epocă, Ştefan Panaitiu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului Popular Judeţean Botoşani: „Da, tovarăși, aşa este. Nimic nu mișcă în ţara asta fără știrea și aprobarea partidului. Să fie foarte clar pentru oricine. Ce dracu, e aşa de greu de înțeles?”.
Nimic nu mișcă în „lumea democratică”, în Occident, astăzi, tovarăși, dacă nu este împotriva rușilor, precum altădată nimic nu trebuia să existe, în regimul comunist, dacă nu „dădea dovada atașamentului” la ideologia comunistă. Acum rusofobia, ca repulsie excesivă față de ruși, dar mai ales „antiputinismul”, vârful său de lance, este noul liant ideologic care fac lucrurile ceea ce sunt în Occident: „libere” și „democratice”. O ciudată ironie…
Nici Bernie Ecclestone nu are dreptul la existență și exprimare, distinct, fără să fie absorbit, de totalitatea „Formulei 1”, mașini, motoare, roți și …oameni.
Iar noi, românii, ne-am întors de unde am plecat: la totalitarismul pe care l-am urât atât de mult după „Revoluție”. Intrând în Occident, și odată cu el, ne îndreptăm din nou către totalitarism și deplina ideologizare, în care totul e determinat politic. Și geopolitic, acum, odată cu înfruntarea dintre Occident și Rusia.
După ce jucătorii de fotbal au fost puși în genunchi pe terenuri, după tot felul de sloganuri așezate pe stadioane și rostite de sportivi, iată că acum „Formula 1”, sportul, are „poziții” și „valori” politice și geopolitice, nu mai poate exista în afara ideologiei oficiale.
Să mai adăugăm că britanicul de 91 de ani Bernie Ecclestone nu mai este implicat în Formula 1, el a fost deci o persoană privată care a spus niște lucruri la o emisiune de televiziune, în speță Good Morning Britain, de pe postul ITV. El a mai spus că președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy ar fi putut pune capăt invaziei rusești în țara sa dacă ar fi vorbit cu Putin. Ecclestone a mai spus că Zelenskiy a fost un fost comediant, adăugând „cred că se pare că vrea să continue această profesie”. „Cred că dacă s-ar fi gândit la lucruri, cu siguranță ar fi făcut un efort suficient de mare pentru a vorbi cu domnul Putin, care este o persoană sensibilă și l-ar fi ascultat și ar fi putut probabil să facă ceva în această privință”.
Ecclestone l-a cunoscut pe Putin când au discutat despre organizarea Marelui Premiu al Rusiei care a debutat în 2014 la Soci, stațiunea turistică rusească de la Marea Neagră.
Foarte bine punctat esențialul acestui articol: unii nu vor sacrifica niciodată principiile democratice în favoarea necesității politice!!! Mai evident de atât, nici că se putea! Fiindcă multe dintre problemele stringente ale omenirii nu mai pot fi rezolvate fără Rusia, iar perpetuarea imaginii de inamic a ajuns să fie în avantajul ei, V. Putin chiar folosindu-se de această imagine în relația sa cu Occidentul, întrucât îl eliberează de multe responsabilități. Faptul că vesticii nu realizează „netezirea” drumului Moscovei în a-și crea un adevărat brand (de care nici URSS-ul n-a dispus de-a lungul existenței sale) denotă nu numai prostie incomensurabilă, dar și diletantism politic.
Un exemplu în acest sens este oferit de politica Washingtonului de-a sublinia ori de câte ori are ocazia că doar Rusia este principala vinovată pentru toate necazurile economice ale SUA. Similar, procedează și Bruxellesul. Nici speech-urile Ursulei von der Leyen nu diferă prea mult de cele ale lui Biden, care continuă să se mențină în picioare în ciuda criticilor tot mai mari la adresa sa și a conducerii sale. Ei nu se pot îndepărta de această linie a rusofobiei, deoarece asta ar presupune recunoașterea faptului că administrația lor a eșuat complet în domeniul politico-economic, așa că vor continua să abordeze tema „Putin este de vină pentru inflație și creșterea prețurilor la alimente, benzină și gaze”, la fel ca și subiectul „Putin a falsificat alegerile din SUA, pentru că Trump a fost un agent al Kremlinului”.
Pe de altă parte, eu nu m-aș uita numai la declarațiile reprezentanților Formulei 1 sau ale americanilor și europenilor, ci și ale politicienilor români. Încă de la România Mare și până-n vremurile actuale s-a alimentat ideea că sfidarea vecinul de la Răsărit ar fi cea mai bună soluție de-a intra în grațiile occidentalilor și ar reprezenta și-un motiv de mândrie națională. Românii de rând repetă mantra tezaurului și-a teritoriilor ocupate, guvernanții și președinția preferă „închinarea” la „Licurici”, că-i mai cool și mai democratic. Aș lua spre exemplificare Finlanda, o țară care a avut un război cu uriașul său vecin, care a fost aliata lui Hitler, dar care în ciuda divergențelor ideologice, teritoriale și politice cu Federația Rusă a colaborat politic și economic cu Moscova, avantajele atenuând multe resentimente istorice. Astăzi, Finlanda este națiunea cu cel mai ridicat nivel al calității vieții din Europa, iar poziția ei politico-diplomatică pe arena internațională este foarte respectată. La polul opus se află România care se situează pe ultimele locuri ale dezvoltării, dar consumându-și resursele pe dezvoltarea percepției amenințării rusești întreținând atâtea garnizoane străine, construind scuturi și alte fortificații inutile, cheltuind și împrumutându-se la dobânzi uriașe în vederea achiziționării unui armament vechi, depășit, nefuncțional (situația avioanelor F16 care se pare că nu pot zbura în anumite condiții, din câte precizează specialiștii), acceptând să plătească NATO cu peste 2% din PIB. După 1989, asigurându-se cultivarea amenințării din Est, în industria și economia românească a fost distrus tot ceea ce ar fi putut permite relații profitabile cu Federația Rusă, țara noastră pierzându-și avantajul strategic real de legătură între Est și Vest, pe care s-ar fi putut construi un mediu veritabil de securitate. Acest aspect ne-ar fi oferit o anumită libertate de mișcare, dar, având la conducere indivizi nu numai obedienți dar și slab pregătiți, n-am reușit decât să devenim un spațiu de mâna a doua, care s-a iluzionat (și încă o mai face, din păcate) că aparține lumii bune, realitatea fiind cea pe care o constatăm cu toții zilnic, aceea că oamenii săraci nu pot fi niciodată cu adevărat liberi. Liberalismul, asta nu pricepem noi românii, fiind o ideologie incapabilă să-și explice propriile realizări și propria identitate, are nevoie de un inamic din afară pentru a-și păstra o cât de măruntă credibilitate. Rusofobia se pliază perfect pe interesele liberalismului, a devenit un refugiu pentru intervențiile militare „umanitare”, pentru catastrofele demografice din lumea occidentală, pentru diferențele sociale tot mai accentuate, pentru promovarea agendei gay etc. Când ești incapabil, tu „marele” Occident, să ai un răspuns sincer, dar mai ales constructiv, la asemenea calamități globale apare nevoia inventării unui dușman. Sunt nuanțe și nuanțe care se desfășoară sub ochii noștri, important este să vedem întotdeauna dincolo de aparențe.