M-a-ntrebat cândva străinul în ce ţară m-am născut
În ce loc din astă lume zorii zilei am văzut.
Nu am stat prea mult pe gânduri şi cu sufletul străpuns
Printre lacrimile-ascunse cu blândeţe i-am răspuns:
Ţara mea e-un boţ de aur, e comoară pe Pământ,
Are atâta frumuseţe… de nu-ncape în cuvânt!
Are munţi ce ascund în taină preţioase bogăţii,
Codri falnici, râuri limpezi, dealuri mândre şi câmpii,
Are Dunăre şi Deltă, peisaje unicat,
Şi castele şi palate, toate-s de neegalat!
E istoria prezentă la tot pasul unde treci,
De o vizitezi o dată nu îţi vine să mai pleci!
E tărâmul unde Cerul se coboară pe Pământ,
Unde pustnici stau în rugă, împlinindu-şi legământ,
Unde apa de izvoare e aghiazmă ce se bea,
De acolo-mi trag eu seva, ea e Ţărişoara mea!
S-a născut de multă vreme, cam de când e veşnicia…
A creat-o Însuşi Domnul… şi a numit-o ROMÂNIA!
«A numit-o ROMÂNIA», autor Licuța Pântia
