O doctrină suveranistă unitară trebuie să se impună, deșteptându-i, ridicându-i intelectual și civic pe admitatori

1

Paradoxul românesc: 60 la sută din români ar vota suveranist, dar niciun partid declarat suveranist nu se simte prea bine.

AUR scade în sondaje și are nevoie de mici circuri, gen nunta lui Simion, ca să se țină la 14-15%.

Mă rog, pe ei îi și ajută cine trebuie să nu pice prea rău.

PNȚCD e iar rupt de lupta între Aurelian Pavelescu cu Cristian Terheș. Uniți de pandemie, acum sunt separați de geopolitică. În oricare din variante, partidul nu poate nici visa la 5% care să îl ducă în Parlament.

APP a murit, după un scandal Dragnea- Codrin Ștefănescu.

Dianei Șoșoacă i se „taie” maioneza de la SOS-ul pe care ar vrea îl lanseze.

Iar acum, moare și Coaliția pentru Națiune, prinsă în conflicte interne și explozii de ego care s-ar justifica dacă partidul ar avea valoare electorală, nu acum, când partidul are doar datorii la stat…

Care să fie problema?

Desigur, e ușor să dai vina pe servicii. Deși au și ele un rol, acolo, poate.

Problemele, eu am mai spus asta, sunt vreo 3 și toate interne:

  1. Lipsește o doctrină/viziune suveranistă.

Dacă întrebi, nimeni nu dă același răspuns la întrebarea „ce e suveranismul?”

Apoi partidele și platformele astea sunt un haos ideatic, sau uneori chiar sub-ideatic, cu teorii ale conspirației care se mai și contrazic între ele, ego-uri prea mari pentru creiere mărunte și obsesii greu de depășit.

În fapt, dacă vrei să provoci haos într-un grupuscul din ăsta suveranist, trebuie să arunci o propoziție de genul:

„Ce nu le-a ieșit cu vaccinul, le iese cu chemtrails-ul” și iese un circ de parcă ai arunca o mână cu boabe de porumb în fața unei poiete de găini.

Apoi fiecare e cu fixația lui bine bătută în cuie. Unul e cu vaccinul făcut să ucidă, altul cu Davosul, altul cu dacii, altul cu Ortodoxia, altul cu masonii…

O doctrină suveranistă unitară nu trebuie să împace tot circul amuzant/penibil al grosului admiratorilor, ci să se impună, deșteptându-i, ridicându-i intelectual și civic pe aceștia.

  1. Iar pentru asta e nevoie de lideri…

Liderii sunt cei care formează/propun/impun opinii oamenilor. Liderii conduc turma civică, nu turma civică îi conduce pe oameni.

Un lider adevărat nu e interesat să menajeze prostiile din tabăra sa, ci este interesat să convingă pe toți să urmeze linia stabilită, doctrina….

Un lider nu se teme să rămână cu puțini, dar lămuriți, pentru început. El trebuie să formeze mai întâi nucleul dur, nucleul care se extinde spre mase.

Cei care se vor lideri în politica românească sunt cu niște calcule meschine și limitate. Nu construiesc nimic pentru 10 ani, ci vor să sară repede la etapa „să ajung în parlament”.

De asta în România partidele nu se nasc dintr-o societate civilă care a rumegat niște lucruri câțiva ani buni. Se nasc din spuma mării și apoi pierd energia să convingă spuma mării să nu se topească.

De asta în România auziți discursuri frumoase dar nu discursuri de lider.

Sunt discursuri a la Dan Puric: adaptate lăutărește la public.

Spun ce vrea publicul de acolo să audă, îl gâdilă, îl confirmă, îl amuză… doar doar să nu se topească…

Iar publicul, cu tot dragul, nu e de departe foarte inteligent. Însă dacă i se tot atinge și excită orgoliul, ajunge să se creadă cel mai cel… Și așa apare a 3-a problemă:

  1. Puritanismul.

Electoratul suveranist e prostuț, iubitor de beții, combinații, suferind de toate păcatele și virtuțile caragealiene. Bon. Nu e un lucru rău.

Însă a fost atât de mult masturbat de pseudo-lideri naționaliști și de un discurs emoțional laudativ, în care toți sunt răi, doar ei sunt buni, toate impotențele personale sunt înfrângeri istorice, etc, încât… i s-a urcat la cap.

Și acum el nu mai acceptă conducători. Ar accepta doar să fie arhangheli înaripați, coborâți cu hârzobul din cer.

Nu i-au repetat la ureche toți dan puricii și naționaliștii de pripas că e deștept, bun, are un geniu nativ, uneori chiar iese geniul înainte să iasă ei din p.zda mamei lui?

Păi evident că nu acceptă să fie condus de oricine. Și de asta, doar aparent paradoxal, oricine îi poate pune belciug și manipula….

Știu, poate că sunt cam dur.

Dar când toți vă pupă în c.r, eu cred că trebuie să vă dea cineva și un șut în fund.

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

  1. Domnule Duca, nu sunteți… cam dur. Sunteți prea indulgent!
    Citindu-vă articolul (părerea!), m-am bucurat să constat că nu sunt singurul care gândește în acești termeni. Sigur, nu suntem doar noi, dar suntem foarte puțini care văd astfel problemele societății românești. Cu toate că, peste tot în lume, se petrece cam la fel.
    Mă întreb și caut soluții…
    „Puterea exemplului” ar putea fi una. Însă… cei care ar putea fi exemple nu ies în față. Știu ei ceva…
    Mă întreb: câți ar face acest articol temă de discuție la întâlnirea de la crâșmă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.