Milionarii patrioți, gen

0

„Lumea fragmentată” invocată de Klaus Schwab trebuie reconstruită ca un puzzle, astfel încât Occidentul colectiv să atragă în jurul său cât mai multe state care acum stau în expectativă și, mai degrabă, ar înclina să se alăture Sudului Global.

Este doar unul dintre subiectele aflate pe agenda de la Davos, acolo unde politicienii se întrec în promisiuni față de Ucraina, în timp ce miliardarii descoperă subit că sunt mult prea bogați. Și îi roagă pe politicienii-marionetă să-i taxeze drastic. „Este strigător la cer ca noi să ne scăldăm în bani și alții să moară de foame”, spun, în cor, peste 200 de miliardari din întreaga lume. Câtă ipocrizie!, ar putea exclama unii comentatori.

Vreme de sute de ani acești miliardari și-au văzut de bogățiile lor, le-au transferat din generație în generație, au jefuit cât au putut, iar acum, din senin, au mustrări de conștiință. Se gândesc cu îngrijorare la semenii lor înfometați din Bangladesh, Congo sau Zimbabwe. Suferă enorm și, în sfârșit, vor să ajute. Îți vine să le plângi de milă, nu alta!

Asistăm doar la o nouă acțiune (stupidă) de PR a elitei globale. Practic, bogătașii au primit semnale clare din partea sociologilor, care evidențiază sentimentele simplilor cetățeni. Din ce în ce mai pregnant, ele sunt de respingere și aversiune față de ultra-bogații planetei, pe fondul informațiilor dezvăluite în ultima perioadă, în special pe rețelele sociale.

Odată cu pandemia, cei mai bogați 1% oameni din lume au acumulat 26 de mii de miliarde de dolari, adică 63% din totalul câștigurilor globale. Potrivit ONG-ului Oxfam, prin taxarea cu 5% a averilor miliardarilor şi multimilionarilor lumii s-ar putea strânge anual 1,7 mii de miliarde de dolari, „o sumă suficientă pentru a scăpa două miliarde de oameni de sărăcie extremă şi foamete”.

Și acum vine punerea în scenă. Show-ul. Miliardarii filantropi au nevoie ca de aer să-și repare imaginea cu costuri minime. În plus, politicienii au la rândul lor nevoie de bani pentru propria imagine (făcută flenduri de pandemie și război), dar în special ca să atragă noi state în sfera de influență a globaliștilor. Așa că nu se putea găsi un alt moment mai nimerit pentru marele anunț decât reuniunea Forumului Economic Mondial.

Peste 200 de miliardari şi multimilionari din 13 țări (deocamdată) cer, într-o scrisoare adresată liderilor prezenţi la Davos, ca averile celor „ultra-bogaţi” să fie taxate, iar banii să fie distribuiţi miliardelor de oameni care trăiesc în sărăcie. „Lipsa acţiunilor din prezent este foarte îngrijorătoare. O întâlnire a elitei globale la Davos pentru a discuta despre ‘cooperare într-o lume fragmentată’ este inutilă dacă nu este luat în calcul motivul acestei fragmentări”, se arată în scrisoare. Elocvent, nu-i așa?

Semnatarii, care se auto-intitulează „milionari partrioţi” (da, am râs bine! – vezi Hellvig și globaliștii-patrioți) avertizează că vor fi consecinţe de ordin social dacă bogaţii lumii nu vor fi taxaţi suplimentar. Mai degrabă de ordin politic, aș zice, dat fiind că Rusia și China desfășoară de multișor acțiuni de lobby în țările vizate.

Așadar, să nu ne facem iluzii. Nu veți vedea prea multe convoaie cu alimente în Africa. Convocați la Davos, miliardarii și politicienii Occidentului colectiv doar au convenit pentru o nouă acțiune propagandistică menită să ajute ambele părți (și mai puțin, spre deloc, populația înfometată).

Banii din taxarea elitei super-bogate vor ajunge acolo unde trebuie, nu unde ar fi nevoie.

Autor: Adrian Onciu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.