Mare personalitate a vieţii culturale din zona Bârladului, Ioan-Iacov Antonovici (1856-1931) a rămas în amintirea noastră ca fiind cel mai de seamă autor al scrierilor istorice şi bisericeşti despre străbunele plaiuri tutovene. De fapt, ceea ce a făcut Nicolae Iorga pentru istoria noastră naţională şi pentru cunoaşterea multor biserici şi mănăstiri din ţară a reuşit să facă cărturarul Ioan Antonovici pentru istoria zonei Bârladului şi a monumentelor sale, aşa încât episcopul poate fi considerat – pe drept cuvânt – un „Nicolae Iorga al Bârladului”. Nu degeaba marele istoric l-a socotit pe Iacov Antonovici ca fiind „unul dintre marii episcopi care merg pe drumul lui Melchidesec”.
Într-adevăr, prin tăria credinţei şi prin devotamentul faţă de istoria şi biserica locală, prin dragostea sa faţă de ţară, prin priceperea şi prin munca depusă pe tărâmul culturii, episcopul rămâne negreşit una din cele mai luminate feţe bisericeşti şi cel mai important istoric al locurilor fostului județ Tutova, aducând contribuţii care au meritat să fie consemnate şi cunoscute de către noi.
Născut la 18 noiembrie 1856 în satul Similişoara (comuna Bogdana, fostul judeţ Tutova), Ioan Antonovici a urmat aici, apoi la Chițoc și, după aceea, la Şcoala nr. 1 din Bârlad (de pe lângă Biserica «Vovidenia») cursurile şcolii primare (1865-1872), după care a frecventat cursurile Seminariilor teologice din Huşi (1872-1876) şi Iaşi (1876-1879). Cu un consistent bagaj de cunoştinţe, a intrat în slujba bisericii şi a şcolii, devenind în timp un adevărat apostol al locului. În această dublă ipostază, de păstor sufletesc (diacon şi preot) la Biserica «Sfântul Ilie» din Bârlad şi de profesor de religie la Şcoala Secundară Profesională de Fete «N. R. Codreanu» şi la Externatul secundar de fete «Nathalie Drouhet» din Bârlad, a muncit cu multă dăruire şi pasiune. Totuşi, nu s-a mulţumit cu studiile pe care le avea şi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1885-1889). Pe lângă acestea, a mai urmat şi pe cele de limbă şi literatură greacă şi latină, dar şi pe cele de filozofie, pedagogie şi psihologie. Dar cel mai des, din dragostea sa pentru studiile istorice, a frecventat cursurile de istoria românilor, de arheologie şi epigrafie – predate atunci de cunoscutul profesor Grigore Tocilescu, de care-l lega o profundă afecţiune. Lecţiile acestuia i-au folosit la identificarea datelor din teren şi la descifrarea documentelor istorice. Şi-a încheiat pregătirea universitară cu o excelentă teză de licenţă, intitulată Sclavia şi creştinismul (1892).
Cu o bogată experienţă în studiul istoriei şi al religiei, Iacov Antonovici s-a reîntors în Bârlad cu aceeaşi menire didactică şi pastorală, activând ca profesor de religie la Liceul «Codreanu», Şcoala Secundară Profesională de Fete şi Externatul Secundar de Fete, ca profesor de filosofie şi română la Şcoala Normală de Băieţi, dar fiind și institutor, diacon, preot la mai multe biserici din oraş, în special la Biserica «Sfântul Ilie». Popularitatea sa l-a propulsat în funcția de inspector şcolar, devenind – apoi – şi, senator al județului Tutova.
Nu mult după aceea, Ioan Antonovici a fost investit în funcţia de protoiereu al Bârladului (1900-1902), după care a fost ales membru şi, apoi, preşedinte al Consistoriului Eparhiei Huşi, apoi membru al Consistoriului Superior Bisericesc (1909-1918), fiind hirotonisit arhiereu cu numele de Iacov Bârlădeanul (18 iunie 1918). A devenit chiar locotenent de episcop şi, apoi, vicar al Episcopiei Huşilor (1918-1921), după care a ajuns arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (1921) și chiar egumen al Mănăstiii Sfântul Spiridon Iaşi (1921-1923). Pentru meritele sale deosebite, la 29 martie 1923 a fost numit episcop al Dunării de Jos şi, apoi, episcop al Huşilor (1924-1931).
În paralel, el a desfăşurat o însemnată activitate cultural-ştiinţifică, fiind membru şi secretar al mai multor societăţi culturale, dar şi unul din fondatorii muzeului bârlădean şi al Pinacotecii. A contribuit, alături de cărturarul Stroe Belloescu şi alţii, l-a înfiinţarea în 1906 a Casei Naţionale (actuala Bibliotecă municipală), dar şi la apariţia revistelor de cultură «Ion Creangă» şi «Miron Costin». De asemenea, cercetarea monumentelor istorice şi religioase, precum şi publicarea unui material documentar bogat despre acestea au constituit principalele activităţi care l-au propulsat pe Iacov Antonovici ca membru corespondent al Comisiunii Monumentelor Istorice (pentru judeţul Tutova), iar dragostea sa pentru oraşul Bârlad l-a determinat să facă cercetări istorice şi arheologice în această zonă, străbătând împrejurimile, de unde a adunat preţioase date. Astfel, a adunat şi a copiat documente, planuri, inscripţii şi însemnări pe care le-a sistematizat şi publicat sub formă de studii şi articole fie în cărţi proprii de o certă valoare, fie în paginile revistelor culturale «Păstorul Tutovei», «Documente răzeşeşti» a lui Virgil Caraivan, «Ion Creangă» a lui Tudor Pamfile, «Ion Neculce», «Vocea Tutovei», «Miron Costin», «Răzeşul», «Avânturi culturale» etc.
În neobosita sa muncă de cercetător al edificiilor religioase locale şi prin natura profesiei sale, Iacov Antonovici a ştiut să îmbine arta descrierii unui lăcaş de cult cu veridicitatea datelor sale arheologice şi istorice, cu scopul nobil de a pune în valoare monumentul şi de a-i reda măreţia epocii în care a fost construit.
La Iacov Antonovici, dragostea şi respectul faţă de trecutul istoric local au fost îngemănate cu preocuparea pentru protejarea şi cercetarea monumentelor religioase din zonă. Astfel, în baza legii pentru conservarea şi restaurarea monumentelor istorice şi în calitatea sa de membru corespondent al Comisiunii Monumentelor Istorice, în Raportul pe anul 1914, el propunea următoarele măsuri (pentru judeţul Tutova): inventarierea şi fotografierea tuturor obiectelor de artă; întocmirea unui album al bisericilor din judeţ „până mai sunt încă în picioare unele din vechile lăcaşuri sfinte de lemn sau de zid”, semnalarea şi conservarea movilelor mai importante (până la efectuarea unor săpături arheologice); popularizarea legii monumentelor istorice la biserici, şcoli şi primării; aşezarea pietrelor cu inscripţii în pridvorul bisericii din Floreşti etc. În cadrul aceluiaşi plan organizat de protecţie, conservare şi restaurare a monumentelor istorice, neobositul episcop s-a impus şi prin punerea bazelor primelor muzee locale din Moldova sudică (la Bârlad, muzeul de istorie era constituit din obiecte arheologice şi colecţii numismatice, iar la Huşi a creat «Muzeul arheologic al Eparhiei»), dar şi prin descoperirea unor vestigii arheologice în zonă (la Bogdana, Similişoara, Puntişeni, Cetatea de pământ de la Bârlad şi Curtea Domnească de la Vaslui). În sfârşit, apreciindu-i munca neobosită în studierea, popularizarea şi protejarea monumentelor istorice din judeţul Tutova, Comisiunea Monumentelor Istorice a hotărât să-i publice lui Antonovici amintitul Raport în revista sa de specialitate, mulţumindu-i în mod public pentru interesul dovedit în înfiinţarea muzeului din Bârlad.
Cel ce și-a dedicat o viață întreagă Istoriei, Bisericii și Școlii i s-a acordat apoi titlul de membru de onoare al Academiei Române (7 iunie 1919), menit să întregească o personalitate covârșitoare a marelui cărturar și eforturile sale deosebite. De altfel, vasta operă scrisă a lui Iacov Antonovici reprezintă deja un preţios tezaur al culturii române, constituind – în acelaşi timp – cea mai importantă contribuţie la cunoaşterea istoriei meleagurilor bârlădene şi cea mai elocventă preocupare pentru monumentele religioase din zonă. Dintre lucrările cele mai importante ale marelui savant bârlădean merită amintite următoarele:
- Opera istorică: Documente privitoare la trupurile de moşie ale răzeşilor din comuna Bogdana, plasa Simila, jud. Tutova, Istoria comunei Bogdana din plasa Simila, judeţul Tutova (Bârlad, 1906, premiată); Notiţe istorice şi tradiţionale despre Schitul Magariu din judeţul Tutova, (Bârlad, 1911); Documente bârlădene (vol. I-V, Bârlad şi Huşi, 1911-1926); Cetatea de pământ de la Bârlad (în «Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice», VII, Bucureşti, 1914); Mănăstirea Floreşti din plasa Simila, judeţul Tutova (Bucureşti, 1916); Documente de ale foastelor schituri Orgoeştii, Bogdăniţa, Pârveştii, Cârţibaşii şi Mânzaţii din judeţul Tutova (Huşi, 1929); Note istorice şi tradiţionale privitoare la bisericile din judeţul Tutova (vol. I-II, Huşi, 1901-1931, manuscrise).
- Opera religioasă: Sclavia și creștinismul (Buc., 1892, 2 ediții); Carte pastorală către clerul şi creştinii din Eparhia Huşilor (Huşi, 1924); În slujba bisericei şi a şcoalei (Huşi, 1926); Ioniţă Titinaş (părintele Ioanichie), ctitor al turnului de pe lângă biserica Sf. Gheorghe şi al bisericii Sf. Haralambie şi Mina din Bârlad (în «Tribuna Avântenilor», iulie-septembrie 1943, Bârlad, p. 1-14).
- Alte opere: Geografia comunei Bogdana din plasa Tergu-Simila, judeţul Tutova (Bucureşti, 1889); Fraţii Gheorghie şi Neculai Roşca-Codrianu, fondatorii Liceului şi Şcoalei Secundare-Profesionale de fete din Bârlad (Bârlad, 1908); Neamul Roşca-Codreanu. Testamentul unui nobil roman (în «Răzeşul», nr. 4, Bârlad, 1926, p. 129-132).
În fine, cărturarul Iacvo Antonovici rămâne „întâiul om de știință bârlădean a cărui operă a făcut autoritatea în epocă și a cărei personalitate a impresionat ca un simbol reprezentativ pentru umanitatea întregii zone a Bârladului”. În Antonovici s-au întrupat atunci nu numai tradiţiile unei culturi şi geniul unei naţiuni, ci şi eterna aspiraţie a fiinţei umane spre cunoaştere.
