Anul în care m-am vaccinat cu sfârșitul istoriei

0

Steve Cutts LumeaFiindcă nu știu ce-mi rezervă viitorul sau știu că nimic bun, pot spune că am trăit două chestii esențiale în anul care a trecut de la zorii numitei pandemii:

1. Am văzut live cum se naște un regim totalitar mondial prin prostire, nepăsare și presiuni. Practic, mi-am dat seama la nivel local, urmărind activ acțiunile și reacțiunile din ultimul an, cum s-a petrecut instaurarea comunismului în România, imediat după Al Doilea Război Mondial. Opinia publică postbelică a amorțit după protestele înnăbușite ale PNȚCD și n-a crezut până în ultima clipă că va fi posibilă comunizarea țării. Apoi s-a resemnat cu noul regim. Comuniștii, o minoritate insignifiantă, au preluat puterea total, de la falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și până la abdicarea regelui din decembrie 1947. Practic, vechiul sistem a fost răsturnat accelerat, într-un an de zile. În februarie 1948 țara era vaccinată cu comunism (au urmat multe rapeluri), ceva de neimaginat pentru foștii diriguitori liberali sau țărăniști ai României, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Acum a trecut aproape un an de la izbucnirea crizei mondiale Covid. Suntem într-o fază de accelerație și vorbesc despre tot globul.

2. Am început să trăiesc pe pielea mea senzația „chiaburilor” atunci când au venit comuniștii la putere. Ba chiar mai mult, încep să-mi dau seama cum se simțeau creștinii prigoniți în Roma imperială, care s-au refugiat și trăiau în comunități ascunse, prin peșteri sau prin catacombele Cetății Eterne. Încă mai vorbesc liber pe unde apuc și mai respir liber pe ascuns, dar mă obișnuiesc cu ideea unui anumit gen de sacrificiu sau martiriu pe care va trebui să-l suportăm toți cei care mai credem în liberul arbitru și în libertatea de a-și decide viața. N-am fost niciodată vreun credincios, dar îmi dau seama acum cât de importantă e credința, când nu-ți mai rămâne aproape nimic, ți se confiscă viața și ești batjocorit de semenii tăi cu mințile rătăcite.

Nu mă victimizez, doar constat ce am învățat în ultimul an și istoria rea pe care am consemnat-o. Voi lua lucrurile așa cum vin la rând și voi rezista atât câtă putere și conștiință voi avea în mine. Vreau să am forța să zâmbesc până la capăt, fiindcă în ciuda răutăților și malițiozităților mele de parcurs, sunt o ființă veselă și un om căruia îi place viața. N-aș vrea să stric asta la sfârșit. Așa să faceți și voi: zâmbiți cu sufletul, fiindcă sufletul nu ni-l pot lua niciodată, acolo vom fi mereu liberi.

Recunosc că n-am avut grijă la ce-mi doresc și uite că mi s-a dat cât să nu pot duce. Mereu mi-am dorit, ca ziarist fascinat de mitul scribului egiptean care consemna istoria, să fac cronica sau reportajul despre sfârșitul lumii. De un an tot scriu la primul capitol și regret că mi-am dorit să fac asta. De un an, toate SF-urile distopice pe care le-am citit în tinerețe devin realități palpabile. Un singur SF văd că nu se împlinește: mașina timpului. Aș merge înapoi și aș bloca ceasul în 31 decembrie 2019. Apoi m-aș duce mai în urmă cu câteva decenii, le-aș căuta pe mamele ticăloșilor care ne-au aruncat în acest dezastru global mincinos, aș fuma niște iarbă cu ele, le-aș îmbăta până la anesteziere și apoi le-aș steriliza în somn. Ar fi un somn al rațiunii care n-ar mai naște monștri. Iar sfârșitul istoriei oamenilor va fi amânat până la o dată ulterioară care nu va mai veni niciodată. Niciodată încremenirea nu mi s-a părut mai bună.

PS – Tot ce se întâmplă accelerat îmi pare din ce în ce mai neomenesc, simt că a depășit faza bolilor mintale ale unor ticăloși. Dacă aș compara cu nazismul, poate că s-ar plia pe profilul inuman al unor ofițeri SS care privesc și acționează asupra unor suboameni. Dar ăia erau doar în Germania nazistă, acum vorbim despre o lume întreagă dilită la cap. Sau poate că dilitorii nu sunt din lumea asta.

Autor: Cristian Niculescu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.