Cum le creștem pe fetițe ca să devină femei adevărate, care să fie drăguțe, blânde și bune, în loc să fie insolente, fragile și egocentrice?
Iată câteva idei din cartea în care apare una dintre cele mai celebre mame din toată literatura: Marmee March, din Micuțele doamne, de Louisa May Alcott. Într-o discuție cu cele două fete mai mari, Meg și Jo, Marmee își prezintă planul său pentru educarea și trimiterea fetelor sale în lume – un plan la ani lumină distanță de ideile feministe pe care le auzim atât de des astăzi.
Aveți grijă de partea exterioară
Primul sfat al lui Marmee se învârte în jurul calităților exterioare, spunându-le că își dorește ca fiicele sale să fie frumoase și desăvârșite. Acestea sunt trăsături pe care societatea noastră le încurajează cu exagerată măsură, încurajând operațiile estetice, astfel încât fetițele să imite modelele care apar pe social media, sau le încurajează să devină performante în carieră pentru a-i depăși în educație și realizări pe bărbați.
Dar dacă ne uităm la alte detalii din Micuțele doamne, aș spune că frumusețea pe care Marmee ar dori să o vadă în fetele de astăzi este frumusețea adevăratei feminități. Ne-ar spune să ne învățăm fetele să se îmbrace modest, nu după o modă fără gust, să-și pună o rochie sau o fustă „suficient de strâmtă ca să arate că ești o femeie și suficient de largă ca să arăți că ești o doamnă”, după cum a spus cândva designerul laureat Edith Head.
Marmee ne-ar mai spune să ne educăm fetele astfel încât să-și cizeleze talentele – nu pentru a le folosi contra bărbaților, ci pentru a-i ajuta și a susține pe cei din jurul lor.
Cultivați trăsăturile interioare
Marmee trece de la caracteristicile externe la cele interne, precizând că își dorește ca fiicele sale să fie bune și respectate, să fie „fericite, iubite și mulțumite”, să evite a nu avea „respect de sine și liniște”.
Marmee știe că e nevoie de timp pentru a construi caracterul, iar părinții înșiși este necesar să înceapă devreme a modela un caracter bun; mai mult, ei au de luptat cu propriile patimi – în cazul lui Marmee, iuțeala mâniei – dacă vor să se asigure că fetele lor duc o viață bună și respectabilă.
A le învăța pe fetele noastre să fie fericite și mulțumite înseamnă a nu le răsfăța cu bunuri materiale și a nu le satisface fiecare cerință, ci mai degrabă a le învăța să fie recunoscătoare pentru ceea ce au.
Țineți-le departe de materialism
Pe lângă faptul de a fi recunoscătoare, Marmee le mai învață pe fetele ei să nu fie orientate spre materialism, cerându-le să nu se căsătorească pentru bani sau să caute o casă și un pământ splendide.
A te căsători pentru bani nu mai reprezintă astăzi o tentație așa de mare ca în anii 1800, dar goana după bunuri materiale e aceeași. Fie că sunt măritate sau singure, femeilor li se spune constant că e necesar să aibă de toate: o slujbă bună, o casă frumoasă, o mașină drăguță, vacanțe constante în locuri exotice. Dacă vrem ca fiicele noastre să fie femei adevărate, atunci este bine să le învățăm ceea ce Marmee le spune fetelor sale:
„Banii sunt necesari și prețioși – și, atunci când sunt bine folosiți, este ceva nobil – dar nu vreau să vă gândiți vreodată că reprezintă primul sau singurul aspect pentru care merită să lupți”.
Căutați relații de familie bune
Deși Marmee nu le încurajează pe fetele sale să caute excesiv banii, ea le cere să caute relații bune, în special în sânul familiei.
„Mama este întotdeauna gata să fie confidenta voastră, tatăl să fie prietenul nostru”, le spune lui Meg și Jo, îndemnându-le să facă din casa părintească un loc fericit înainte de a le pleca, cândva, la casele lor.
Fetele noastre ar fi cazul să profite de pe urma unei lecții similare. Lumea de astăzi le încurajează să își facă prietene și să se încreadă în oricine altcineva în afară de părinții lor. Dar a avea o relație bună cu mama și cu tata le oferă confidenți de încredere și le oferă o bază pentru viitor, indiferent dacă acel viitor înseamnă un colegiu, o carieră sau creșterea unei familii.
Învață-le să fie centrate pe căsătorie
Cel mai important mesaj pe care Marmee îl oferă fetelor ei se învârte în jurul căsătoriei. Ea își dorește ca fiicele ei să fie „căsătorite bine și înțelept” și le încurajează să spere și să se pregătească pentru o asemenea poziție.
„A fi iubite și alese de un om bun este cel mai minunat și mai dulce eveniment care i se poate petrece unei femei; și sper sincer ca fetele mele să aibă parte de această experiență frumoasă”, spune ea.
Chiar și non-feministele s-ar putea să simtă un fior de indignare la auzul acestei declarații, deoarece ideea că fetele este bine să se mulțumească cu măritișul, uitând de colegiu și carieră, a devenit anatemă în zilele noastre. Dar Marmee atinge punctul acela dureros care i-a făcut pe bărbați să se întrebe unde au dispărut femeile adevărate: și anume că multe femei contemporane nu sunt orientate spre căsătorie.
A crește o femeie doritoare de căsătorie e o provocare, dar una dintre cele mai eficiente căi de a face asta este ca părinții să aibă o căsnicie bună. Învață-le pe fete să iubească copiii și să respecte bărbații, în loc de a mătura pe jos cu ambele grupuri și să se plângă de problemele pe care copiii și bărbații le fac.
În fine, asigurați-vă că nu vede căsnicia prin ochelari roz, ci ca o chemare pentru care este necesar să fie pregătită. E o nevoință și cere mult sacrificiu din dragoste, dar, după cum spune Marmee, e o experiență minunată pentru care merită să speri.
Trăim astăzi într-o lume mult mai haotică și mai cu fundul în sus decât cea în care a trăit Marmee și fetele ei. Pe măsură ce societatea se dezintegrează, cele care vor ști cum să răspundă la acest haos nu vor fi fetele care au o carieră și care se plimbă cu cafeaua în mână pe stradă.
Dimpotrivă, vor fi cele care au un caracter puternic, cele care iubesc și sunt preocupate de aspectele fundamentale ale societății, adică familia. Ele vor ști cum să reconstruiască cu grijă și credință societatea.
Autor: Annie Holmquist