În general, ne imaginăm că o revoluție începe cu tancuri și focuri de arme, haos și soldați pe străzi.
Însă lucrurile nu stau așa. În realitate, marile schimbări care au loc în viața noastră, cele profunde, care ne afectează pe toți, încep aproape întotdeauna în mod pașnic, cu îndemnuri blânde la toleranță.
„Ne-am dori să facem lucrurile puțin diferit”, îți spun ei. „Am dori să facem niște schimbări în unele obiceiuri sau credințe, de care oamenii au devenit legați în ultimele mii de ani. Dar nu vă speriați, nu e mare lucru. Voi nu trebuie să faceți nimic. Tot ce vă cerem este să vă lăsați viețile în grija noastră”.
Cam ăsta e stilul și, desigur, ești tentat să accepți. De ce nu? Un tip vrea să poarte rochie pe stradă? OK, nici o problemă, lasă omul să se simtă bine. Pe tine chestia asta nu te afectează. Doar nu trebuie să porți și tu rochie. Trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască!
Dar lucrurile nu funcționează așa. După o vreme, tipul de pe stradă care poartă o rochie nu se mai mulțumește cu atât. E furios și – din nu se știe ce motiv – are ceva cu tine.
Deși tu nu ai avut nici o problemă ca el să poarte rochie. Cu ce ai greșit?
Păi, problema este că TU nu porți rochie. Nici copiii tăi. Hainele tale de om normal, cele pe care le-ai purtat dintotdeauna, au devenit brusc imorale. Situația asta nu mai poate fi tolerată.
„Stai puțin”, îți spui tu, „nu așa ne-am înțeles. Tu îți vezi de viața ta și eu de viața mea. Îți amintești?”.
Dar ei nu își amintesc. Și nici nu le pasă. Dintr-odată, nu mai ai dreptul să îți vezi de viața ta. Tipul în rochie este acum șeful tău.
Toți trebuie să facă ce face el – să poarte rochie – sau vor fi sancționați.
„Fii tolerant” se transformă în „Dă dovadă de respect”, care devine foarte rapid „Pleacă-te în fața noastră și pupă-ne picioarele, altminteri vei fi pedepsit”.
Aceasta este faza finală. În ea ne aflăm acum.
De exemplu, un avocat Democrat din Virginia pe nume Elizabeth Guzman a depus un proiect de lege prin care părinții vor fi inculpați penal, privați de locul lor de muncă și pedepsiți cu închisoarea dacă nu aprobă fără rezerve schimbarea de sex a copiilor lor minori.
Deci, fiica ta de 12 ani îți spune că vrea să își facă mastectomie. Dacă te opui, indiferent în ce mod, dacă pui întrebări, Elizabeth Guzman te bagă la închisoare de-adevăratelea.
Iată un reportaj local:
Reporter: Proiectul său de lege lărgește definiția dată de Stat relelor tratamente și neglijenței față de copii pentru a-i include pe părinții care nu sunt de acord cu identitatea de gen sau cu orientarea sexuală a copiilor.
Elizabeth Guzman: Mai are loc și o investigație, făcută nu doar de un asistent social, ci și de poliție, pe baza căreia luăm decizia, și va fi formulată și o acuzație de către CPS (Serviciul de Protecție a Copiilor).
Reporter: Care sunt pedepsele în cazul în care ancheta ajunge la concluzia că un părinte nu a fost de acord cu identitatea de gen LGBT a copilului său? Care vor fi consecințele?
Elizabeth Guzman: Ei bine, mai întâi trebuie să aibă loc investigația. Ar putea fi o culpă penală, ar putea fi o infracțiune, însă știm că o acuzație a CPS poate avea efecte grave la locul de muncă sau îți poate afecta educația.
Cine este Elizabeth Guzman? Ei bine, Elizabeth Guzman a venit nu cu mult timp în urmă în țara noastră din Peru și este o mamă singură.
În loc să aibă puțină răbdare, să mai aștepte câteva generații înainte să ne spună nouă cum să ne creștem copiii, a decis să meargă drept la țintă și să schimbe total educația în țara aceasta într-o manieră care nu ar fi tolerată nici măcar o secundă în țara de unde vine ea.
Încearcă așa ceva în Anzi, păpușo, și ai să vezi tu cum stă treaba!
Însă, aici, zice Guzman, trebuie să fii de acord cu schimbarea de sex a copilului tău, altfel te duci la închisoare și copiii tăi vor fi crescuți de stat.
Te-ai putea gândi că asta și-au dorit de la bun început. Care ar fi rezultatul? Ei bine, mai puține familii întregi. Și persoane ca Elizabeth Guzman care să ia deciziile cele mai importante la tine în casă.
Rezultatul ar fi o rezistență mai mică din partea ta. Și mai multă putere pentru ei.
La ce nu trebuie să te aștepți este ca Elizabeth Guzman să îți protejeze copiii. Nici măcar nu pretinde că legea ei protejează copiii. În schimb, recunoaște că miza este „educarea părinților”
Ca și în cazul vaccinului COVID, este foarte simplu să stabilești cine de ce parte este.
Ești de acord cu asta? OK, ești cu noi. Ești gata să cedezi controlul propriilor copii lui Elizabeth Guzman, despre care spunem încă o dată că abia a venit la noi în țară.
Dar dacă nu ești de acord, atunci știm că nu ești cu noi. Știm cine ești. Și avem mijloace să te reducem la tăcere. Avem mijloace să te pedepsim pentru că refuzi să te lași educat.
Așadar, este vorba de un mecanism de semnalizare. Îți dai seama de asta pentru că ideologia care îl pune în funcțiune, ideologia genului, nu are nici un sens. Nu are nici o legătură cu știința.
Este o formă de religie și într-atât de nebunească încât te provoacă să reacționezi. „Cum?”. Dar nici măcar atât nu poți să spui. Dacă o faci, vor afla că ești în tabăra cealaltă.
Iar în tabăra de țicniți și de ideologi nu este doar Elizabeth Guzman din Peru. Sunt doctori, membri ai corpului medical.
Iată un video de la Spitalul de Copii din Boston, una din cele mai faimoase clinici din lume. Care, asemenea multor alte spitale din Statele Unite astăzi, sub administrația Joe Biden, taie sânii fetelor minore fără vreo justificare medicală.
Iată un psiholog de la Spitalul de Copii din Boston explicând cât de devreme devin copiii „trans”.
Dr. Kerry McGregor, Spitalul de Copii din Boston: Majoritatea pacienților pe care îi avem la clinică în prezent își cunosc genul, de obicei în preajma pubertății, dar o mare parte dintre copii știu asta chiar din uter și de obicei își exprimă identitatea de gen încă de mici copii, unii chiar de când pot să meargă. Ei pot spune propoziții ca „Sunt o fată” sau „Sunt un băiat” sau „Voi fi o femeie” sau „Voi fi o mamă”. Copiii știu foarte, foarte devreme.
Ea este Kerry McGregor. Este psiholoagă. Lucrează la Harvard. Mă întreb câți copii o avea Kerry McGregor. A crescut mulți copii? S-a uitat vreodată cu atenție la copii? Știe ea ceva despre copii?
Pentru că ea afirmă că dacă copilul spune „Oh, s-ar putea să fiu de celălalt sex”, asta chiar înseamnă că este de sexul celălalt.
Dar asta e o nebunie, pentru că aproape toți copiii, la un moment dat în timpul creșterii lor, spun lucruri de genul „Cred că sunt băiat – Cred că sunt fată”.
Iar tu zâmbești cu indulgență: „Mai vorbim peste vreo 15 ani”.
Dar nu, spune Kerry McGregor, acum ei știu încă din uter.
Gândiți-vă bine la ce vă spun oamenii ăștia. Vă spun că un copil în uter este doar o parte din mamă. De aceea, poți avorta copilul oricând. Este ca o operație de apendicită.
Dar, în același timp, același grup de celule, același fetus, poate fi într-atât de emancipat și „woke” încât să adere la ideologia liberală a identității de gen și tu trebuie să respecți asta.
Niciun om sănătos la cap nu poate crede așa ceva. În primul rând, că nu are nicio noimă. O spun încă o dată: este o religie, iar dacă te opui, recurg la forță.
Nu este permisă nicio întrebare. Esența științei este să îți pui fără încetare întrebări despre ceea ce crezi că este adevărat. Dar știința nu mai este permisă.
Asociația Medicală Americană, împreună cu Academia Americană de Pediatrie și cu Asociația Spitalelor de Copii au trimis de curând o scrisoare Procurorului General al Statelor Unite solicitând administrației Biden „să ia măsuri rapide pentru a ancheta și acționa în justiție utilizatorii importanți de pe rețelele sociale”care s-au dedat la „dezinformare”.
Detestați regimul german de acum 80 de ani? Dar asta ce este? Totalitarism curat.
Ei declară că dacă nu ești de acord cu ce spun ei, atunci poliția poate veni la tine acasă să te salte.
Sigur, cineva din presă ar putea să remarce:
„Nu poate exista așa ceva în Statele Unite, unde oamenii sunt liberi să creadă tot ce vor și să vorbească despre asta în public și să pună întrebări”.
În realitate, nimeni din presă nu spune așa ceva. Toți se alătură Asociației Spitalelor pentru Copii și cer mai multă cenzură sub amenințarea forței.
Iată:
Medhy Hasan, realizator MSNBC: Întrebarea este: când dezinformarea, informația falsă se răspândesc, când ura și amenințările se propagă, unde sunt companiile de media sociale? Ce face YouTube? Ce face Twitter? Sigur, atunci apare reacția „Big Tech vrea să bage pumnul în gura oamenilor”. Totul se transformă într-o dezbatere despre libertatea de exprimare, nu-i așa?
Brandy Zadrozny, ziarist de investigații: Da, așa este. Știi, săptămâna trecută, Twitter a suspendat contul Libs of TikTok tocmai din cauza politicii sale de promovare a amenințărilor, violenței și hărțuirii. Excelentă treabă, nu? Dar după șapte zile Libs of TikTok au revenit și postează chiar în acest moment. Este violență, este hărțuire. Este limpede ce fac aceste conturi.
Să revenim de unde am început: când va veni revoluția, nu vor fi nici tancuri, din soldați, nici trupe de asalt cu toate uniformele și simbolurile.
Va fi vreo femeie nemăritată de 30 de ani vorbind cu o voce cântată, cu inflexiuni. Cu ochelari ciudați, care de fapt nu îmbunătățesc vederea. Va avea tot felul de diplome în domenii „umaniste” inutile, va apărea la toate televiziunile și va spune „Aceasta este violență”.
Ce spune ea de fapt este „Ține-ți gura și supune-te, altfel vei fi zdrobit”.
Transmite același mesaj pe care îl transmit de obicei trupele de asalt, dar o va face cu o voce cântată: „Aceasta este dezinformare”.
În realitate, este orice, numai dezinformare nu. Spitalul de Copii din Boston ne-a arătat ce fac: Duble mastectomii la minore fără nici un motiv medical.
Este o nebunie. Ar trebui să fie considerată o crimă. Într-o țară civilizată așa ar fi. Iar ei știu foarte bine, deoarece, atunci când au fost dați de gol, au încercat să șteargă dovezile.
UCSF, U.W. Health din Wisconsin, Spitalul pentru Copii Golissano din New York, Vanderbilt Health, Clinica de Copii din Minnesota – toate aceste spitale au șters dovezile legate de procedurile lor de „afirmare a identității de gen”, grotesca mutilare a copiilor, după ce au fost date în vileag.
Propriile lor cuvinte au fost publicate online. Nimeni nu le-a deformat. Și nu toate înregistrările video au fost șterse.
Planned Parenthood este un actor important în domeniu, pentru că o face în scopuri lucrative.
Iată Planned Parenthood în 2021 zicându-le copiilor că așa-zisele blocante de pubertate sunt inofensive.
Aceasta este o minciună: nu există blocante de pubertate. Aceste medicamente sunt agoniști hormonali și sunt aprobați de FDA pentru lucruri cum este tratamentul cancerului.
De exemplu, dacă ai cancer la prostată, aceștia îți scad nivelul de testosteron pentru a împiedica o evoluție rapidă a bolii.
Nu sunt aprobate pentru așa-zisa „blocare a pubertății”. Iar efectele lor pe termen lung sunt necunoscute, dar este destul de evident că sunt sinistre.
Însă Planned Parenthood nu vă va spune asta.
Iată:
Planned Parenthood: Ești transgender sau non-binar. Constați poate că experiențele tale de pubertate nu corespund cu identitatea ta de gen sau cu modul în care te vezi. Acest sentiment poate fi inconfortabil, înfricoșător și stresant. Dacă toate acestea ți se întâmplă, să știi că nu ești singur. Există medicamente pe care le poți lua pentru a întârzia pubertatea o perioadă de vreme. Se numesc blocante de pubertate și funcționează ca o barieră care oprește hormonii, testosteronul și estrogenii, care provoacă schimbările la pubertate, cum ar fi creșterea părului pe față sau ciclul. Blocantele de pubertate sunt sigure și îți pot da mai mult răgaz pentru a stabili ce este mai potrivit pentru tine, pentru corpul tău și pentru identitatea ta de gen.
Toate acestea sunt sinistre și înspăimântătoare și ar trebui să provoace o revoltă.
Este vorba de copii – nu de adulți, capabili să ia decizii raționale – copii care sunt prea mici pentru a conduce sau bea alcool sau fuma sau merge în armată sau vota.
Ei sunt ținta propagandei și a minciunilor.
„Blocantele de pubertate sunt sigure…”. Nu sunt deloc sigure. Nu poți întârzia pubertatea fără a vătăma grav trupul copiilor.
FDA a identificat mai multe „cazuri grave din punct de vedere clinic” de efecte secundare, după ce aceste medicamente au fost administrate copiilor de niște ideologi nebuni.
FDA a identificat o „asociere plauzibilă” între utilizarea blocantelor de pubertate și ceea ce se numește hipertensiune intracraniană. Vrei așa ceva pentru copilul tău de 13 ani?
Potrivit clinicii Mayo, această boală poate provoca o umflare a creierului, vedere dublă, dureri mari de cap, pierderea permanentă a vederii. Cu alte cuvinte, distrugerea creierului.
Distrugerea creierului? A, grozav. OK.
Peste toate astea, European Journal of Endocrinology, printre alte publicații, a descoperit că aceste așa-zise blocante ale pubertății pot provoca adesea „scăderea densității osoase, care este asociată cu un risc mare de osteoporoză”. Și aici e vorba de efecte secundare permanente.
Nici măcar nu se cunoaște amploarea lor, pentru că nu au fost niciodată testate pe o perioadă mai lungă de timp.
Dar efectele adverse sunt evidente: căutați pe Internet preț de câteva minute și le veți găsi.
O adolescentă a postat online un video în care arată ce efecte au avut asupra ei cinci ani de tratamente cu blocante de pubertate.
Iată:
Video: Când spun că am mers prea departe, nu găsesc alte cuvinte mai potrivite. Vocea mea a devenit mai groasă cu timpul. A început să îmi cadă părul și acest lucru s-a agravat. Se rărește tot mai mult. Nu știu sigur dacă își va reveni. Acestea sunt lucrurile principale la care mă refer atunci când zic că am fost androgenizată până la punctul în care nu mai există întoarcere. Asta se întâmplă când îi dai unei femei testosteron timp de cinci ani. Asta se întâmplă.
Da. Asta se întâmplă. Asta și multe alte lucruri. Ei o numesc „afirmarea identității de gen”. De fapt, este o MUTILARE. Distrug viețile oamenilor, ale copiilor.
Am făcut un documentar despre asta pentru „Tucker Carlson Originals”. Am stat de vorbă cu multe persoane care au îndurat torturi similare.
Helena: Asupra mea, testosteronul a avut efectul că, la fiecare etapă, mă simțeam bine o scurtă perioadă de timp, dar în cele din urmă ajungeam să am aceleași stări ca la început.
Walt: Este euforia inițială pe care o simți. Mi-am schimbat genul și totul va fi minunat.
Kathy: Era euforic. Era ca și cum, atunci când am început să trăiesc ca bărbat, mă simțeam liber. Eram în sfârșit cine ar fi trebuit să fiu.
Narator: Dar euforia a fost de scurtă durată…
Kathy: Sănătatea mea mintală s-a înrăutățit. Capacitatea mea de a socializa s-a înrăutățit. Mă simțeam atât de ruptă de mine însămi. Am început să folosesc droguri și alcool ca un sprijin, dar rezultatul a fost un dezastru total. Iar testosteronul nu a făcut decât să îmi distrugă sănătatea mintală, în primul rând. A înrăutățit lucrurile de 10 milioane de ori.
Walt: Am aderat la minciună și am fost la un pas de sinucidere.
Este pur și simplu oribil și fiecare persoană care participă la astfel de tratamente, în momentele sale de luciditate, știe că peste zece ani vor fi mii de victime vocale ale acestui moment de nebunie și de isterie care a pus stăpânire pe țara noastră.
Viețile oamenilor sunt distruse chiar sub ochii noștri. Majoritatea oamenilor maturi sunt prea lași pentru a scoate o vorbă despre asta, iar Partidul Democrat face tot ce îi stă în puteri pentru a promova așa ceva și pentru a proteja clinicile care mutilează și distrug viețile copiilor.
În California, un parlamentar numit Scott Wiener a înaintat o lege care să transforme California într-un așa-zis stat sanctuar pentru copiii care vor să își mutileze trupurile, să se castreze.
O fi Scott Wiener un tată bun? V-ați lăsa copilul să se apropie la mai puțin de 500 de metri de el? Probabil că nu.
Guvernatorul Gavin Newsome a semnat legea, evident.
Care este miza aici? Nu e vorba de a-i proteja pe copii. Asta nu e protecție. Orice părinte îți va spune că dacă vrei să protejezi copiii, vorbești cu ei, tragi adânc aer în piept, reacționezi ca o persoană matură și apoi iei măsurile raționale despre cum trebuie să își trăiască viața.
În niciun caz nu i-ai lăsa să ia o decizie ireversibilă ca aceasta de unii singuri. Doar ești părintele lor.
Tocmai asta este miza. Partidului Democrat nu îi plac părinții. Partidul Democrat vrea să ia el locul părinților.
Aceasta este măsura cel mai ușor de recunoscut a oricărui regim totalitar. Să distrugă familiile. Să înlocuiască părinții cu politicienii.
Statul și partidul preiau controlul. Asta se întâmplă în acest moment în toată America.
Preluare: Fox News / Autor: Tucker Carlson / Traducere: Adrian Pătrușcă