Spre marele meu regret și-al oricărui om cu mintea întreagă de pe planeta asta, umanitatea are încă o dată neșansa să meargă pe străzile care poartă semnul- „Sfârșitul lumii este aproape”.
Am urmărit ieri programul de știri „60 de minute” al televiziunii de stat ruse. Înainte de a fi predat microfonul participanților în format talk-show, primele 30 de minute ale emisiunii au prezentat un montaj video uluitor, cu fragmente de informații din SUA, Germania, Europa și Marea Britanie, prezentând acuzații cu privire la bombe murdare, la exercițiile curente ale portavionului George Bush Sr. în Estul Mediteranei și mesajul său care s-ar fi dorit transmis către președintele Putin referitor la capacitățile sale de a provoca un atac nuclear, la cele peste 2.400 de trupe americane de asalt terestre ce tocmai au fost „livrate” României și plasate la granița cu Moldova, pregătite să-și continue marșul până în Ucraina spre a se înfrunta cu rușii din jurul orașelor Odesa – Nikolaev, atunci când va sosi momentul.
Ei bine, impresia mea, raportată la această escaladare în așteptare, a fost, într-o manieră covârșitoare, că ne aflăm în pragul unui catastrofal și ultim conflict, menit parcă să pună capăt oricărei vieți pe pământ.
Pe o notă mai puțin dramatică, dar din aceeași „compoziție muzicală”, tocmai am remarcat că Rishi Sunak a înlocuit majoritatea miniștrilor cabinetului Truss, dar l-a păstrat pe Ben Wallace la Apărare, deși acesta din urmă solicită creșteri mari ale cheltuielilor pentru apărare, cu scopul de a sprijini contribuția Marii Britanii la forțele armate ucrainene, în același timp în care Sunak este pe cale să instituie un buget echilibrat al austerității în vremuri de inflație. Nu știu în ce măsură, conducerea noului prim-ministru al Marii Britanii va dura un an, presupunând că mai avem un an înaintea noastră înainte ca tot iadul să se dezlănțuie. Spre deosebire de Macron (ambii au împărtășit o anumită experiență de lucru în favoarea bancherilor americani), poziția sa este foarte fragilă din cauza practicilor constituționale britanice. Așa ajung la concluzia că și în Marea Britanie capitalul, bancherii, City of London sunt la fel de îndepărtați de lumea reală ca și politicienii incompetenți care ne conduc.
Ceea ce nu pot să înțeleg este cum India, China și alți jucători mari și serioși de pe scena mondială nu iau notă că escaladarea crescândă a confruntării Rusia-NATO și evoluția spre schimbul nuclear vor însemna sfârșitul vieții pe planetă?! De ce sunt toți tăcuți? Și unde este implicarea Organizației Națiunilor Unite înainte ca Armaghedonul să se profileze? Când voturile Adunării Generale sunt dictate de un hegemon global și de lacheii săi, atunci relevanța ONU pentru menținerea păcii devine extrem de viciată. Cum pot fi atât de proști, încât să arunce civilizația europeană în vânt și o dată cu ea propriile vieți? Pentru că remarc probabilitatea tot mai mare de sinucidere colectivă în săptămânile, dacă nu chiar în lunile dinaintea noastră.
Atât printre rușii patrioți, dar și printre noi, ceilalți, care urmărim îndeaproape evenimentele, au existat de ceva vreme multe critici cu privire la modul în care a fost desfășurată „operațiunea militară specială” din Ucraina. Oamenii spun că Putin a fost prea blând cu ucrainenii, că ar fi trebuit să distrugă infrastructura energetică în primele zile ale lunii martie, fără să aștepte șapte luni și fără să permită escaladării să atingă punctul critic actual. Dar toate acestea, înseamnă a ignora dimensiunea politică a războiului, înseamnă a ignora faptul că opinia publică rusă nu era pregătită să accepte un război total împotriva Ucrainei în februarie, tocmai fiindcă legăturile personale, familiale și istorice care leagă popoarele rus și ucrainean împreună erau pur și simplu prea puternice, indiferent de prevederile constituționale și presupusul autoritarism la vârf. A fost nevoie de trecerea tuturor liniilor roșii trasate de Kremlin, de bombardamentele Kievului asupra regiunilor rusești din apropierea granițelor ucrainene, a fost nevoie de distrugerea conductelor Nord Stream și de atacul terorist asupra podului Kerci al Peninsulei Crimeea pentru ca poporul rus să fie pregătit din punct de vedere psihologic să ucidă zeci de mii de soldați ucraineni pe câmpul de luptă, așa cum se desfășoară în orice război normal și să provoace mari greutăți populației civile.
Pe măsură ce lumea se îndreaptă către un război nuclear, Kremlinul nu poate fi exonerat atât de ușor pentru partea sa de vină. Personal, mi se pare incredibil, ca un analist profesionist în domeniul informațiilor precum Vladimir Putin, cu o carieră de excepție în KGB, să fi putut să se lase indus în eroare de proprii săi consilieri din cadrul FSB cu privire la capacitățile și intențiile Kievului și ale Washingtonului, înainte de a decide să intre în Ucraina pe 24 februarie. De fapt, a fost o greșeală de calcul tactic de proporții colosale, care a dus la erori militare serioase în primele săptămâni ale războiului, care i-a încurajat pe factorii de decizie din Statele Unite, din UE și din NATO să ajungă la jugulara Rusiei și să-ncerce s-o elimine. Mi-ar fi și mai greu să cred că toate submarinele nucleare rusești sunt staționate în porturi și așteaptă să fie anihilate, mai ales că președintele rus a pus forțele de descurajare nucleară în alertă sporită la începutul operațiunii din Ucraina.
Se pare că avem o generație de lideri și elite occidentale care văd războiul ca pe un joc. Dispariția generației celui de-al Doilea Război Mondial a contribuit, fără îndoială, la acest lucru. În Vest, războiul a devenit doar o piesă montată la TV, occidentalii devenind total selectivi în ororile pe care aleg să se concentreze. Victimele ucrainene sunt supraestimate, dar nimeni nu se uită la Siria, Liban sau Yemen, de exemplu. În cele din urmă anglo-saxonii renunță, vin elicopterele și circul malefic trece la următoarea „cauză”. Ceva îmi spune că, de această dată, există o probabilitate reală ca o astfel de abordare imperială să se fi epuizat.
