Coincidență sau destin: „Pacea lui Gorbaciov”’ dintre SUA și Rusia, negociată cu Bush în 1989, a ținut până-n anul morții sale

1

Gorbaciov a primit premiul Nobel pentru pace în 1990 și atunci părea singurul dintre liderii politici contemporani căruia i-a fost decernat premiul conform meritelor. N-a prea fost!

Celebra întâlnire din Malta din decembrie 1989 dintre Bush și Gorbaciov, unde s-a decis soarta fostelor state comuniste, n-a lăsat documente scrise (cum ar fi trebuit), dar a fost marcată de replica lui Gorbaciov, la care președintele american a achiesat:

„Lumea părăsește o epocă și pășește într-alta nouă. Suntem la începutul unui lung drum spre o eră a păcii. Amenințarea cu forța, neîncrederea, lupta ideologică și psihologică trebuie să aparțină toate trecutului. L-am asigurat pe Președintele Statelor Unite că nu voi începe niciodată un război împotriva SUA”.

Președintele Bush răspunde:

„Putem realiza o pace durabilă transformând relațiile Est-Vest într-o cooperare de durată. Acesta este viitorul pe care Președintele Gorbaciov și cu mine l-am început chiar aici, în Malta”.

Era păcii a durat 33 de ani, timp în care America a dominat autoritar lumea, iar Rusia, după o degringoladă de un deceniu, s-a reșapat și azi conduce informal „alianța Lumii B”, care a decis trecerea la multipolaritate, dorind să pună capăt dominației Imperiului American. Schimbarea ordinii mondiale ni se arată însă în 2022 că nu se poate face decât pe fondul unui conflict mondial instalat, deci testamentul „Păcii Gorbaciov-Bush” devine caduc.

În cei 33 de ani de pace Gorbaciov a dus o viață mai degrabă umilitoare, nimeni n-a mai avut nevoie de el, post-sovieticii l-au tratat drept trădător, iar americanii și europenii l-au mai invitat doar pe la seminarii, fiind ocupați cu cucerirea samavolnică a piețelor prin metoda războiului geoeconomic, ceea ce oricum contrazicea angajamentele Gorbaciov-Bush. Imediat după decesul Uniunii Sovietice, parafat tot de către fostul lider rus, Comunitatea Europeană și-a schimbat numele în Uniunea Europeană, preluând astfel ștafeta de la Uniunea tocmai decedată. Azi vedem lesne că n-au fost deloc speculative comparațiile de formă cu sovietismul, felul în care se iau deciziile de la Bruxelles, contra dorințelor cetățenilor și intereselor guvernelor naționale, este similar modului prin care Sovietul Suprem conducea de la Moscova în comunism.

La moartea sa, liderii occidentali de azi (unii habar n-au cine-a fost Gorbaciov!) îl elogiază ca pe un mare erou al păcii mondiale, gratulându-l de fapt post mortem pentru negocierea neparafată cu Bush, care tocmai pentru că a fost nesemnată a generat cumva chiar războiul din Ucraina. Ucrainenii nu prea vor însă să-l omagieze, Gorbaciov a rămas pentru ei liderul dictatorial care i-a pus să defileze de 1 Mai 1986 prin norul de fum nuclear rezultat în urma catastrofei de la Cernobîl. Rușii l-au desconsiderat oricum pe durata vieții, scorul de 1% înregistrat de Gorbaciov la alegerile prezidențiale din 1996 fiind elocvent, deci funeraliile sale din Rusia nu se anunță deloc glorioase. Chiar Putin este oarecum în dificultate de expunere publică în aceste zile, el afirmând în repetate rânduri că acea capitulare nenegociată corespunzător a lui Gorbaciov cu SUA a fost cea mai mare catastrofă din istoria Rusiei.

Pentru cei pasionați de adevărul istoriei recente moartea lui Gorbaciov este, ca-n cazul editorialului acesta, un prilej de a reflecta corect asupra a ceea ce ni s-a întâmplat în ultimele decenii, despre care credeam că sunt dedicate păcii și prosperității, dar care ne-au readus într-un război crunt și cu perspectiva aproape certă a pauperizării.

Dumnezeu să-l ierte!

Autor: Cozmin Gusa

1 COMENTARIU

  1. Gorbaciov a fost un trădător ! Prin faptele sale a distrus viețile a sute de milioane de oameni și azi putem spune ca a distrus însăși noțiunea de om !
    Societatea bazată pe minciună și jaf nu are nici o legatură cu ființa umană !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.