O bancă globală, HSBC, estimează că populația lumii va scădea la 4 miliarde de persoane în anul 2100. Adică, aproape 4 miliarde de „mâncători inutili” (după expresia lui Klaus Schwab) vor dispărea, în principal din cauza scăderii fecundității. Oamenii nu vor mai face copii suficienți cât să depășească rata mortalității. Oamenii nu vor mai vrea să facă deloc copii, până când, exact ca în filmul Idiocracy, nu vor mai putea să îi facă, nici măcar când vor fi dorit asta cu disperare – biologic, vor deveni sterili, ființe care vor opri lanțul vieții, care vor deveni ultimii oameni pe pământul lor. Europa, de exemplu, va mai avea doar 50 de milioane de locuitori, probabil cu vârste de 125-150 de ani. China va scădea demografic, de asemenea, dar nu și India sau Africa.
Acolo unde există (încă) bogăție, populația va trăi mai mult, dar nu și mai bine, căci sistemele occidentale de pensii și de asigurări de sănătate se bazează pe solidaritatea între generații: contribuțiile mele actuale plătesc pensiile părinților și bunicilor mei, pensia mea va fi achitată din contribuțiile copiilor și nepoților mei. Care nepoți, nu se poate ști, că aceștia vor fi mai rari de zece ori pe aici, prin oiropa…
Acolo unde vor domni sărăcia lucie și foametea, populația va fi mereu tânără, căci familiile au nevoi de multe mâini de lucru care să le asigure supraviețuirea. Munca juvenilă înseamnă, însă, lipsă de educație, care înseamnă condamnarea la evacuarea din ascensorul social. Cele mai multe joburi prost plătite vor fi acaparate, oricum, de aplicații, algoritmi și inteligențe artificiale. Restul vor fi munci penibile, prost plătite.
Lumea va fi segregată în clase de bătrâni bogați și mase mari de oameni tineri și săraci, poate cultivați pentru organe, ca în romanul lui Kazuo Ishiguro, Never let me go.
Progresiștii și idioții utili ai plandemiei sunt acum exact ca în zicala chinezească: ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se întâmple. Și-au dorit închisoarea și totalitarismul digital, le vor avea. Au fost antinataliști, au militat pentru un drept la moarte (prin euthanasie activă sau pasivă) mai tare decât dreptul la viață, au sugerat familiilor tinere să le facă unicilor copii drept cadou …niciun frate/nicio soră, au promovat transgenderismul și alte fantasme psiho-hedoniste, le au. Au ajuns la concluzia că omul este agentul patogen al lumii? Deja l-au burdușit cu vakseenuri și iată iată că depopularea e științific prevestită…
Mă întreb, totuși, cum vor mai putea fi jefuite bogățiile, resursele și proprietățile celor mulți, că și ăștia devin puțini…
PS: Presa franceză vorbește de o acută lipsă de populație școlară și universitară. Deci, noua generație se împuținează deja. La noi e chiar mai grav: o sumedenie de facultăți au declarat că nu mai organizează cursuri din 2023. De aceea, trebuie să ne întrebăm dacă realmente mai suntem 8 miliarde. De vreme ce Banca Mondială face, mai nou, recensăminte, iar treaba la noi s-a terminat cu un eșec lamentabil, e clar că nu putem avea încredere în aceste cifre, cum nu putem avea încredere nici în cifrele plandemiei.
Autor: Gheorghe Piperea