(Întrebări cărora va trebui și noi, aici, să le găsim un răspuns)
Cum îi învățăm pe copii istoria țării și a civilizației lor, astfel încât să recunoască atât eșecurile, dar să cinstească realizările? Cum putem să inculcăm în ei un tip de patriotism care să fie natural ca un butaș care își întinde rădăcinile din ce în ce mai adânc în pământ? Cum să cultivăm în ei o dragoste pentru particularitățile vetrei noastre, doar pentru că este a noastră, pământul nostru natal?
Ce fac copii când nu sunt la școală sau la muncă? Ce jocuri se joacă a căror origine nu o știe nimeni? Ce înțelepciune și abilități formează fără ca părinții să știe?
Când ne strângem laolaltă cu vecinii noștri ce facem? Construim o casă, ridicăm un șopron, strângem fânul, mergem la paradă, ascultăm discursuri patriotice, punem muzică, concurăm în jocuri de abilitate, viteză sau forță, cântăm, ne rugăm împreună? Până la urmă, facem ceva împreună cu vecinii noștri?
Cum facem să-i aducem împreună, într-un mod sănătos, pe tineri, astfel încât ei să învețe să evite neajunsurile și să fie recunoscători pentru virtuțile celuilalt sex, astfel încât să se căsătorească și apoi să aibă copii, pe care să-i crească în adăpostul unei case care să fie „casă” chiar și pentru nepoți, dacă le va da Dumnezeu ani?
Cum să ne decorăm casele noastre și spațiile publice cu o artă care vine de la oameni și este pentru oameni? Ce lucruri meșteșugite sunt de găsit pe treptele oficiului poștal, pe balustrada tribunalului, sau la băcănie? Să construim ceea ce este simplu și adorabil, sau ceea ce este plictisitor și mohorât? Să construim ceea ce este colorat și direct, sau ceea ce este țipător și neplăcut? Să construim ceea ce este nobil și măreț, sau ceea ce este gigantic și inuman?
Ce fac oamenii cu timpul lor liber, dacă au așa ceva? Au fost educați cei care au o înclinație spre lectură să aprecieze o carte bună? Ce povești știe toată lumea?
Ce vom cânta? Câți dintre noi pot să ia o chitară sau o vioară în mână și să cânte un cântec de dragoste transmis din generație în generație? Ce muzică îi aduce laolaltă pe bunic și nepot?
Cum se roagă împreună? Cum sunt bisericile? Ce este mai probabil să se audă, un clopot de biserică sau o sirenă de poliție? Ce mișcă inima? Ce îi face pe oameni să lase deoparte dușmănia?
Acestea nu sunt lucruri extraordinare. Cred, de asemenea, că aceste lucruri sunt legate. Nu spun că fiecare le implică pe toate celelalte în mod necesar. Spun doar că sunt specifice culturii umane, iar o cultură sănătoasă va reuși să le bifeze pe cele mai multe, aproape tot timpul.
Fragment din «Cum am putea recunoaște o cultură sănătoasă», de Anthony Esolen
Citește și:
„Nu puteți fi cu adevărat români dacă doriţi să fiți ca alții”
Având în spate o carieră academică impresionantă, autor a 15 cărți, precum «Ghidul incorect politic despre civilizația apuseană», «10 feluri în care poți distruge imaginația copilului tău», «Reflecții asupra vieții creștine», «Muzica adevărată: un ghid al imnelor veșnice din Biserică», «Născută din cenușă: reconstrucția culturii americane» etc., profesorul Esolen are curajul de a rosti apăsat adevărurile incomode chiar și pentru cei care cred ca sunt conservatori, dar care sunt seduși de ideologiile culturale postmoderne. Cunoscător și traducător exceptional din marea literatură apuseană (Dante – «Divina Comedie», Lucrețiu – «Despre natura lucrurilor», Torquato Tasso – «Ierusalimul eliberat»), Anthony Esolen vine mereu în sprijinul ideilor sale provocatoare cu argumente ușor de înțeles, dublate fascinant de exemple istorice și practici bine înrădăcinate din tradițiile respectabile, nu doar din cea creștină (Citește mai departe…)