Cum funcţionează revoluţia colorată?

0

Ne vom opri azi asupra tehnicii „revoluţiei colorate” deoarece e o modalitate extrem de simplă, aproape banală, de distrugere a unei ţări. Culmea, se dezvoltă ca efect al neatenţiei autorităţilor care, de cele mai multe ori, tratează ceea ce se întâmplă cu zâmbete. Asta deoarece tacticile iniţiale sunt atât de prosteşti încât ai impresia că duşmanul este extrem de slab şi-ţi vezi de treburile tale. Aşa devii superficial, nu te mai uiţi unde trebuie, iar când te trezeşti e prea târziu. La fel s-a întâmpat peste tot!

Iniţial se înfiinţează un număr imens de ONG-uri cu scopuri extrem de diverse: de la protecţia copilului la digitalizarea societăţii. Aşa te trezeşti cu organizaţii pentru drepturile minorităţilor sexuale, pentru drepturile animalelor, anticorupţie, ecologie, monitorizarea justiţiei s.a.m.d. Ele, de cele mai multe ori, au 1-2 membri care, culmea, mai şi activează în mai multe ONG-uri în acelaşi timp. Este deci, o mică mână de oameni care îşi croiesc nişte instrumente pentru agitaţie. Sunt însă nişte instrumente atât de ineficiente încât eşti tentat să le treci cu vederea. Doar că acestea se constituie în fundaţia revoluţiei colorate.

Treptat, încep să apară o mulţime de ziare şi reviste „sensibile” la doleanţele acestor ONG-uri. Nu ONG-urile sunt acţionarii instituţiilor respective. Noua media e „independentă”, dar e sensibilă la „problemele” acestor ONG-uri, cărora le oferă o platformă prin care se produce conţinut, iar personalul ONG-istic devine astfel „baza de expertiză” a „noii prese”. Iată cum, de la o mână de smintiţi, ONG-iştii devin experţii noilor instituţii media.

Exploziv, „noua presă” creşte în complexitate datorită surselor de finanţare: începe să deţină posturi de radio şi TV „independente”, se dezvoltă la nivel naţional. De unde au bani? Aici e şmecheria: ele nu sunt finanţate direct de la „sursa de lumină”, ci primesc tot felul de contracte „de pe piaţa liberă”. Toate firmele multinaţionale care vând în ţara ţintă încep să facă tot soiul de campanii publicitare la instituţiile respecive de presă, chiar dacă acele campanii nu sunt justificate din punct de vedere al eficienţei economice. Astfel se pompează continuu şi insistent publicitate pe canalele nou create, ajungându-se la o prosperitate a acestor instituţii, diametral opusă atmosferei cenuşii a presei tradiţionale. Iată cum, brusc, apar „farurile succesului” care nu ţine de vreo performanţă deosebită ci strict de finanţarea generoasă.

Pasul doi al revoluţiei colorate constă în acapararea pieţei. Cu o asemenea finanţare, noua presă începe să cumpere organe de informare în masă pe care le „modernizează”. De fapt modernizarea constă în conectarea la „sursa unică de ştiri” – de cele mai multe ori o agenţie de presă controlată de „noua media” – şi în eliminarea „incomozilor”. Astfel, organul de presă acaparat arată „mai lucios”, dar cu o relevanţă a informaţiilor din ce în ce mai mică. Se merge pe instinctualizarea cititorilor, ascultătorilor, telespectatorilor etc., pe o pondere mai mare a divertismentului vulgar, pe frivolitate şi superficialitate. Asta în timp ce, pe la tot felul de emisiuni sunt strecurate „remarci nevinovate” care mai scapă câte unui invitat. Vreţi un exemplu? Să presupunem că într-un show de divertisment, o divă promovată promite să-şi arate sânii la ora de maximă audienţă. Publicul e incitat cu titluri stroboscopice: „mai sunt trei minute până când diva ne arată tot!” s.a.m.d. La momentul ales, diva se răzgândeşte într-un picaj emoţional în care-şi aminteşte că are un soţ sau un iubit căruia „nu-i poate face aşa ceva”. Ei bine, în acel moment, apare în prim plan cineva care, cu năduf, îi spune divei cava de genul: „Te-ai sucit ca nea X”, unde X e vreun factor de putere local, de tipul preşedintelui sau premierului. Respectiva remarcă e viralizată prin reţea şi ajunge ştire esenţială, iar „te-ai răzgândit ca nea X” devine şablon popular. Iată momentul în care deja dinozaurul a crescut şi e gata să muşte.

De-aici se merge direct la incitare. Orice mizerie e transformată de noua media în păcat capital al regimului. A căzut o cărămidă de la un bloc în construcţie rănind un trecător? Clar guvernul e de vină pentru „haosul din construcţii”! S-a dărâmat un pod? E jihadul: „corupţia generalizată e de vină”. Şi uite-aşa, pe modelul descris, prostimea e incitată continuu. De altfel e şi simplu de făcut asta, în condiţiile în care schema, cu toate că e pentru proşti, prinde de minune: „tot ceea ce ţi se întâmplă rău nu e din cauza ta, ci din cauza conducerii corupte a ţării”. Iată cum, din acel moment nu mai eşti sărac pentru că eşti leneş, ci din cauză de Iliescu, Năstase sau mai ştiu eu a cui. N-ai niciun ban în buzunar nu pentru că i-ai jucat a păcănele, ci pentru că „statul te fură”. Aşa se întreţine şi se creşte nervozitatea publică. Apar nemulţumiri la toate eşaloanele, oamenii sunt revoltaţi de „ceea ce fac autorităţile”. Peste toate acestea vin „rapoartele internaţionale” care, de fapt, sunt editate prin sediile ONG-urilor din reţea. Iar nemulţumirea populară creşte. Mai ţineţi minte cum în Interbelic ieşea un spion englez din politica noastră cu sintagma „Vuieşte Occidentul!”? Ei bine, cam la fel se petrece treaba cu schema de fraudare colorată.

Din momentul acaparării discursului public lupta e pierdută pentru factorii de putere. Aceştia se simt prizonieri ai propriului aparat care e influenţat de „mass media” şi de nemulţumirile populare tot mai mari. În mentalul colectiv e indus „viermele” conform căruia tot ce e rău vine de la actuala conducere. Şi asfel, într-o tensiune din ce în ce mai mare, nu mai e nevoie decât de un element declanşator pentru generarea revoltei generalizate şi a dezastrului politic pentru ţara victimă. Dacă se vor trezi, oamenii se vor trezi mai târziu într-un setup atât de radical încât vor refuza să-şi asume responsabilitatea.

Dacă vreţi exemple, uitaţi-vă către Ucraina, Libia, Liban, Siria, Egipt s.a.m.d. Toate sunt „reuşite” ale revoluţiilor colorate. În Ucraina mafia americană extrage şi spală bani într-un mod de-a dreptul porcesc, în Libia au reuşit să pape averea strânsă de Gaddafi pentru ţară, au împărţit-o în două, iar acum prăduiesc petrolul mai ceva decât nişte bandiţi însetaţi de jaf. În Siria ţara e distrusă, în Liban, de asemenea. Peste tot numai haos, dezordine şi scandal. Colac peste pupăză, viermele cu „altcineva e de vină pentru nefericirea mea” rămâne întipărit în capul prostimii care astfel devine o masă imatură de manevră. Uitaţi-vă la noi!

Preluare: Trenduri Economice / Autor: Dan Diaconu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.