Iadul poate fi transformat în rai – dacă ai oameni. Copiii suferinzi ai județului Vaslui

0

Cum verific gradul de dezvoltare şi civilizație, cum place „lumii bune” să spună? Nu PIB-ul, nu clădirile impunătoare, nu mașinile scumpe, nu salariile mari la IT-şti definesc această situație, ci felul în care avem grijă de copiii şi bătrânii bolnavi, în necaz, loviți de soartă. Dar mai ales copiii. Acesta este indiciul meu principal. Restul e secundar: vine de la sine.

Dezastrul destructurării economice post 90, dar mai ales după 2000, a lovit societatea de o manieră fără precedent: mai grav decât războiul. Dacă privim societatea ca pe un covor moldovenesc, vedem că e total franjuri, găurit rău, mâncat peste tot de moliile tranziției spre Dumnezeu știe ce. Milioane au rămas fără locuri de muncă, iar după, alte milioane au fost aruncate pe piața externă ca forță de muncă ieftină.

Cine a suferit cel mai mult: copiii şi satul. Satele noastre sunt total destructurate – ceea ce nu a reușit Ceaușescu cu stilul agresiv de urbanizare şi industrializare a reușit capitalismul nostru agresiv care a adus satele în moarte clinică.

Culmea e că cei mai mulți copii cu probleme tot din sate vin – pentru că satul tradițional, cum îl știm noi, nu mai există decât vag, pe alocuri. În rest, satele noastre sunt un mare focar de sărăcie, de resurse umane ieftine pentru export şi enorm de mulți copii semi abandonați, cu multe probleme.

Zona Moldovei e ciuruită rău, pentru că de aici exportăm oameni precum buștenii – asta lasă răni imense pe termen lung.

Bun – copiii. Cum ne ocupăm de acești copii? Când mergi prin satele din Vaslui îi vezi pe copii mergând la picior între sate – nu sunt bani de transport: avem bani să decontăm drumul magistraților care stau în altă localitate, dar nu şi copiilor de țărani. Între timp ministrul educației a tăiat şi bursa pentru ei ca să mărească salariile politicienilor – este inadmisibil să iei banii copiilor de țărani ca să le dai boierilor de la oraş: e crimă, punct.

Dar să vă spun una bună, tot de la noi, de la Vaslui – bem noi dar mai şi muncim. Acum fără glumă.

Există o instituție căruia mereu îi uit numele: DGASPC – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Avem şi la Vaslui, nu doar la Cluj sau Iaşi.

Cum eu nu scriu din auzite – am mers să vad ce e cu acest DGASPC de Vaslui. Am mers să văd cu ochii mei: nu doar în biroul de la Vaslui, ci şi în teritoriu. E o instituie imensă, cu mulți angajați, cu bugete mari. Prima problemă când te uiți în acte: bugetul e mereu insuficient iar grila de angajați mereu cu probleme – prea puțini oameni, mai ales că pleacă. Salariile mult prea mici pentru aceste munci.

Atenție: vorbim de munci foarte grele, ultra specializate, cu responsabilități imense: e ca şi cum ai pune într-o singură persoană pedagogul şi medicul. Acești oameni trebuie să aibă un salariu apropiat de cel al medicilor – ca şi profesorii de altfel.

Am fost să văd mai multe centre din teritoriu: Vaslui, Bârlad, Fălciu, Ştefan cel Mare – Centre de Recuperare şi Reabilitare, Centre pentru copiii cu dezabilități. E ceea noi înainte aveam în cap precum „case de copii” cu probleme.

În capul nostru domină imaginea de anii 90: cu acele camere cu sute de copii în mizerie – sfâșietor. În ultimii zece ani au avut loc transformări majore – multe lucruri au început să se schimbe spre bine la acest capitol în toată ţara. Nu pot face comparație cu alte zone pentru că nu am fost în multe: însă Vaslui stă vizibil mai bine decât Iași, de exemplu, la acest capitol.

Am văzut 7 astfel de centre. Atenție vorbim de centre care se ocupă de copiii abandonați, cu probleme – cu un personal care e în prima linie în a depista problemele din teren şi a soluționa aceste probleme oferind consultanță, ajutor şi chiar un loc şi personal complex pentru reabilitare.

Atenție: mai vorbim şi de alte locuri – Centre pentru copiii cu dezabilități – care deservesc familiile şi copiii cu dizabilități, cu probleme medicale grave dar de alt ordin decât cele de boli clasice de spital – de la sindrom Down, la copii cu „defecțiuni” din naștere, până la copii care stau nemișcați şi inconștienți ani şi ani de zile în pat şi trebuie îngrijiți total.

Înainte de a judeca intrați odată într-un astfel de loc – dacă nu faceți infarct, o să ieșiți de acolo alt om. Departe de a ascunde problemele de aici care cu siguranță sunt: ştiu că sunt centre cu probleme – dar modelul contează. Dar să privim lucid la lucruri.

E foarte greu să nu izbucnești în plâns când vezi atâta suferință – în același timp te minunezi că există astfel de locuri şi astfel de oameni. Toate locurile pe care le-am văzut sunt la nivelul grădinițelor bune din sector 1 București în care mi-am dus copilul. Iar personalul întâlnit: îmi pot lăsa oricând copilul pe mâna lor – am toată încrederea. Eu am văzut ce fac acești oameni.

Acești oameni sunt niște eroi – la salariile de mizerie pe care le au sunt super-eroi. Să faci o astfel de muncă – e peste puterea mea de a înțelege. Şi cineva o face. Am văzut cu ochii mei acești eroi – câțiva chiar merită să li se dea ministere pe mâini la ce minuni fac aici şi cât de pricepuți sunt: acum am înțeles ce înseamnă să faci din rahat bici.

Nu ştiu cum sunt la voi prin județe astfel de centre – dar ce am văzut aici pur şi simplu mi-a dat speranță: asta e direcția.

Iar modestia moldovenească din zonă mă scoate din sărite – îi lauzi: zic, băi, ce faceți voi aici e ceva de neimaginat, trebuie arătate aceste centre ca model. Şi ştiţi ce răspund : aaaiiieee nu domnu, noi aşa ieii mai sărăcuț, faşim şî noi şi putiem.

De era Boc – el şi groapa de gunoi de la Pata Rât unde trăiesc oamenii abandonați ai Clujului o vinde ca pe un euro-eco-smart city – şi nu are budă la cantina din colțul primăriei. La Vaslui ar râde şi curcile.

Nu dragilor: voi faceți ceva extraordinar! Şi asta e semnul maxim al dezvoltării şi civilizației noastre: felul în care avem grijă de acești copii damnați de soartă spune totul despre noi. Restul nu contează prea mult.

Ah au şi căței şi ponei terapeutici: ajută şi pe de-alde mine. Doamne cum se bucură copiii când vine cineva la ei – faci infarct.

Hai, mai lăsăm jălea, că mai am un rând de cules că noi la Vaslui mai şi bem – puţân câti puţân – cum cred ăia de pe la capitale.

Autor: Vasile Ernu

 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.