„Ne-am vândut cu totul şi ne-am pierdut demnitatea”

Cu ocazia Zilei Naționale a României și împlinirea a 104 ani de la desăvârșirea Marii Uniri, siteul r3media.ro a realizat un interviu cu președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop.

Profesorul vorbește despre faptul că globalizarea este susținută „de o ideologie agresivă, așezată pe premise greșite, anume pe ideea că unitatea planetei nu se poate face decât prin distrugerea națiunilor”.

Ioan-Aurel Pop afirmă că există oameni foarte bogați care urmăresc distrugerea învățământului „care strangulează educația, cu scopul de a obține promoții și generații de ‘idioți’”.

Domnia sa consideră că „nu ar strica” o lege de protecție a limbii române, dar este pesimist în ceea ce privește viitorul țării: „ne-am vândut cu totul”. Istoricul spune că decidenții din Ministerul Educației par să spună că „timpul istoriei a trecut” în școli.

„Prea uniți, în sens de solidari, nu am fost noi, românii, niciodată. De aceea, avem atâtea poezii, cântece, discursuri care ne îndeamnă la unire. În momentele fundamentale, însă, am știut să spălăm rușinea și să mergem împreună. Azi, ‘țesutul social’ – cum îi spuneți dumneavoastră – este primejduit în mod evident în cazul românilor, dar și în cazul altor popoare. Sunt mai multe cauze determinante ale acestei păcătoase situații. Una, de suprafață, este globalizarea, susținută de o ideologie agresivă, așezată pe premise greșite, anume pe ideea că unitatea planetei nu se poate face decât prin distrugerea națiunilor. Este ca și cum ai crede că unitatea pădurii se reazemă pe tăierea tuturor copacilor. Ideea de omenire nu datează de azi, de ieri, dar ea nu s-a axat niciodată pe dărâmarea unor structuri înglobante verificate de istorie. Oare este mai ușor să creăm ‘frăția universală’ din miliarde de indivizi izolați decât să folosim comunitățile mari deja existente? O altă cauză, de adâncime, este decăderea clară a educației, deopotrivă a celei familiale și a celei publice (sociale). Sunt oameni care blamează națiunile, de exemplu, pentru toate relele din univers și mai ales pentru războaie și mai sunt oameni (poate aceiași, foarte bogați) care strangulează educația, cu scopul de a obține promoții și generații de ‘idioți’ (în sensul primar al termenului), agramați, inculți, fără nimic înmagazinat în propriile minți. Astfel de indivizi nu sunt altceva decât instrumente, roboți umani. Deocamdată, mai există și indivizi și grupuri care se opun acestei dictaturi a globaliștilor, a progresiștilor, a neomarxiștilor, fapt care accentuează starea de tensiune din societate. Acele forțe oculte ori vizibile (mai puternice decât guvernele) stau în așteptare deocamdată, asistă la măcinarea forțelor – odinioară constructive – și exultă din când în când, atunci cânt obțin vreo victorie răsunătoare. O altă cauză a individualismului exacerbat este mișcarea mai recentă de ‘anulare a culturii’ (cancel culture), adică de ștergere a experienței spirituale a omenirii. În ultimă instanță, este vorba despre ignorarea istoriei, ceea ce conduce la munca lui Sisif, obligând generațiile s-o ia mereu de la capăt. Or, unitatea națională conferă forță popoarelor, forță de care – pentru planurile celor ce se consideră ‘arhitecți’ ai planetei – nu este nevoie”, spune preşedintele Academiei Române, completând: „ne-am vândut cu totul – cum îmi spunea nu demult un unchiaș cu multă înțelepciune – și ne-am pierdut demnitatea. Ce să mai chivernisim ‘noi înșine’? Natural, o clasă conducătoare pregătită și responsabilă ar mai putea redresa câte ceva, cumva. În epoca interbelică, nicio întreprindere românească nu putea avea capital străin mai mult de 49%, majoritatea de 51% trebuind să fie capital românesc. În acea perioadă scurtă, România a înflorit, ridicându-se, conform datelor din 1938, la nivelul elitei europene. Atunci construiam locomotive, vagoane, macarale, vapoare, avioane, atunci aveam cele mai multe și mai moderne rafinării. Toate au rămas doar amintiri”.

R3media: Domnule profesor, iată suntem la marele praznic al poporului român, ajuns la borna 104. Deși este sărbătoarea Unirii, acest 1 decembrie ne prinde, parcă, într-o dezunire. Ultimii doi ani, cu precădere, au accentuat unele diviziuni între români: vaccinați vs nevaccinați, personaliști vs etatiști, cu mască vs fără mască, etc. Sunt voci importante care afirmă că aceste diviziuni sunt îngroșate, de către anumite zone, pentru a distruge țesutul social al românilor. Credeți că există o doză de adevăr în aceste analize? Cine dorește distrugerea țesutului social al românilor și cum putem să regăsim spiritul constructiv al înaintașilor care au realizat Marea Unire?

Ioan-Aurel Pop: Prea uniți, în sens de solidari, nu am fost noi, românii, niciodată. De aceea, avem atâtea poezii, cântece, discursuri care ne îndeamnă la unire. În momentele fundamentale, însă, am știut să spălăm rușinea și să mergem împreună. Azi, „țesutul social” – cum îi spuneți dumneavoastră – este primejduit în mod evident în cazul românilor, dar și în cazul altor popoare. Sunt mai multe cauze determinante ale acestei păcătoase situații. Una, de suprafață, este globalizarea, susținută de o ideologie agresivă, așezată pe premise greșite, anume pe ideea că unitatea planetei nu se poate face decât prin distrugerea națiunilor. Este ca și cum ai crede că unitatea pădurii se reazemă pe tăierea tuturor copacilor.

Ideea de omenire nu datează de azi, de ieri, dar ea nu s-a axat niciodată pe dărâmarea unor structuri înglobante verificate de istorie. Oare este mai ușor să creăm „frăția universală” din miliarde de indivizi izolați decât să folosim comunitățile mari deja existente? O altă cauză, de adâncime, este decăderea clară a educației, deopotrivă a celei familiale și a celei publice (sociale). Sunt oameni care blamează națiunile, de exemplu, pentru toate relele din univers și mai ales pentru războaie și mai sunt oameni (poate aceiași, foarte bogați) care strangulează educația, cu scopul de a obține promoții și generații de „idioți” (în sensul primar al termenului), agramați, inculți, fără nimic înmagazinat în propriile minți. Astfel de indivizi nu sunt altceva decât instrumente, roboți umani. Deocamdată, mai există și indivizi și grupuri care se opun acestei dictaturi a globaliștilor, a progresiștilor, a neomarxiștilor, fapt care accentuează starea de tensiune din societate. Acele forțe oculte ori vizibile (mai puternice decât guvernele) stau în așteptare deocamdată, asistă la măcinarea forțelor – odinioară constructive – și exultă din când în când, atunci cânt obțin vreo victorie răsunătoare. O altă cauză a individualismului exacerbat este mișcarea mai recentă de „anulare a culturii” (cancel culture), adică de ștergere a experienței spirituale a omenirii. În ultimă instanță, este vorba despre ignorarea istoriei, ceea ce conduce la munca lui Sisif, obligând generațiile s-o ia mereu de la capăt. Or, unitatea națională conferă forță popoarelor, forță de care – pentru planurile celor ce se consideră „arhitecți” ai planetei – nu este nevoie.

De Ziua Națională, însă, este bine să ne păstrăm cumpătul, să ne bucurăm împreună (dacă nu pentru altceva, măcar pentru faptul că încă mai există România), să-i preamărim pe înaintașii care au pus patria (=casa noastră) înainte de toate și care ne-au transmis o lecție de demnitate.

– Comitetul Național al Istoricilor Români, al cărui președinte sunteți, a lansat un apel către Ministerul Educației privind revenirea materiei „istorie” la statutul pe care l-a avut altădată și pe care îl merită. Ați primit vreun răspuns oficial din partea MEN la această solicitare?

– Am primit un răspuns vag, din care am înțeles că, în ochii decidenților, timpul istoriei a trecut. Mă tem că – tot conform anumitor concepții „moderne” – trece și timpul matematicii, fizicii, chimiei, biologiei etc. Cu ce rămânem? Cu o sumă de discipline practice care ne vor învăța cum să umblăm pe stradă fără să ne împiedicăm, cum să procedăm într-o bancă, cum să mâncăm anumite „produse” nevăzute și neauzite pe la noi, cum să ne spălăm periodic, cum să facem sex protejat etc. Toate acestea sunt bune și frumoase, dar ele nu mai înseamnă pregătire școlară și nici educație. Nu se înțelege de către decidenții români că istoria noastră este viața noastră și că dacă disprețuim viața trecută, ne disprețuim pe noi, ne transformăm în pigmei ai spiritului.

– Suntem în perioada sărbătorilor de iarnă și avem mai ușor ocazia să vedem cum limba română este de-a dreptul siluită în spațiul public, uneori chiar de autoritățile statului de la nivel local și central. Nu mai mergem la „Târgul de Crăciun”, ci la „Christmas Market”. Copiii nu se mai joacă pe internet, ci sunt „gameri online”, nu se mai fac „reduceri”, ci „sales” și exemplele pot continua. Știm că Academia Română a atras atenția, în trecut, asupra acestui subiect. Credeți, în calitatea dumneavoastră de președinte al forului suprem al culturii românești, că ar fi nevoie de o lege care să reglementeze folosirea limbii române în spațiul public – cu excepțiile de rigoare bineînțeles, unde împrumuturile sunt inevitabile – și care să conțină inclusiv sancțiuni pentru cei care o încalcă?

– Nu știu ce mai pot să facă legile la noi, fiindcă avem o mulțime de legi care nu sunt respectate. Există chiar o prevedere legală care stabilește că Academia Română reglementează ortografia și ortoepia limbii române. Dar unii înțeleg această obligație ca pe o activitate facultativă, pentru că legea nu prevede sancțiuni pentru călcători. Academia Română a intervenit de multe ori cu documente prin care condamna pocirea limbii române și reitera regulile corecte de urmat. Această „americanizare” a limbii a atins limite critice.

Remedierea nu o poate face – cred – o nouă lege, ci o educație adecvată la orele de limba și literatura română și la toate disciplinele școlare predate în românește. Până să realizăm acest lucru (aproape utopic), nu ar strica, însă, nici o lege care-i să-i oblige pe toți comercianții să-și scrie firmele și afișele în românește, pe toți „managerii” să dea manifestărilor lor, inclusiv celor științifice și culturale, titluri în românește etc. De fapt, toate anunțurile publice din România ar trebui să fie în românește și abia apoi, după caz, traduse în engleză, germană, maghiară etc. Ce înțelege un trecător care vine dintr-un sat din județul Vaslui, de pe dealurile Olteniei sau din Munții Apuseni când vede scris într-un oraș mare Bakery, Sales, Bread & Meat, Liquors, Sausages sau Cookies? De ce toate titlurile congreselor, conferințelor, simpozioanelor, manifestărilor artistice etc. trebuie să fie în englezește? Nu zice nimeni ca toate acestea să nu fie în altă limbă decât româna, dar încă suntem, totuși, în Țara Românească și nu ne-a obligat (deocamdată) nici un for internațional să renunțăm la limba noastră. Firește, ar fi de dorit ca toți românii să știe, pe lângă limba maternă, și limba engleză, dar, din păcate, în loc de împlinirea acestui deziderat, constatăm un fenomen straniu: românii nu mai știu nici românește și nici limbi străine ca lumea. Și mai trăim o pacoste legată de limbă: scriem românește fără diacritice ori punem – așa, de sanchi – semne diacritice inexistente în limba română. Dacă nu se întrevăd alte metode – și nu se întrevăd pe termen scurt – atunci o lege ne-ar putea ajuta să revenim la matcă. A ne bate joc de limbă este ca și cum ne-am renega sau profana părinții și moșii. Din păcate, Academia Română nu are inițiativă legislativă, așa că proiectul de lege trebuie depus de altcineva.

– Din barometrul de securitate realizat de către Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale «Ion I.C. Brătianu» al Academiei Române, s-a reliefat că majoritatea românilor își dorește revenirea la filozofia politică „Prin noi înșine”. Credeți că această schimbare poate fi semnalul unei „Deșteptări naționale” a poporului român?

– Se poate ca schimbarea aceasta să se dovedească benefică pentru țară, dar nu ajunge doar decretarea ei. Iar aplicarea ar fi, mă tem, un fiasco, fiindcă nu avem elita politică necesară și capabilă să facă aceasta. În plus, „ne-am vândut cu totul” – cum îmi spunea nu demult un unchiaș cu multă înțelepciune – și ne-am pierdut demnitatea. Ce să mai chivernisim „noi înșine”? Natural, o clasă conducătoare pregătită și responsabilă ar mai putea redresa câte ceva, cumva. În epoca interbelică, nicio întreprindere românească nu putea avea capital străin mai mult de 49%, majoritatea de 51% trebuind să fie capital românesc. În acea perioadă scurtă, România a înflorit, ridicându-se, conform datelor din 1938, la nivelul elitei europene. Atunci construiam locomotive, vagoane, macarale, vapoare, avioane, atunci aveam cele mai multe și mai moderne rafinării. Toate au rămas doar amintiri.

– Domnule profesor, vreau să vă întreb dacă credeți că aceste vremuri tulburi vă aduc aminte de perioada de dinaintea izbucnirii Primului Război Mondial?

– Eu nu cred că istoria se repetă, așa că, deși văd anumite asemănări și potriviri, sunt sigur că nimic din ceea ce a fost nu se reproduce întocmai. Asta nu înseamnă că nu avem de învățat din trecut. Războaiele mondiale au pornit de la conflicte locale, iar marile litigii dintre alianțele de state și-au avut originea în mărunte certuri de graniță. Prin urmare, orice conflict, oricât de mic, trebuie stins prin tratative, prin contacte, prin dialog. Un șef de stat care declanșează un conflict armat și-și trimite oamenii proprii la moarte, ca să omoare (înainte de a muri ei înșiși) alți oameni este un criminal. La fel, orice conducător care continuă războiul, în loc să treacă la arma diplomației, este tot criminal. Viața nu ne-au dat-o liderii, ca să ne-o ia tot ei. Iar conducătorii nu luptă și nu mor niciodată în războaie, ci stau confortabil la birou, ordonând să moară popoarele lor. Nici nu vreau să mă gândesc că am fi într-o perioadă-prolog sau într-un fel de „avanpremieră” a unui război mondial. Ar fi catastrofal nu numai pentru noi, ci și pentru întreaga omenire.

– În final, aș dori să ne spuneți dacă sunteți optimist că identitatea și cultura poporului român vor supraviețui sau dimpotrivă, așa cum afirmă unii, se îndreaptă spre diluarea în „satul comunitar sau global”.

– Credința mea de istoric român este aceea că vom supraviețui cu identitatea noastră. Cât timp? Asta e greu de spus. Toate popoarele de pe lumea aceasta au avut perioade de geneză, de creștere, de apogeu, de decădere și apoi de stingere. Ele nu au murit, ci s-au topit în alte neamuri, mai tinere și mai viguroase. Probabil că asta va fi și soarta noastră. Învățam la școală despre huni, gepizi, avari, pecenegi, cumani, tătari etc. și despre imperiile/regatele construite de ei. Unde sunt acum toate acestea?

În „satul global” nu ne vom pierde, fiindcă nu va exista o asemenea lume omogenizată forțat. Întotdeauna, lumea a fost formată din „neamuri” și, cu toate că au existat limbi internaționale de comunicare, limbi ale diplomației sau ale culturii (latina, franceza, engleza), limbile locale nu s-au pierdut niciodată și nu se vor pierde. Iar limbile acestea locale sunt mărcile de identitate și de identificare ale popoarelor. Popoarele și națiunile nu s-au născut prin decrete ale mai marilor lumii, nu s-au plănuit și edificat de către „arhitecți” și „constructori” umani. În consecință, ele nu pot fi distruse la ordin, de către forțe pământești. Demonizarea națiunilor este o imensă prostie și vine din dorința unora de dominare a lumii și este perpetuată din interes ori din ignoranță. Sunt convins că, deocamdată, acești elitiști bazați pe „arginții” lor și pe prostirea maselor – considerate greșit naive și inactive – vor eșua. Sunt forțe situate deasupra lor care ghidează Universul, inclusiv cel pământesc, iar ei vor să se substituie acestor forțe, ceea ce este aberant. Iar noi, românii, avem o misiune aparent simplă, anume să navigăm bine pe o mare agitată. Secretul reușitei nu constă doar în unitate, ci și în ridicarea dintre noi a unor căpitani buni. Ca să nu greșească, popoarele au nevoie de conducători pricepuți, dăruiți colectivității, cinstiți și patrioți.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!