Ce spune Biblia despre mitul fondator al Județului Vaslui

Rivalitatea Bârlad – Vaslui, stratificarea orașului Vaslui şi Ştefana cea Mare

Vaslui nu este Bârlad şi cu atât mai mult Bacău. Rivalitatea Vaslui – Bârlad, nașterea modernă a județului Vaslui, are ceva din mitul fondator al statului Israel. Știți bine povestea celor foi fii gemeni ai patriarhului Isaac. Esau şi Iacob (Israel). Esau era mai mare (s-a născut primul) dar şi-a vândut dreptul de întâi-născut fratelui mai mic Iacov – tot el primește binecuvântarea tatălui printr-un șiretlic pus la cale de mama lui. Astfel cel mai mic devine – în ciuda regulilor – stăpân şi conducător fată de fratele lui mai mare devenit supus. De aici se va naşte o rivalitate de moarte de mii de ani.

Cam asta e istoria relației Vaslui – Bârlad: e mitul lor modern fondator al județului cu o importanță imensă pe care o au „doi patriarhi comuniști” – Dej – Ceaușescu. Această istorie o poate povesti orice domn de peste 50 de ani aici – nu mai intru în detalii.

Poveste se întâmplă în 1968: când în România s-a realizat ultima organizare administrativ-teritorială, revenindu-se la împărțirea României pe județe. De atunci orașul devine capitala județului Vaslui, iar din anul 1979 devine municipiu. În această perioadă Vaslui ia un trend accelerat de dezvoltare.

Ce se va întâmpla la Vaslui care faţă de Bârlad arăta mai mic şi mai rural?

Pe de o parte avem o dezvoltare administrativă – instituții, birocrație, școli, spitale etc – şi tot ce înseamnă capitală de județ. Pe de altă parte o industrializare accelerată dar organizată: nimic întâmplător.

Ce apare aici? Industria constructoare de mașini – ventilatoare și instalații de ventilație (Mecanica s.a.), industria chimică – fire poliesterice (Moldosin s.a.), industria materialelor de construcții – industria lemnului (Mobila s.a.), industria textilă și a confecțiilor, industria alimentară.

Cele două direcții – administrație şi un anumit tip de industrializare – aduce în oraş un anumit tip de resurse umane: în mare parte forță calificată, educată şi mulți specialiști.

Asta face rapid să se coaguleze o clasă de mijloc masivă de tehnocrați (ingineri, tehnicieni, diverși meseriași pe domenii, medici) şi o birocrație administrativă solidă. Nu e metalurgie – e altceva. Nu e Hunedoara sau Galaţi – e administrativ, industria ușoară, molcom, liniștit chiar dacă are şi destul proletariat.

Vasluiul şi azi e marcat de această stratificare socială chiar dacă 90 a schimbat radical lucrurile.

Bârlad e puţin altceva: e Tache, Ianke şi Cadâr – el vine pe o falie veche comercială, cu alt amestec şi compoziție urbană, cu o urbanitate modernă mai veche, cu alt tipaj urban chiar dacă factorul Rulmentul şi industrializarea comunistă le apropie.

Bătrânii actuali – esenţa tare a anilor 60 – la Bârlad se plimbă pe promenadă, în parc şi ascultă fanfara. La Vaslui joacă şah şi table în piaţă la Secu`. Sunt stilistici diferite care spune despre o istorie a orașului.

După 90 tot ce ţine de producție şi muncă este distrus agresiv: eu aici constat. Rămâne administrația. Vaslui trece prin cea mai mare dramă posibilă: pierde în 10 ani 30% din populație. Un astfel de fenomen e unic în istoria modernă. Niciun război, nicio ciumă, niciun regim nu a adus atâtea pierdere umane şi de infrastructură.

Lumea fuge în toate direcțiile. Fenomenul încă își așteaptă cercetătorii – nu-l rezolvăm noi aici. Eu doar descriu, arăt rănile.

Marea problemă a județului e una structurală: care e specifică întregii Românii. E vorba de locuri de muncă decent plătite.

Eu recunosc că după 3 săptămâni de făcut județul la picior pot spune că am devenit mai optimist. De felul meu sunt de un pesimism mai dur: cred că doar o mare catastrofă ne mai poate salva.

Dar sentimentul e că Vaslui rezistă încă bine dacă arată așa după acest șoc imens social, politic şi mai ales economic. Dar cel mai important este calitatea umană – destul de educată, o modernitate întârziată, dar în sensul bun, pentru că păstrează elemente dintr-o lume mai veche care o ajută să treacă peste șocuri: tipul de relaționare, de economie a darului, de ajutorare, de familii extinse, cumătrisme etc. Cu toate că sărăcia lovește dur.

Toată falia: Botoșani, Iaşi, Vaslui, Bârlad (dar şi zonele adiacente) – care eu o consider rezervorul de resurse umane de cea mai bună calitate a ţării (sună straniu) are cumva o situație similară. Dar nu identică: fiecare oraş e cu identitatea şi istoria lui – oamenii aici însă fac totul.

Şi e indiscutabil zona dominată de femei: ele sunt factorul activ, stabil şi unificator aici – bărbații sunt o prezenţă necesară, de interfață, dar nu obligatorie. Fără ele însă nimic nu se mişcă. A sosit vremea – Ştefana cea Mare.

Şi ultima cu Vaslui. Ce-i definește. Ca un om care scriu, caut metafore care să caracterizeze şi să sintetizeze mai bine.

Se spune că îndeletnicirile care le-au adus faimă pe vremuri vasluienilor au fost albinăritul și pescuitul. Da: au acel tip de moliciune meditativă tare plăcută – se pot uita ca pescarii cu orele la plută – trage sau nu trage? Şi brusc devin „izghiţi” – parcă-i împunge albina sau le intre viespea-n fund. Se agită repede – zâzania mamii lor – dar ține puțin. Şi iar se liniștesc şi se uită meditativ la plută: o trage sau nu o trage? Eiiii, noi să him sănătoși…..

Autor: Vasile Ernu