S-ar putea ca această criză să fie picătura care umple paharul

0

Revolta unitiAvem următoarea situație: energia electrică e produsă în diverse feluri, cu costuri diferite: nuclear, hidraulic, termic, „ecologic”, adică solar și eolian. Cum se formează atunci prețul la care mi-o vinde distribuitorul? Pe piață, veți zice. Dar cum? Că ponderea fiecărei metode de generare diferă, dacă e să vorbim de prețul final, ăla pe care îl plătim noi, consumatorii. Unii produc mai scump, alții mai ieftin, unii produc permanent, alții intervin doar când e nevoie de echilibrarea sistemului de distribuție. Costurile de producție diferă deci semnificativ. Normal ar fi ca piața să formeze un soi de preț mediu, care să acopere cheltuielile fiecărui producător, plus un profit suficient pentru a mulțumi acționarii, publici sau privați, și pentru a permite investițiile necesare asigurării continuității procesului de producție.

Poate face asta Bursa? După cum arată lucrurile acum, NU. Și nu va face asta nici în viitor. Ideal ar fi să existe un cumpărător unic, care să cumpere energia și să formeze un preț care să țină cont de ponderea fiecărei forme de generare în ansamblul producției, și de costuri. Ce aduc așa-zișii traderi sistemului? Ce rol au ei, în afară de a obține profit din nicio activitate productivă? S-a format un mecanism pervers, prin care prețul este amplificat artificial.

Firesc ar fi ca statul să fie cumpărătorul acela unic, și apoi distribuitor unic. Pentru că el ar trebui să satisfacă nevoile tuturor actorilor de pe piață. Așa, nu este satisfăcută decât lăcomia unor demenți, care s-au obișnuit să trăiască din speculă, fără să le pese de consecințe.

Piața așa zisă „liberă” nu este nici piață, și cu atât mai puțin nu e liberă. Este doar o ficțiune. Un mecanism pervers, care nu are nimic „natural”. De el depinde viața a miliarde de oameni, ajunși sclavii acestui mecanism pervers. Mecanism în care nu mai există nici arbitri, nici moderatori. Este expresia ultimă a neo-liberalismului, totalitarismul absolut.

S-ar putea ca această criză să fie picătura care umple paharul. Și nu pentru că vor ieși oamenii în piață. Ci pentru că sunt puse în pericol interesele unor actori economici la fel de importanți pentru funcționarea ansamblului economic. Vom vedea ce și cum. Dar refuzul de a introduce din nou statul în mecanismele „piețelor” va duce la prăbușirea piețelor, pentru că nu mai există resurse pentru corectarea eșecurilor lor și pentru moderarea exceselor lor.

Autor: Constantin Gheorghe

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.