Am fost și eu fraier, orbit de discursurile liberalismului fără limite după 1989.
Mi-e rușine de anumite articole, în care pledam pentru privatizările în avânt, dar rușinea mea nu are cum să întoarcă răul la care am fost complice.
Că mi s-au luat vălurile de pe ochi, e o bucurie care nu-mi șterge vina. Sigur, am circumstanțe atenuante, la ieșirea din comunism aveam douăzeci și ceva de ani, eram idealist, credeam că organizarea capitalistă e cea mai fericită, o culme a democrației, a moralei, fagure al fericirii. Ce prost!
Pornind de la exemplul personal, cu amară luciditate, nu mă feresc să zic că intelectualii cu vizibilitate publică sunt cele mai periculoase lighioane în corpul unei națiuni. Găsesc justificare pentru orice aberație, care pulsează valențele monstruozității în logica omului de rând.
Autor: Alexandru Petria
