Din când în când, lumea are nevoie ca cineva să o tragă de mânecă

0

Complexitatea, bombardamentul informațional, reglementările, regulile și cutumele contorsionate, fărădelegea pe multiple niveluri – iată ingredientele satanicei perversități care obligă omul normal să se închidă în cocon (echo chamber, grota platoniciană), să se apere prin diverse scuturi mentale sau comportamentale.

În aceste situații, pentru economie de efort de gândire, omul obișnuit apelează la judecăți prescurtate (oligo-rațiuni) și la acțiuni stereotipice. Dacă există o autoritate vizibilă, omul bombardat emoțional și informațional va urma autoritatea, agățându-se afectiv de credința că acea autoritate îi vrea binele. Dacă o minoritate gălăgioasă va clama că soluția crizei este supunerea față de autoritate, oamenii se vor segrega, se vor urî reciproc, se vor sfâșia între ei în numele autorității și vor sfârși prin a se supune autorității, în ciuda fracturilor de logică, a incoerențelor, a dublului standard, a improvizațiilor, a prostiei și imposturii autorității.

Este o eroare de previziune afectivă, dar este exact mecanismul care conduce către prăpastie lumea aflată sub imperiul fricii și al complexității haotice, multistratificate. La fel cum lumina se curbează sub impactul gravitației unei găuri negre, rațiunea și libertatea se pot stinge în hăul care se cască odată cu deschiderea către supușenie oarbă a acestor uși nebănuite, care zac ascunse în subconștientul nostru colectiv.
Din când în când, însă, lumea are nevoie ca cineva să o tragă de mânecă, pentru a-i atrage atenția că împăratul este gol, că nu are haine noi și neasemuit de frumoase. Că din supunere față de autoritate, omul este capabil de atrocități (David Milgram) și că, atunci când toată lumea gândește la fel, nimeni nu se mai obosește cu gânditul (Walter Lippman).

Autor: Gheorghe Piperea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.