În prezența unor dovezi științifice a legăturii intrinseci mamă – copil, care durează decenii și nu ține cont de distanța fizică ori de trecerea timpului, devine de-a dreptul ilogică, nebunească de fapt, insistența tehnocratică pentru abandonul cuvântului „mamă” în favoarea expresiei progresiste „persoană care dă naștere” sau a titulaturii discriminatorii „părinte 2”.
Nu e nimic medieval la cuvântul „mamă”, atât de încărcat de emoționalitate și de sensuri filosofice și religioase. Dimpotrivă, abandonul unor cuvinte fundamentale pentru omul ancestral, medieval sau contemporan ține de distopie totalitară, de „nou-vorba” orwelliană.
De altfel, la nivel de bun simț comun și devoțiune religioasă, omul obișnuit a știut instinctual și intuitiv tot ceea ce descoperă acum știința.
În raport de „noile” descoperiri ale științei, din care rezultă că părți infinitezimale din copil rămân în corpul mamei zeci de ani după naștere, ce ne spune asta despre relația dintre Iisus și mama Sa, Maria? Nimic altceva decât că medievalii, mai ales ortodocșii, au avut dreptate în construcția unui cult atât de emoționant și de plin de devoțiune pentru Maica Domnului?
Autor: Gheorghe Piperea
