Paul Goma – „Un om liber care a făcut istorie”

0

Maria Sava: Cine sunteţi, stimată doamnă Flori Bălănescu, şi de unde atâta curaj să-i staţi alături lui Paul Goma, marele indezirabil, memoria vie a tuturor laşităţilor celor care se cred dumnezeii culturii române contemporane?

Flori Bălănescu: Cine sunt eu mai puţin contează, cred, şi pentru că e destul de delicat să poţi răspunde la o asemenea întrebare. Sunt un om simplu şi lipsit de putere, care nu îl părăseşte pe Paul Goma pentru că înţelege cine este Paul Goma. Dacă vreţi, curajul meu este voinţa de a fi alături de marele scriitor.

– „…de ce Dumnezeul şi Paştele mamei noastre ne-am născut, dacă nu avem picătură de memorie?” se întreabă marele scriitor în dialogul realizat cu dumneavoastră (Dialog, Flori Stănescu – Paul Goma, Ed. Vremea, 2008). Acum, după 20 de ani de la revoluţia din decembrie ’89 ne afundăm tot mai mult în mlaştinile istoriei, ca naţie. Trăim sub semnul răsturnării valorilor, al dispreţului faţă de cei care s-au lăsat martirizaţi pentru o cauză nobilă, aşa cum este şi scriitorul Paul Goma. Existenţa „experimentului Piteşti”, pe care l-a descris şi Paul Goma în «Patimile după Piteşti» şi despre care Stéphane Courtois spunea: „Este cu adevărat un experiment de necrezut, cel mai dus la extrem” impunea un proces al comunismului?

– Procesul comunismului în varianta Nürnberg ar fi fost necesar şi fără să fi existat în istoria şi în conştiinţa noastră plaga Piteşti. Memoria noastră slăbită de atâtea amnezii voite ar fi trebuit să fie traumatizată, să o resimţim cronic după 1990, aşa încât Procesul la care ne referim să se fi impus de la sine. Însă, noi, românii, ne pierdem foarte lesne în gargare înflăcărate, pe tonuri ritoase, cu izuri revoluţionare. Până în toamna anului 1949, când a început reeducarea în închisoarea de la Piteşti, vechiul regim din România primise toate loviturile mortale necesare preluării puterii de către comunişti: falsa reformă agrară, înlăturarea regimului monarhic, desfiinţarea partidelor politice, marile valuri de arestări, înfiinţarea Securităţii, debutul colectivizării, naţionalizările etc. etc. Toate acestea s-au făcut după model sovietic, prin abuz, ilegalitate, crimă. Cu mari suferinţe omeneşti. Erau de ajuns pentru un proces al comunismului, 45 de ani mai târziu. Reeducarea nu a fost decât vârful aisbergului. Dacă vreţi, un detaliu care nu face decât să sublinieze prin oroare, grotesc şi neverosimil criminalitatea regimului comunist. Discuţia despre reeducare este însă mai amplă, dacă o abordăm din perspectiva a ceea ce Goma a numit „reeducarea la scară naţională”.

– Paul Goma este acuzat de antisemitism şi de negaţionism. Am să vă dau un citat din cartea lui Alain Besançon, «Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism şi unicitatea şoah-ului»: „Comunismul nu e o invenţie evreiască. Este mai uşor să-i găsim originile în creştinism decât în iudaism, care n-a făcut în această privinţă decât să-i calce pe urme. Dar numeroşi evreii s-au raliat încă de la naşterea sa, la mijlocul secolului XIX-lea, asociindu-i-se ulterior cu acelaşi zel şi convingere nezdruncinată, abandonându-şi astfel comunitatea, istoria şi credinţa, la fel cum creştinii şi le-au abandonat pe ale lor. În această aventură, evreii au jucat un rol important, dar rareori principal. În 1917, majoritatea evreilor din Rusia nu au urmat partidul bolşevic. Ei au ocupat în acest partid poziţii de prim-plan, însă tot mai subordonate pe măsură ce lua amploare antisemitismul. Rămâne adevărat că personaje ca Iagoda, Kaganovici şi mulţi alţii în Rusia, în Europa Centrală şi de Est rivalizează cu cei mai mari criminali ai secolului”. De ce adevărul lui Besançon e mai adevăr decât al lui Paul Goma, acuzat de antisemitism pentru eseul «Săptămâna Roşie», a cărui esenţă este: noi românii să ne asumăm ticăloşii noştri, în aceeaşi măsură n-ar trebui şi evreii să şi-i asume pe ai lor?

– Cred că este o chestiune de abordare şi/ sau de ton. Paul Goma este scriitor. Iar discursul său rămâne fidel stilisticii bine subliniate a scriitorului. Ceea ce nu înseamnă că scriitorul Paul Goma spune altceva decât istoricul, ori decât eseistul. Pe de altă parte, spre deosebire de mulţi dintre cei care scriu despre această tematică Paul Goma are curajul de a spune exact ceea ce ştie şi gândeşte, pentru că are exerciţiul libertăţii, al normalităţii. Este neplăcut, poate chiar dureros, dar noi nu avem acest exerciţiu. Folosesc un „noi” generic, în care nu intră doar românii. Oamenii, în general, sunt tentaţi să reacţioneze schematic pentru că sunt deformaţi de reţete gata mestecate. Ştiu mulţi oameni care îşi iau măsuri de precauţie ca să nu li se aplice eticheta de „antisemit”, unora le este teamă să pronunţe/scrie cuvântul „evreu”, indiferent de context. „Antisemitismul” şi, mai ales, anti-antisemitismul au fost şi sunt tot mai ideologizate. Din câte ştim cu toţii, ideologiile încorsetează. Este frustrant şi nefiresc, anormal, să impui altora ceea ce ţie nu îţi convine, prieşte; suferinţa, ca şi bunăstarea sau fericirea popoarelor (dacă ar fi să admitem că există aşa ceva) nu se transmit ca bunuri de tezaur, nu îţi asigură nici capital de demnitate şi nici nu trebuie să te arunce în groapa cu lei. Fiecare naţiune, fiecare popor trebuie să lupte în permanenţă pentru conştiinţa istorică şi culturală, dar nu pe seama altora. Cum ar spune Goma: suferinţa se merită! Din păcate, nici românii nu au avut dorinţa de a rupe răul de la rădăcină, de a se privi în oglindă fiind decişi să suporte orice ar fi aflat dincolo. Este ca în medicină: să ai curajul de a afla cum arăţi pe dinăuntru. Cel mai performant ecograf nu poate fi decât propria conştiinţă. Paul Goma nu este nici „antisemit”, nici „negaţionist” (un alt eufemism). Pentru că este, pur şi simplu, un om liber, un scriitor normal. Toate exagerările în ceea ce îl priveşte sunt hărţuieli care nu au de a face cu o dezbatere liberă de prejudecăţi şi de, în primul rând, ceea ce aş numi – tarele corectitudinii politice. Care a devenit o altă faţă a cenzurii, una dintre cele mai subtile metode de a frâna libertatea de expresie.

– Vremelnicii diriguitori ai culturii române contemporane încearcă să inducă marelui public ideea că Paul Goma e doar un mare disident frustrat pe motiv că nu i se acordă onorurile cuvenite, valoarea lui ca scriitor fiind minimalizată. Însuşi marele scriitor spune că încă din anii ’70 „…s-a luat decizia de a-l tăcea pe Goma, de a nu se scrie despre el, nici de bine, nici de rău, deci de a-l inexista”. Nimic nou sub soare. Se pare că în ticăloşia lor ştiu că mai rea decât moartea fizică este moartea prin uitare. Asta îmi aminteşte de judecata solomonică a înţeleptul Etan ben Hosia: „Întrucât moartea trupească a pârâtului Etan ben Hosia nu i s-a părut potrivită regelui, deoarece ar putea da oamenilor porniţi a gândi rău prilej să afirme că Solomon cel mai înţelept dintre regi, înăbuşă gândurile, persecută pe învăţaţii scrisului şi aşa mai departe. Şi întrucât, din amintita pricină, i se pare la fel de nepotrivit să-l trimită pe pârâtul Etan ben Hosaia în ocnele sau carierele noastre de piatră ori la preoţii din Bet-şan ori în alte aşezări. Pentru aceasta porunceşte să fie trecut sub tăcerea morţii; nici unul din cuvintele sale să nu ajungă la urechea norodului, nici pe calea vorbei, nici pe calea tăbliţelor de lut; pentru ca numele lui să fie uitat de parcă nu s-ar fi născut şi n-ar fi scris niciodată vreun rând”. (p. 284) («Relatare despre regele David» – Stefan Heym).

Cine se teme de Paul Goma şi de ce este ţinut la uşa culturii române, în vreme ce marii ticăloşi au fost iertaţi, că doar „a fost o vină generală”?

– Cred că am răspuns, indirect. Dar aş vrea să mai spun ceva: Nu „toată lumea” se teme de Paul Goma. Iar Goma nu poate fi minimalizat pentru că îl ţin unii în afara marii scene. El face parte din cultura română, a intrat singur. Şi în această cultură, aşa cum este ea, şi câtă… sunt mulţi care îl apreciază, care scriu despre Paul Goma şi despre scrierile sale. Dacă vă referiţi, însă, la „puternicii zilei”, la oamenii cu hăţurile culturii, atunci, da, aveţi dreptate. Tinerii îl descoperă cu uimire şi încântare, am în ultima vreme tot mai multe semnale. Un mare scriitor nu poate fi ocultat la nesfârşit de artizanii canoanelor şi istoriilor literare. Şi vom avea cât de curând ce să le oferim românilor, mai tineri sau mai puţin tineri: Paul Goma este deja disponibil în forma de editare clasică, dar urmează surprize.

Este destul de simplu de răspuns la întrebarea „de ce?”: oglinda introspecţiei le arată uşierilor şi portăreilor literelor române ceva ce nu le place. Fiinţa omenească este atât de repede adaptabilă confortului, încât îi este mai la îndemână cămaşa călduroasă decât conştiinţa cârcotaşă.

Nu are rost să intrăm în detalii despre profilul moral al intelectualilor în comunism. Cei care îl marginalizează şi ocultează pe Paul Goma azi nu îşi fac probleme de felul în care sunt percepuţi, de cum vor rămâne în istorie (a literaturii, eventual) pentru că şi-au bătut joc de singurul scriitor care a fost în stare să fie consecvent cu principiul normalităţii; că au încercat să îl ucidă simbolic folosind armele Securităţii, că după 1989 au continuat politica regimului comunist: nu este nici la 21 de ani de la căderea oficială a comunismului în România cetăţean român şi membru al USR sau al AFDPR. Niciunul dintre consilierii prezidenţiali, miniştrii, preşedinţii de asociaţii şi comiţii de după 1989 – toţi „intelectuali de marcă” sau „directori de conştiinţă” – nu a fost muncit de grija de a contribui la repunerea firească în drepturi a lui Paul Goma.

Nu vreau să grafiez niciun nume, îşi fac singuri destulă reclamă.

– Am recitit de câteva ori «Din calidor». Pentru mine este una dintre cele mai frumoase evocări ale matricei în care s-a ivit şi format un scriitor. Asociez muzicalitatea textului cu «Concertul pentru pian nr. 2 în C minor», al lui Rachmaninov. Au acelaşi tragism – povestea «Paradisului pierdut», paradis al copilăriei. Citeam zilele trecute că scriitorul a acceptat invitaţia scriitorilor din Basarabia de-a se întoarce la locul de baştină, să-şi revadă „calidorul” lui drag. În vreme ce-mi arătam bucuria unei astfel de decizii, pe un site, un tânăr poet basarabean spunea: „mare dezamăgire-l aşteaptă”. Revedeţi o posibilă întoarcere a scriitorului acasă, ori va avea aceeaşi soartă precum Bălcescu: „patriis extorris ab oris”? Să fie adevărat că nu putem să ne desprindem nicicum din fatalitatea de-a ne crucifica cei mai buni fii, ca naţie, aşa cum bine zicea un prieten?

– M-a bucurat şi pe mine iniţiativa. Dar nu mai mult de atât. Nu mai cred în astfel de lucruri până nu văd. În luna august am făcut o vizită privată cu un grup de prieteni la Mana, în regiunea Orhei-Basarabia. Este destul de trist, dar Mana actuală nu mai este ce a reţinut copilul Paul Goma. Calidorul a fost salvat, din fericire pentru noi, în romanul «Din calidor». În jurul numelui Paul Goma s-a inflamat multă lume în ultima vreme. Rămâne de văzut dacă românii, că sunt din dreapta ori din stânga Prutului, sunt în stare să se ţină de propriile vorbe.

O întoarcere a lui Paul Goma „acasă” ţine de alte resorturi, iar oamenii politici români de pe cele două maluri ştiu foarte bine acest lucru. Este tragic, dar scriitorul român exilat de 33 de ani la Paris, într-un refugiu politic ce pare fără izbăvire, s-a salvat prin limba română, care i-a fost singura acasă. Este imposibil să poţi să îl minţi pe Paul Goma, să îi iei ochii cu sclipiciuri ca unui copil. Pe 2 octombrie împlineşte 75 de ani şi este ruşinos că autorităţile române nu au găsit un dram de bun simţ pentru a restabili un strop de demnitate naţională, (re)punându-l pe Paul Goma în drepturile care i-au fost furate de statul comunist şi de cobreslaşii scriitori.

Revenind la întrebarea dumneavoastră numărul doi, aş vrea să spun că Paul Goma nu s-a lăsat „martirizat”, ci a luptat mereu. Dacă citiţi cărţile sale («Ostinato», «Gherla-Lăteşti», «Culoarea curcubeului», «Soldatul câinelui») veţi observa că s-a luptat în permanenţă, că şi-a luat mereu în răspăr şi în derâdere torţionarii, chiar şi atunci când încercau să îl transforme în contrariul a ceea ce ştim că este.

Nu este un martir.

Paul Goma este un mare luptător, un neasemuit scriitor şi, indiferent de guvernământ, un om liber care a făcut istorie. Aici este forţa sa. De aceea este detestat şi marginalizat.

Pentru că Paul Goma este Exemplul.

Preluare: Atheneum.ca / Interviu realizat în anul 2011

Flori Bălănescu (n. 31 martie 1969) este absolventă a Facultății de Istorie, Universitatea din București (1994), Studii Aprofundate (1995), doctorandă cu o teză despre scriitorul opozant Paul Goma; cercetător științific III la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, autoare și coautoare a numeroase cărți și studii de interes științific în domeniul istoriei comunismului și al istoriei recente, între care: Flori Stănescu, Paul Goma, Dialog, (2008); Alexandru Budișteanu în dialog cu Flori Bălănescu, Între istorie și judecata posterității, (2011); Paul Goma 80. Memorie și istorie a cotidianului (2015); Grup Canal 77. „Paraziții sociali” și Mișcarea Goma pentru drepturile omului (2015); Neculai Popa în dialog cu Flori Bălănescu, Fără închisoare, aș fi fost nimic (2016); Marius Oprea, Flori Bălănescu, Stejărel Olaru, Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987 (2017). A îngrijit Seria de autor Paul Goma la Editura Curtea Veche și la Editura Ratio et Revelatio.


Citește și:

Paul Goma, o viață despre care nu se va face vreun film

Paul Goma a murit, iar numelui său îi e destinată uitarea. Necunoscut în țară, a fost, fără îndoială, un erou al libertății de exprimare, întreaga viață. Împotriva regimurilor, curentelor, valurilor, orișice îi contrazicea adevărul, Goma a spus ce a avut de spus. E omul care nu a știut altceva decât să fie liber și demn. Despre Paul Goma nu se va face vreun film, pentru că filmele au acel element manipulatoriu obligatoriu care hrănește continuu naivitatea și docilitatea marelui public, a maselor ignorante de care sistemele au nevoie: ele trebuie să aibă un final fericit, în final totul trebuie să fie …„bine” (Citește mai departe…)

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.