„Biserica este maica spirituală a neamului românesc.”
Mihai Eminescu
În 1894, pe cheltuiala Episcopului Huşilor, Preasfințitul Silvestru Bălănescu, se realizează poleirea catapetesmei formată din 40 de icoane pictate în ulei. În interiorul bisericii se află, probabil, tot din acest an, o icoană din secolul al XIX-lea de Nicolae Grigorescu care îl înfăţişează pe Iisus Hristos pe drumul Golgotei. Tot la 1894, acelaşi episcop sprijină financiar realizarea iconostasului Maicii Domnului.
Biserica «Sfântul Ioan» rămâne până în zilele noastre cea mai reprezentativă construcție eclesiastică a oraşului Vaslui. Aici, în Al Doilea Război Mondial a fost adăpostită statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Chişinău – simbol al românismului din Basarabia, pentru a nu fi distrusă de armata sovietică.
În ultimii ani, Biserica şi Curţile Domneşti au îmbrăcat o haină nouă prin osârdia părintelui paroh, Constantin Mogoş, care a câștigat un proiect cu fonduri europene, obținând și sprijinul Primăriei Vaslui, personal al domnului primar, inginer Vasile Pavel.
A doua biserică ortodoxă din Vaslui datează din 30 iulie 1628. Avea hramul «Sfântul Gheorghe» şi era închinată Mănăstirii Zografu, de la Muntele Athos. Mai târziu, biserica primeşte numele de «Adormirea Maicii Domnului» – Uspenia. Este menţionată în mai multe hrisoave domneşti emise de Miron Barnowski (30 iulie 1628), Moisă Movilă ( 5 august 1631) şi Alexandru Coconul (2 aprilie 1630). Devine apoi „metoc” al Mănăstirii Dobrovăţ şi la 9 august 1796 se face schimb cu noul proprietar al Vasluiului, hatmanul Costachi Ghica, el stăpânind mănăstirea şi moşia acesteia.
În 1859, mica bisericuţă din lemn este mistuită de un incendiu care distruge o mare parte din oraş. În acelaşi an, marele boier filantrop căminarul Neculai Hagi Chiriac începe ridicarea unui nou lăcaş de cult din piatră, în mijlocul oraşului, pe locul micii biserici. Căminarul nu mai ajunge să vadă terminată lucrarea, deoarece moare la 1859, construcţia fiind finalizată, un an mai târziu de nepotul său, Dimitrie Castroian, cu banii proveniţi din averea căminarului. Acesta din urmă este înmormîntat în noua biserică. În 1866, Biserica «Adormirii Maicii Domnului», cunoscută şi sub numele de «Uspenia» sau «Precista» este reparată de preotul Constantin Maria împreună cu presbitera Elena, cu Ion Bălaşa şi Dumitru Aftinoaie din Vaslui, lucrarea rezistând timp de 50 de ani, până după Primul Război Mondial Marele cutremur din 10 noiembrie 1940 a afectat grav biserica. A fost reparată, consolidată şi eliberată de magherniţele care o sufocau. Tot atunci, s-a refăcut şi clopotniţa construită de boierul Hagi Chiriac.
O parte din pictura actuală s-a realizat cu sprijinul financiar al marelui actor Constantin Tănase cu soția, Virginia, al fostului primar, Ioan Răşcanu şi ajutorul Societăţii Femeilor Ortodoxe Române. Resfinţirea lăcaşului s-a făcut în prezenţa oficialităţilor locale, de ziua hramului, la 15 august 1943, în plin război mondial, preot paroh fiind Gheorghe Târnoveanu. Printre cărţile de valoare existente în biserică este o Evangehelie tipărită în 1821 la Mănăstirea Neamţ, pe vremea mitropolitului Veniamin Costachi, născut la Roşieşti, în judeţul Vaslui.
A treia biserică se construieşte mai târziu, în 1889. Era un paraclis al Cimitirului «Eternitatea» din Vaslui, ctitor fiind noul proprietar al moşiei târgului Vaslui, Vera Mavrocordat, și poartă hramul «Sfânta Treime». S-a ridicat în mijlocul noului cimitir, înfiinţat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Se aduc aici pietrele funerare din secolele XVII-XIX, existente până în zilele noastre. Şi ele sunt o istorie vie a oraşului din epoca modernă. Acum se construieşte şi o troiţă în Cimitirul «Eternitatea» din Vaslui. În acest cimitir se găsesc cavourile marilor familii boiereşti vasluiene: Temistocle, Bastaki, Vonograski, Mironescu, Răşcanu, dr. Scarlat.
În 1925, din ordinul autorităţilor, era dezafectat vechiul cimitir din jurul bisericii «Sfântul Ioan», rămânând doar pietrele funerare din secolul al XIX-lea, cunoscute sub numele de rezervaţia Ghica-Şubin-Hofman, cu mormintele proprietarilor moşiei târgului Vaslui, ale colonelului Alexei Şubin şi Elenei Ghica.
În 1934, Asociaţia «Cultul Eroilor» cu sprijinul generalului Ioan Rășcanu a ridicat în cimitirul «Eternitatea» un impresionant monument, în faţa căruia au fost aşezate mormintele a nouă dorobanţi, veterani ai Vasluiului din Războiul de Independenţă din anii 1877-1878. În mijlocul lor se află mormântul sergentului Constantin Ţurcanu. Se reconstituia astfel, în mod simbolic pentru vecie, eroica grupă cântată de Vasile Alecsandri, în care legendarul Constantin Ţurcanu îi spusese comandantului la Plevna: „Aveţi toată nădejdea în noi, n-o să facem Vasluiul nostru de ruşine”. Tot în acest cimitir sunt mormintele eroilor din Al Doilea Război Mondial şi ale celor căzuţi în Revoluţia din decembrie 1989.
În ce priveşte populaţia catolică, subliniem că în época medievală, oraşul avea o importantă comunitate de această confesiune, fiind și o biserică catolică atestată la 7 noiembrie 1646, amintită de Marcus Bandini. Comunitatea există în Vaslui până în zilele noastre.
Menţionăm câteva informaţii și despre cultul mozaic. Adepţii acestei religii erau evreii, care vin în număr mare în secolele XVIII-XIX şi ajung să reprezinte până la 40% din populaţia oraşului. Niciodată însă, numărul lor nu ajunge la 50% din populaţia târgului, care număra la sfârşitul secolului XIX peste 9.000 de locuitori, cu 242 de familii de meşeteşugari şi negustori, repartizaţi pe 54 de meserii. Evreii aveau locuințele, în stil vagon, fiind construite pe străzile comerciale ale orașului. Edificiile religioase ale cultului mozaic din oraș, ajung la patru, în timp ce la sfârşitul secolului al XIX-lea erau trei biserici ortodoxe. Prima sinagogă evreiască apare în Vaslui la 1870. Ziua lor sfântă era Sâmbăta (Sabatul), când mergeau la sinagogă. Caracterul specific al populaţiei evreieşti în cadrul societăţii este dat şi de apariţia la nivelul ţării a cimitirelor evreieşti. La Vaslui, cimitirul evreilor este atestat în anul 1890, pe un teren donat de Vera Mavrocordat.
Oraşul Vaslui în timpul Primului Război Mondial
Intrarea României în Primul Război Mondial şi înfrângerea armatei în campania din 1916, au dus la refugiul din Moldova, oraşul Vaslui fiind în prima linie a retragerii. Fiind reşedinţă de judeţ, a adăpostit peste 60.000 de oameni faţă de capacitatea sa obişnuită de 10.000 -15.000 de suflete.
Documentele relevau faptul că „locuitorii refugiaţi din sud în Moldova, nu vin în aceste judeţe ca o populaţie de milogi şi nu trebuie să se mărească mâhnirea printr-o primire rece, lipsită de iubire”. În aceste condiții grele, unii refugiați se retrăgeau mai departe, la Iaşi, care devine „capitala rezistenţei noaste până la capăt”, cum l-a numit N. Iorga
Presa vremii, consemna că în oraşul Vaslui era „o mişcare a populaţiei în localitate până la 12 iunie 1918”, reliefată prin 94 născuţi români din care 48 bărbaţi şi 46 femei, 28 evrei din care 19 bărbaţi şi 9 femei, dar și un bărbat austro-ungar. În aceelași timp, au murit 77 de bărbaţi români, dintre care 13 în război, şi 61 femei etc..
– va urma –
Prof. dr. Nicolae Ionescu
Citește și:
Viaţa spirituală în oraşul Vaslui până la Marea Unire din 1918 (I)
Prima atestare documentară sigură a orașului Vaslui este din 1 septembrie 1435, când devine reședință domnească. Viaţa spirituală a populaţiei româneşti era complexă, existând multă vreme doar două biserici ortodoxe, cea de-a treia construindu-se abia la sfârşitul secolului al XIX-lea. Primul lăcaş ortodox datează din prima jumătate a secolului al XV-lea. Pe locul actualei biserici cu hramul «Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul», a fost o alta mai veche, din timpul lui Alexandru cel Bun (Citește mai departe…)