Nu trebuie să existe nicio amnistie pentru executanții nechibzuiți ai narațiunii regimului.
Nu știu cum să le spun acest lucru cu blândețe colegilor mei din media „verificată și validată”, așa că o voi spune direct. Voi, băieți, nu semănați cu nimic mai puțin decât cu aparatul de informații al unui stat ideologic eșuat – aparatchiki sovietici târzii, numai că fără erudiția care se cerea intelectualilor regimului de la Moscova pe vremuri. Comportamentul vostru pare menit să stimuleze însuși conspiraționismul pe care pretindeți în public că îl disprețuiți. E ca și cum ați urmări să transformați americanii de bun simț în cârtitori paranoici.
Și nu, să vă cereți scuze la fiecare doi ani că „au fost făcute greșeli” mai înainte, nu face ca situația să fie mai bună.
Această ultimă referire o fac cu privire la cea mai recentă recunoaștere a greșelilor din mass-media despre originile Covid. Mai exact, un raport recent publicat al Senatului SUA confirmă ceea ce câteva figuri publice bănuiau încă din primele zile ale pandemiei: că noul coronavirus probabil a scăpat dintr-un laborator. Cea mai mare parte a media „aprobată” a denigrat aceste câteva persoane. Ele erau etichetate drept „conspiraționiști periculoși” și au fost excluse, de către aliații Big Tech ai Big Media, din piața publică digitală.
Printre acestea se numără senatorul Tom Cotton din Arkansas, precum și scriitorul Steven Mosher, care a publicat un articol de opinie în New York Post în februarie 2020, speculând că noul coronavirus ar fi putut avea originea la Institutul de Virologie din Wuhan. Țineți cont că Mosher nu a declarat în mod definitiv că Covid-ul provine dintr-un laborator. El doar a spus că există motive întemeiate de a ne îndoi de afirmațiile Beijingului cu privire la originile zoonotice, pe care Organizația Mondială a Sănătății le-a susținut cu fermitate la acea vreme.
Facebook a interzis articolul lui Mosher. Făcând acest lucru, gigantul tehnologic s-a bazat pe „verificatori de fapte”, printre care se afla și Danielle Anderson, un virolog cu un clar conflict de interese. După cum au remarcat colegii mei de opinie de atunci, în aprilie 2020, „ea a lucrat în mod regulat cu cercetătorii din Wuhan și chiar și-a făcut propriile experimente acolo”. Mai mult decât atât, ea a efectuat „cercetarea riscantă a ‘dezvoltării de noi funcții‘ de către virus, despre care mulți analiști cred acum că ar fi dus la focarul inițial de COVID”.
A pus vreun moment sub observație media noastră cu ștampilă de valabilitate, legătura îngrozitoare dintre abaterile guvernamentale chinezești, interesul direct al „experților” și cenzura Big Tech? Au arătat ei vreo curiozitate reală cu privire la originile Covid? Răspunsul, pentru majoritatea revistelor și reporterilor, este NU.
În februarie 2020, Washington Post a publicat o știre cu titlul: «Tom Cotton continuă să repete o teorie a conspirației despre coronavirus pe care oamenii de știință au dezmințit-o». Mai mult de un an mai târziu, după cum a remarcat o relatare Washington Post scrisă de Paul Farhi și Jeremy Barr, ziarul „a rescris titlul articolului, atenuând expresia ‘teoria conspirației’ în cea de ‘teorie marginală’ și observând că oamenii de știință au ‘contestat-o’, mai degrabă decât au ‘demontat- o’”. Cât de generos! Cât de scrupulos!
La Vox, scriitoarea Eliza Barclay a publicat un articol în martie 2020, caracterizand ipoteza scurgerii de laborator drept o „teorie periculoasă a conspirației” și a încercat să o dezmintă, în stilul Vox („Mai direct spus, dacă cineva ar vrea să elibereze o armă biologică pentru a ucide o mulțime de oameni, există agenți patogeni mult mai mortali pe care i-ar putea folosi” – mulțumesc de informație, tânără reporteriță Barclay!). Ulterior, editorii Vox au început să modifice pe ascuns articolul, fără să recunoască faptul că au înmuiat limbajul lui Barclay, înainte de a adăuga în cele din urmă nu una, ci două notițe de corectare.
Apoi a mai fost National Public Radio, care, recent, în decembrie 2020, a publicat un articol ridiculizand „40% dintre respondenții” dintr-un sondaj, care spuneau că cred „într-o teorie a conspirației fără niciun temei” conform căreia coronavirusul a fost creat într-un laborator din China. „Nu există dovezi pentru asta. Oamenii de știință spun că virusul a fost transmis oamenilor de la altă specie”.
Măcar Washington Post și Vox au făcut corecturi (prostești) dând vina pe consensul științific „în evoluție” pentru jurnalismul lor de proastă calitate. Povestea National Public Radio, finanțată de contribuabili, apare încă în forma sa originală, necorectată – în octombrie 2022.
Dacă teoria scurgerii din laborator ar fi numai un exemplu rarisim în care media „cu știri verificate” au abdicat de la responsabilitatea jurnalistică de bază în favoarea răspândirii narațiunilor elitei, s-ar putea ierta și uita, așa cum cere acum The Atlantic. Însă astfel de defecțiuni au devenit absolut banale, de rutină – sistemice, am putea spune.
Vă amintiți când Big Tech, Big Media și Big Intelligence au făcut echipă pentru a încadra dezvăluirile din New York Post din octombrie 2020 despre Hunter Biden drept „dezinformare” – doar pentru a recunoaște, odată ce alegerile s-au încheiat în siguranță pentru ai lor, că au fost, de fapt, în întregime exacte?
Vă amintiți de unanimitatea absolută cu care media recunoscute oficial au apărat eficacitatea vaccinurilor Covid în stoparea transmiterii virusului – înainte de a admite, cu reținere, că, de fapt, nu funcționează chiar așa cum fuseserăm anunțați inițial?
Vă amintiți când mass-media „credibilă” era sigură că Jussie Smollett a fost victima unui atac rasist (nu era)? Și tot așa, și tot așa.
Odată ce falsitatea vechii narațiuni este stabilită definitiv, majoritatea „verificatorilor” trec fără nicio jenă la următoarea narațiune a elitei care are nevoie de sprijinul mass-media – fără să-și ceară scuze, fără introspecție. Puținii dispuși să-și recunoască erorile, între timp, insistă că nu făceau decât să urmărească consensul „experților” de la acea vreme.
Acest lucru este ridicol. Treaba reporterului nu este să repete ca papagalul ceea ce spun „experții” la un moment dat, ci să pună la îndoială ceea ce pretinde oricine de la putere. „Dacă mama ta îți spune că te iubește, verifică”, era motto-ul jurnalistic. Dr. Anthony Fauci, Pfizer, OMS și 50 de foști oficiali ai serviciilor de informații merită un control mult mai riguros decât mama.
În plus, una este să raportezi ceea ce spun cei de la putere și cu totul alta este să adopți necritic punctele de vedere ale celor puternici pentru a-i reduce la tăcere pe cei slabi. Natasha Bertrand, de la Politico, ar fi putut relata cu mai multă atenție și meticulozitate povestea celor 50 de foști oficiali
din serviciile de informații care au caracterizat în mod fals, drept dezinformare rusă, dezvăluirile despre Hunter Biden din New York Post. Dar nu asta a făcut ea. Ea a fost ecoul foștilor oficiali care traficau minciuni, de parcă „protejați-l pe Biden” ar fi fost în fruntea listei responsabilităților ei de la locul de muncă.
De asemenea, Washington Post, Vox, National Public Radio și alții ar fi putut relata despre consensul „expert” împotriva teoriei scurgerii de laborator, însă cercetând deopotrivă ambele seturi de afirmații și aducând note contraargumentative peste tot. Dar nu asta au făcut. În timpul pandemiei, aceste organe de presă au acționat ca simple stenografe și secretare pentru unii dintre cei mai puternici oameni de pe pământ.
„Media Regimului” este o expresie potrivită pentru a descrie astfel de reviste.
Preluare: Reacționarii / Traducere după: The American Conservative / Autor: Sohrab Ahmari
