Modificarea legilor justiției a produs o puternică emoție și contestare publică. Principalul motiv? Eliminarea nerespectării Constituției dintre sancțiunile disciplinare privindu-i pe magistrați, întărită de renunțarea la supremația Constituției în fața deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, CJUE.
Juriști de cel mai înalt nivel au denunțat că este vorba despre un adevărat cataclism, renunțarea la democrația însăși, care purcede de la popor, Constituția fiind expresia voinței poporului, temelia democrației. Poporul a fost anulat prin punerea între paranteze a Constituției, singurul act al poporului însuși. Întregul eșafodaj democratic s-a prăbușit, de principiu, CU MÂNA ALEȘILOR POPORULUI, CARE ȘI-AU ASUMAT RUPEREA DE POPOR, ieșind din mandatul acordat prin vot.
S-a așteptat intervenția CCR și anularea dispozițiilor neconstituționale, ceea ce nu s-a întâmplat. CCR a motivat laș, în sensul că magistrații sunt obligați la respectarea Constituției ca în cazul oricărei legi, iar, privind relația cu CJUE, a consacrat prevalența „dreptului european”, în ideea unui drept „unional” superior, mai presus de popoare și constituții.
Sunt întru totul de acord cu profesorul Adrian Severin, singurul român care-a participat direct la redactarea Tratatului, că CCR a trădat poporul român, prin acceptarea subordonării Constituției unui pretins drept european prioritar. Argumentul esențial este că UE are ca fundament voința suverană a popoarelor, exprimată prin Constituții, care nu poate fi cedată sau confiscată, UE fiind chiar produsul acestor voințe. Or, potrivit Constituției României, nu se cedează niciodată suveranitatea, fiind vorba numai despre „transferul unor atribuții către instituțiile comunitare, precum și al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate” (art. 148 (1) din Constituție); potrivit art. 148 (2) din Constituție „au prioritate prevederile tratatelor UE față de legile interne”, dar nu față de Constituție, text care se aplică oricărui tratat internațional (tratate care sunt valide tocmai pentru că sunt prevăzute de constituții, fiind, deci, constituționale).
Prin urmare, niciunde în Constituția nu se vorbește despre „cedarea de suveranitate”, și nici în tratatele UE. Regimul tratatelor UE este identic cu al oricărui tratat internațional, care are prevalează dreptului intern, dar nu Constituției, fundamentul democrației și expresia suveranității. De altfel, constituționaliștii știu foarte bine că „suveranitatea” nu aparține statutului decât în mod subsecvent, ci poporului, poporul fiind „fundamentul statului” (art. 4 din Constituție). Prin urmare, niciuna dintre instituțiile statului nu deține „suveranitatea”, începând cu Parlamentul, ci doar „exercită” suveranitatea poporului!
Preluarea suveranității popoarelor de către UE, prin asemenea forme subversive, cu mâna instituțiilor trădătoare, care și-au încălcat mandatul constituțional al poporului, este nulă și neavenită! Suveranitate popoarelor NU poate fi atinsă, decât prin uzurpare și, prin urmare, orice lege sau decizie CJUE care intră în conflict cu Constituția, nu are legitimitate.
Cât despre magistrații care nu vor mai respecta Constituția, nu este o noutate. Este vorba acum, însă, despre apariția unui adevărat „drept” al lor de a nu respecta Constituția, instituit prin lege.
Situația este de o gravitate fără precedent. Suveranitatea fusese oricum cedată „de facto”. A fost cedată și „de jure”? Eu cred că NU! Cu toate aceste complicități împotriva democrației, suveranitatea poporului NU a fost și nici nu poate fi vreodată cedată. A existat și Constituția comunistă, și Constituția dictaturii lui Carol al II lea – libertatea poporului a fost pusă între paranteze, dar n-a dispărut.
De aceea, într-un fel, în acest mare rău este și un mare bine. Aceste legi și decizia CCR nu înseamnă supunerea poporului, pierderea libertății sale, ci delegitimarea statului în fața poporului. Nu sunt de acord cu cei care spun – și au propria lor dreptate – că poporul a fost transformat într-o populație: poporul (popoarele europene) are misiunea să-și afirme drepturile istorice și inalienabile, al libertății și democrației, istoria nu s-a sfârșit aici, merge înainte!
Autor: Aurelian Pavelescu, Președinte PNȚCD
https://www.facebook.com/aurelian.pavelescu
