Floarea Frențiu despre tatăl său, Gheorghe Marginea, țăran executat după revolta din Șomoșcheș

Floarea Frențiu, fiica lui Gheorghe Marginea (19 aprilie 1906 – 3 augusts 1949), țăran executat după revolta din Șomoșcheș, despre momentul în care și-a văzut tatăl pentru ultima oară și despre modul în care a aflat despre execuția lui în timp ce se afla în deportare:

Floarea Frențiu: O vinit două mașini dă armată. Și atunci o intrat în sat și dup-aia o început să-i adune pă care-or fost pân sat. Prima dată o dus pă Faur Ioan și ce știu io câți or mai dus. Și dup-aia o vinit să ducă pă tata. Tatăl meu era în grajd, lega vacili, mama le muljea. Și-atunce l-o strigat de afară să iasă la stradă și o zâs că să margă cu ei. Și l-o întrebat câți copii are. Și o spus că patru copii, da’ soru-mea și cu frate-miu o fost căsătoriți. Frati-miu o fo’ la armată. Și numa’ io cu un frati mai mic, și mama, și bunica, soacra lu’ tata, trăie, o avut 82 dă ani. Și atunci l-o dus pă el sara, luni sara, în 1 august… Nu l-am mai văzut în veci.
Și atunce, când o fost miercuri dimineața, pă data de 3 august, o vinit… Mama s-o dus să dea drumu’ la vaci, s-o dus cu vițeii… Și-o vinit mașina și ne-o încărcat pă noi și ne-o dus la gară, la Cermei. Ne-o încărcat pă vagoani dă marfă și ne-o dus până la Basarabi. Acolo ne-o descărcat după vagoani. Și ne-o dus într-o magazie și dup-aia ne-o repartizat pă sati.
Și tata meu, în 3 august dimineața o fost împușcat aici în sat, în șoseauă, acolo, vizavi cu CAP-u’, undi o fost CAP-u’ la noi. (…)

Daniel Popa: Și când v-au ridicat, știați ce s-a întâmplat cu tatăl dumneavoastră?

F.F.: N-am știut… Până după ce-am ajuns acolo. A trimăs scrisoarie acasă și dup-aia ne-o trimăs soră-mea scrisoarie că tata este plecat la unu’ ce este mort, deci am știut că cu cine-i împreună… că omul ăla o fost mort. Așa am știut, că nu era voie să scriem că-i împușcat sau ce s-o întâmplat în sat.

Fragment din interviul nr. 465 din AIOCISAC realizat de Daniel Popa în iulie 1996, interviu publicat în Nu poate trăi țăranu’ fără pământ. Revoltele țăranești din Arad și Bihor (vara anului 1949), editor și studiu introductiv: Andreea Cârstea, Fundația Academia Civică, 2017, via memorialulsighet.ro.

În contextul declanșării procesului de colectivizare a agriculturii, în lunile iunie-iulie 1949, în zeci de localități din județele Arad și Bihor, țăranii s-au revoltat împotriva sistemului împovărător de cote.

Ca un exemplu pentru amploarea fenomenului, documentele oficiale menționează pentru vara anului 1949 diferite manifestări de revoltă ale țăranilor în 54 de comune bihorene din plasele Beiuș, Beliu, Plasa Centrală, Marghita, Săcuieni, Sălard, Salonta, Tileagd și Tinca. Practic, din cele 12 plase ale județului Bihor, numai trei nu au fost afectate de nemulțumirea populară.

Apogeul răscoalelor a fost atins în ultimele zile ale lunii iulie 1949 în câteva localități bihorene, între care Girișul Negru, Batăr, Talpoș, Tăut (29 iulie), Cociuba Mare, Belfir (30 iulie), Ucuriș și Susag (31 iulie). În ultima zi a lui iulie revolta s-a extins și dincolo de granița județului Bihor cu Aradul, în special în localitățile Berechiu, Șomoșcheș, Șepreuș și Apateu.

Rapoartele trimise către CC al PMR menționează un număr de cca 20-23.000 de țărani participanți la revoltele din județele Arad și Bihor.

Represaliile întreprinse în primele zile ale lui august de Comandamentul Unic constituit special pentru reprimarea urgentă și în forță a revoltelor au fost extrem de dure și s-au soldat cu execuția a zeci de țărani, reținerea și anchetarea a sute de țărani și deportarea altor sute (în special familiile celor executați și arestați).