Vasile Lucaciu, preotul trimis după gratii pentru că a luptat pentru independenţa Transilvaniei

0

Vasile Lucaciu a fost una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada imperiului Austro-Ungar, și militant pentru drepturile românilor din Transilvania. A fost unul dintre semnatarii Memorandumului Transilvaniei din anul 1892, fiind supranumit „Leul din Şişeşti”.

Vasile Lucaciu s-a născut pe 21 ianuarie 1852, în satul şi comuna Apa, comitatul Sătmar, aflat la acea vreme în Imperiul Austriac.

Între anii 1858-1862 a urmat patru clase primare în oraşul Baia Mare, frecventând încă doi ani şcoala la Ungvar şi Oradea. Neavând bani pentru această călătorie, mutarea la Oradea părea imposibilă. Dar Vasile Lucaciu a pornit pe jos spre Oradea, mâncând pâine goală şi dormind în clăi de fân găsite în drum sau chiar sub cerul liber.

A întrerupt cursurile pentru a se înrola ca voluntar în Armata austro-ungară, însă a constatat că făcuse o alegere greşită. Disperat, a apelat la tatăl său pentru a-l scoate din armată, ceea ce acesta a reuşit, însă cu mari eforturi financiare.

Între anii 1868-1870 a revenit la şcoală, urmând cursurile Institutului «Sfântul Atanasie» din Roma, iar în anul 1870 a obţinut titlul de doctor, cu «Magna cum laude», în filozofie şi teologie. La vârsta de 22 de ani a revenit în țară.

«Gazeta Transilvaniei», «Foaia Poporului» şi «Tribuna». În acelaşi timp, a intrat în legătură cu conducătorii românilor din Transilvania, dr. Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Aurel Suciu şi Teodor Mihali.

După cei trei ani petrecuţi ca preot la Sâncraiu, Vasile Lucaciu a fost numit profesor de religie la gimnaziul de stat din Satu Mare. Aacolo a desfăşurat o activitate intensă, începând cu insistenţă să ceară introducerea limbii române în gimnazii şi licee. A făcut în acest sens numeroase intervenţii la guvernul maghiar şi a scris o serie de articole în ziarele româneşti care apăreau la Braşov, Arad, Sibiu şi Blaj.

Efectul obţinut a fost total opus. În loc să să obţină ceea ce şi-a dorit, şi-a atras ura colegilor maghiari şi a autorităţilor statului ungar. Dar legea în vigoare în acea perioadă spunea că profesorii sunt inamovibili. Astfel, oricâte obstacole administrative i se puneau, pe cale legală Vasile Lucaciu nu putea fi înlăturat din şcoală.

Totuşi, eforturile pentru înlăturarea sa au continuat. Pentru a-l scoate din liceul sătmărean şi a-l îndepărta de zonele locuite de români, ministrul Instrucţiunii Trefort Agoston i-a propus postul de secretar general al ministerului. Însă pentru a ocupa această funcţie, trebuia să se mute din Transilvania în Ungaria propriu-zisă.

Realizând capcana în care era atras, Vasile Lucaciu a refuzat categoric postul propus, spunând: „Guvernul nu are atâtea milioane, pentru cari eu să decid să părăsesc poporul român şi să mă înstreinez de neamul meu”.

Într-un final, episcopul Ioan Szabo de Gherla l-a convins să părăsească Satu Mare. Vasile Lucaciu fusese convins că dintr-o poziţie de la minister va putea să facă mai mult pentru români decât de la gimnaziul din Satu Mare.

Lucaciu a acceptat propunerea. Însă a fost numit până la urmă nu secretar general al ministerului Instrucţiunii, ci profesor la Losoncz, în Ungaria. Timp de un an şi-a făcut datoria acolo. Văzând că nu se mai întâmplă nimic, a demisionat şi, fără a mai aştepta răspunsul ministerului, a plecat direct la Gherla.

Leul din Şişeşti

Ajuns la Gherla, a cerut episcopului Ioan Szabo o slujbă ca preot, chiar şi în cea mai săracă parohie, cu singura condiţie ca aceasta să fie românească.

Din anul 1885 a activat ca preot paroh greco-catolic în Șișești, unde a ridicat o biserică monumentală sfințită la 15 august 1890, dedicată unirii tuturor românilor. ,,…În Sufletul meu se combină una sfântă unire cu cealaltă sfântă unire, ca nici una, nici alta să nu producă umilire sau disensiuni sau neînţelegeri”, scria Lucaciu.

La propunerea dr. Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu a fost ales membru în Comitetul Partidului Naţional Român din Ardeal. Din această organizaţie va rămâne până la moarte.

În perioada care a urmat, activitatea sa politică s-a intensificat, devenind foarte iubit în special de către ţăranii români. Însă această activitate de propagandă pro-românească nu a rămas neobservată de autorităţile maghiare. La scurt timp Vasile Lucaciu afost arestat, în urma unei întruniri ţinută la Tăuţii de Jos. A fost condamnat la închisoare de Tribunalul din Satu Mare şi aruncat în temniţă, unde a fost foarte prost tratat, în speranţa că va muri.

În anul 1892 a fost condamnat din nou pentru un delict de presă, pentru că scrisese un articol în «Tribuna», în favoarea unor ţărani bătuţi de jandarmi.

Abia ieşit din închisoare, a fost acuzat că ar fi pus la cale explozia casei notariale din Ferenzei. Adevăratul autor era chiar notarul comunal, iar Vasile Lucaciu nu avea nicio legătură cu acesta. Cu toate că era nevinovat, Dr. Lucaciu a fost condamnat la două luni de închisoare, primind şi o amendă de 50 florini. Ulterior, pedeapsa i-a fost majorată la patru luni de închisoare.

În anul 1892, Vasile Lucaciu a participat, împreună cu fruntaşii românilor din Transilvania, la redactarea faimosului Memorandum al Transilvaniei. Prin acesta se dorea să se prezinte împăratului Austro-Ungariei, Franz Joseph, nedreptăţile la care erau supuşi românii în statul maghiar. Erau solicitate pentru populația română drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare.

Trei sute de delegaţi români au fost aleşi pentru a prezenta Memorandul la Viena, în faţa împăratului. În fruntea delegaţiei se afla chiar Dr. Vasile Lucaciu. Împăratul a refuzat să se întâlnească cu delegaţii şi să primească Memorandul. A trimis documentul guvernului maghiar, care a dezlănţuit teroarea împotriva petiţionarilor.

Vasile Lucaciu devenise un erou veritabil pentru poporul român. După eliberare, a fost urmărit permanent de către autorităţile maghiare, i s-a cenzurat corespondenţa sau i sa reţinut la poliţie. Practic, a fost izolat pentru a nu mai putea comunica cu nimeni.

Vasile Lucaciu a făcut apel la Papa de la Roma, care a numit o comisie în această cauza. Comisia i-a dat dreptate lui Lucaciu, pedepsindu-l pe episcopul Szabo.

Vasile Lucaciu, condamnat alături de memorandişti

În anul 1894, Vasile Lucaciu a fost din nou trimis în judecată de către autorităţile maghiare. De această dată, procesul avea ca obiect Memorandul din 1892.

Vasile Lucaciu a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Aceasta a fost cea mai mare pedeapsă acordată unui memorandist. Procesul a avut un larg ecou în Europa. În anul 1895, regele Carol I al României a intervenit pe lângă împăratul Franz Joseph pentru ai graţia pe memorandişti, lucru care s-a şi întâmplat. După eliberare, Dr. Lucaciu a revenit la Şişeşti.

Lupta lui Vasile Lucaciu a continuat în presă, pentru trezirea maselor de români la conştiinţă naţională. În anul 1907 a fost din nou întemniţat la Szeged, din cauză că a împărtăşit în scris ideea de libertate naţională.

Tot în anul 1907, a fost propus pentru o funcţie de deputat în circumscripţia electorală Beiuş, judeţul Bihor, contra candidatului guvernului, contele Tisza. Aceasta părea o luptă pierdută din start, însă rezultatul avea să fie o mare surpriză, în ciuda implicării masive a autorităţilor maghiare şi persecutarea votanţilor români. Vasile Lucaciu a ieşit câştigător, cu un procent zdrobitor de 75% din voturi în favoarea sa. Astfel, Vasile Lucaciu a devenit deputat în Parlamentul de la Budapesta.

Primul discurs al lui Lucaciu în Parlamentul din Budapesta a avut ca subiect cererea de drepturi pentru românii din Transilvania, în administraţie, justiţie, învăţământ etc. Lupta sa a continuat în Parlament până la izbucnirea Primului Război Mondial.

Primul Război Mondial şi Marea Unire din 1918

Asumându-şi un risc uriaş, Vasile Lucaciu a intrat în România ilegal, alături de Octavian Goga. Au urmat o serie de vizite în rândul miniştrilor români, pentru a-i determina să angajeze România în război. Scopul final era cucerirea Ardealului. A participat masiv în presă la propaganda favorabilă intrării României în război de partea Antantei.

Guvernul român a afirmat că aşteaptă mai întâi ca Italia să facă un prim pas în război. Atunci, fără să stea prea mult pe gânduri, Vasile Lucaciu a plecat în Italia. Acolo a desfăşurat ample acţiuni de propagandă pentru intrarea Italiei în război de partea Antantei, sperând că România, văzând exemplul, va face la fel.

Vasile Lucaciu a pornit la mobilizarea românilor ardeleni, foşti soldaţi austro-ungari, pentru a constitui regimente de voluntari care să lupte în armata română pentru eliberarea Transilvaniei. A avut din nou succes. Mii de voluntari ardeleni, din rândul prizonierilor din Rusia, au format regimente şi s-au alăturat Armatei Române. După această reuşită, Vasile Lucaciu a plecat în S.U.A, unde a reuşit să organizeze unităţi de voluntari români care au luptat în Armata americană trimisă pe frontul din Franţa.

La 1 Decembrie 1918, la Marea Unire de la Alba Iulia, Vasile Lucaciu a primit, la propunerea Consiliului Dirigent, funcţia de membru în acesta, fără portofoliu, el aflându-se încă la Roma. Acest gest a fost recunoaşterea eforturilor depuse de Leul din Şişeşti pentru realizarea Marii Uniri.

Moartea lui Vasile Lucaciu

După Marea Unire, în anii 1919 şi 1920, Vasile Lucaciu a fost ales deputat de Baia Mare în Parlamentul de la Bucureşti.

Una dintre cele mai importante propuneri ale sale ca deputat român a fost legată de reforma agrară. El sfătuia ca marile proprietăţi să nu se fărâmiţeze excesiv, ci să fie date.

Convins să candideze din nou din partea Partidului Naţional Român pentru un post de deputat, în iarna anului 1922, a fost înfrânt prin falsificarea voturilor şi chiar a fost agresat fizic de către contracandidat. După acest eveniment, s-a retras din viaţa politică, trăind în izolare, uitat de majoritatea celor pentru a căror drepturi naţionale luptase.

După o boală care l-a ţinut la pat circa trei luni, Vasile Lucaciu a murit în noaptea de 29 noiembrie 1922, în casa sa din Satu Mare. Avea 70 de ani. A fost înmormântat la biserica din Şişeşti, judeţul Maramureş.

În semn de recunoştinţă, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu l-a decorat post-mortem pe dr. Vasile Lucaciu cu Ordinul «Steaua României» în grad de mare comandor

Din discursul emoţionant rostit de Octavian Goga: „s-a dus din mijlocul nostru părintele Vasile Lucaciu, închizând în sicriul lui protestarea istoriei Ardealului românesc de o jumătate de veac. Sunt oameni predestinaţi să concentreze în sufletele lor aspiraţiunile publice, oameni cari se ivesc pe toate câmpurile de luptă aducând parcă de sus mistica flacără a credinţei.

Sunt Tyrteii Eladei, proroci, cum le zice Vechiul Testament, Eroi, cum îi numeşte Carlyle. Fiinţa lor este un rezumativ al societăţii, o concretizare a operei. Vasile Lucaciu a fost zidit din acest rar aluat”.

Doina lui Lucaciu este o poezie lirică dedicată lui Vasile Lucaciu. Pusă pe melodie a devenit unul dintre cele mai populare și însuflețite cântece de la sfârșitul secolului al XIX-lea și primul deceniu al secolului al XX-lea. În versuri rimate și pe melodie tradițională, doina lui Lucaciu i-a moblizat și solidarizat pe românii ardeleni în lupta pentru drepturi naționale.

A fost scrisă de învățătorul George Bocu din Șistaroveț, la sfârșitul lui iulie 1893 și a fost publicată mai întâi în «Foaia poporului», fiind apoi preluată și popularizată și de alte publicații românești din Transilvania. Autorul versurilor a copiat și adaptat textul după «Hora lui Roman», scrisă de Iosif Vulcan și publicată la Pesta în revista «Gura satului» în anul 1870. Hora era dedicată jurnalistului Alexandru Roman, predecesor al lui Vasile Lucaciu în lupta pentru drepturile românilor ardeleni.

Doina lui Lucaciu

Cântă mierla prin păduri, of, of, of,
Robu-i Lucaciu la unguri
Pentru sfânta libertate
De care noi n-avem parte,
Pentru sfânta libertate
De care noi n-avem parte.

Nu fi mierlă supărată, of, of, of,
Nu-i robia ne-ncetată,
Vine dalba primăvară
Fi-va Lucaciu liber iară,
Vine dalba primăvară
Fi-va Lucaciu liber iară.

Nu suspina în zadar, of, of, of,
Du-mi-te pân-la Sătmar,
Unde-i Lucaciu la-nchisoare,
Nu vede nici cer, nici soare,
Unde-i Lucaciu la-nchisoare,
Nu vede nici cer, nici soare.

Vântul bate, frunza pică, of, of, of,
Inima mi se despică,
De durere și de chin
Că-i Lucaciu la Seghedin,
De durere și de chin
Că-i Lucaciu la Seghedin.

Seghedine, Seghedine, of, of, of,
Dumnezeu cum te mai ține?
Mureș, Tisa până când
Te mai ține pe pământ?
Mureș, Tisa până când
Te mai ține pe pământ?”

1893, George Bocu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.