Tembelizorul, „dragostea” mea!

0

Puține chestii pe lumea asta pot fi mai plăcute decât privitul tembelizorului. Dar despre chestiile alea mai plăcute nu putem vorbi aici, sunt ori ilegale, ori imorale, ori îngrașă, ori îți sparge consoarta capul dacă te prinde cu ele. Așa că, ce mai rămâne? Să nu-mi spuneți că mai există unii care buchisesc în niște chestii ciudate, cică le spun cărți… Phii, ce masochiști or mai fi și ăștia? Slavă Domnului, eu în familia mea nu am asemenea ciudați, nici printre prieteni, vecini, cunoscuți, etc… Adică suntem oameni normali, cum ar veni…

Eu mă bucur enorm că există atâtea posturi de tembeliziune, cu atât de mult divertisment în ele, adică putem să ne simtem bine cât cuprinde. Ce-și poate dori omul mai mult? Caterincă, distracție, manele, vedete de șapte stele, 24 din 24, 7din 7.

Acum, lăsând gluma la o parte, nu există ceva mai nociv pe lume decât acest terorist, tembelizorul. Dar am vorbit serios când am spus că îmi place să privesc tembelizorul. Am o plăcere sadică să-l privesc OPRIT. Mă simt oarecum vinovat, știu cât suferă și se sufocă diavolii ăia mici din interiorul tembelizorului pentru că nu-l pornesc și nu le permit să-mi acapareze și să-mi infecteze și puținii neuroni pe care bănuiesc că-i mai am teferi. Asemeni celebrului Socrate, zic și eu:

– Mă bucur că există atâtea milioane de tâmpenii care nu mă pot afecta, pentru că nu am nevoie de ele și nu pot fi obligat (încă!) să le înghit.

Ați văzut cât de repede se alterează o bucată de carne proaspătă pe care se așează chiar și numai o muscă? Explicația e simplă, musca își depune ouăle acolo. Începe procesul de colonizare. Exact ce s-a petrecut în țărișoara noastră în ultimii 32 de ani. Am fost o halcă de carne proaspătă pe care și-au depus ouăle lor infecte toți „aliații” și „partenerii” externi. Dar nu au făcut-o numai ei, în mod direct, au făcut-o prin intermediul muștelor lor parazite, tembeliziunile, politrucii, securicii și tot păienjenișul de paraziți pe care-l presupune o societate „democratică, liberă și independentă”.

În momentul când pornești tembelizorul blestemat, inviți paraziții de acolo să-și depună ouăle lor scârbavnice în mintea ta. Credeți că e înțelept să faceți asta? Credeți că nu e chiar periculos?

Un bun prieten spunea că poți să apreciezi înțelepciunea unui om după diagonala tembelizorului pe care-l deține, sunt invers proporționale.

Mă bucur în fiecare zi de puterea pe care o am asupra tembelizorului. Deocamdată el nu poate să-mi invadeze intimitatea fără permisiunea mea. Mă bucur nespus de această enormă libertate, mă bucur, mă bucur, mă bucur!

Din păcate, știu că Orwell ne-a prezis viitorul cu o ciudată precizie. Această libertate (de care majoritatea dintre noi își bat astăzi joc), va lua sfârșit în curând. Privitul tembelizorului nu va mai fi opțional, va fi OBLIGATORIU. Și nu vom avea niciun control asupra acestui obiect blestemat. Dimpotrivă, tembelizorul ne va controla pe noi, ne va urmări privirea și expresiile faciale, ne va citi gândurile. „Crimăgânditul” îți va atrage condamnarea la dispariție. Vei presta zilnic orele obligatorii de tembelizor, vei participa obligatoriu la minutele publice de ură, vei striga SLAVA din toți bojocii, ori de câte ori ți se va transmite semnalul în creier.

Dar, câtă vreme această nebunie colectivă nu ne-a luat încă în stăpânire pe toți, cred că putem să ne bucurăm în voie de luxul și libertatea de a ignora tembelizorul și pe satanele care ies din el. În caz că nu înțelegeți această enormă și efemeră libertate, zic să mai cugetați. Ar fi păcat s-o apreciați doar când o veți pierde. Deocamdată, pentru mine, tembelizorul poate să se oftice, poate să și crape de ciudă, eu nu-l deschid. Degeaba îmi face cu ochiul, ademenitor. Tot ce aude de la mine este doar atât:

– Piei, satană!

Autor: Albert Toma

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.