Noua ordine mondială se negociază

0

Noua ordine mondială se negociază.

E periculos să îți faci iluzii că acest proces de negociere se va termina repede. Nu e adevărat.

Faptul că spunem „lume multipolară” nu înseamnă că puterile lumii multipolare vor găsi imediat soluțiile de compromis și de armonie între ele.

Cu alte cuvinte, este lipsă de realism să așteptăm să vină pacea și liniștea prea curând. Asta chiar și după ce Occidentul (SUA și UE) va fi înfrânt.

România – o țară bogată, suficient de mare ca să poată să conteze, dar suficient de săracă și de mică ca să nu poată să fie o mare putere – trebuie să își asigure de pe acum supraviețuirea.

Și nu privind atât spre Washington, Taiwan, sau chiar Paris, Londra sau Bruxelles, ci în regiune, în ograda noastră comună.

Căci în geopolitică, geografia e mai importantă decât politica. Politica se schimbă, dar geografia nu.

Or în regiune lucrurile sunt foarte complicate și cer deja o Românie care să înceapă să joace în apărarea propriilor sale interese.

Dacă până în februarie era chiar o prostie să crezi că România poate părăsi UE și NATO, acum lucrurile nu mai stau chiar așa.

UE poate se va prăbuși, poate nu. Dar sigur nu va mai rămâne în formula pe care o avem acum.

Explicația este simplă: UE nu mai poate oferi nici prosperitate, nici libertate. Iar războiul economic în care s-a aruncat singură împotriva Rusiei a clarificat aspectul acesta.

Mai mult chiar, cerbicia ideologică a liderilor UE , incapabili să iasă din prostiile cu „valorile europene”, face ca deja Europa să fie puternic scindată.

Bon. Vor găsi soluții să mai salveze ceva. Dar de ce ar vrea să salveze România?

Și aici ne întoarcem la geografie.

Dacă mâine (adică 2023/2024) Ungaria își va asuma un destin diferit de UE, România va ajunge izolată de Uniunea Europeană. Poate să intre și în Schengen, și în tata lui Schengen, că se va putea juca de-a schengenul doar cu Bulgaria și Grecia. Bani să avem de vacanțe ca să mergem acolo….

Și Ungaria a pornit pe o cale. Și când spun Ungaria, chiar mă refer la poporul maghiar, care a votat cu o majoritate zdrobitoare pentru proiectul Orban și pentru sfidarea prostiilor cu „valorile UE”.

Iar Ungaria, da, odată înfrânt Occidentul în acest război economic, va avea și dreptul, ca țară care s-a opus lui, să ceară. Ce? Influență recunoscută și de jure în Transilvania.

Iar România, a cărei politică este de subordonare față de SUA și UE, nu va avea legitimitate la negociere.

În sudul României se găsește Serbia – o țară al cărei destin anti-UE și anti-NATO, care de ani de zile construiește o relație și o alianță cu …Ungaria, nu cu România.

Bulgaria – după ce a trecut printr-un experiment userist bulgăresc – cu o coaliție condusă de niște „oameni cu studii la Harvard” care au băgat țara în gard și au jignit sensibilitățile filo-ruse ale bulgarilor, își vine și ea în fire.

La nord, Ucraina, după „extraordinara ofensivă” de 60 de km, în care probabil s-au mai cheltuit vreo 60 de miliarde de dolari doar ca să aibă presa ce să scrie, este o țară eșuată, în incapacitate de plată, distrusă economic, distrusă social, cu infractori înarmați și care mai există doar pentru că atât Vestul cât și Estul au avut decizia (înțeleaptă, zic eu) ca să poarte al treilea război într-o singură țară.

Din nefericire pentru ucraineni, se poartă în Ucraina.

În Republica Moldova iar vedem un stat eșuat, unde au fost votați niște useriști buimaci ca să „ducă țara în Europa”.

Și care au dus țara în stâlp.

Desigur, presa mainstream românească nu vă informează nici despre faptul că sunt mitinguri antiguvernamentale la Chișinău, nici despre faptul că niște coloane NATO au fost oprite de manifestanți nervoși, cu cocarde filo-ruse în piept, că după cum arată lucrurile, la primăvară pro-occidentalii de la Chișinău vor avea nevoie doar de două-trei elicoptere NATO ca să fugă.

Pentru că țara este prăbușită economic și nu e nicio soluție.

În loc de soluții, sunt perfuzii. Și aceste perfuzii, foarte scumpe, sunt plătite de către România. Uneori săptămânal, sigur lunar, auziți dacă vă interesați, de cum guvernul României mai aprobă ca niște zeci de milioane de euro să plece din bugetul și așa praf al României, spre Chișinău.

Nu mai vorbesc de Turcia, că mă lungesc.

În concluzie: e al 12-lea ceas. Dacă România va continua pe această cale, va fi tratată ca o țară înfrântă și de disprețuit.

Autor: Bogdan Alexandru Duca

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.