Ziua Jurnalismului Național. Eminescu ar detesta presa de astăzi

0

Mă gândeam așa, că tot mă întreaba facebook-ul: dacă Ziua Culturii Naționale a fost desemnată 15 ianuarie, pentru că e data de naștere a lui Eminescu, poet și prozator, 15 ianuarie ar putea fi și Ziua Jurnalismului Național, pentru că, într-o egală măsură, Eminescu a fost și cel mai mare, cel mai important ziarist pe care l-a avut România. Puțini știu asta, puțini români i-au citit publicistica, și e un mare păcat, cu adevărat! Dar asta, declararea unei zile naționale a jurnalismului românesc, s-ar putea întâmpla dacă jurnalismul de azi ar fi românesc, dar mai ales dacă ar merita. Ori …O, Doamne!, nu e românesc (Antena 3 „CNN” cu siguranță nu este) și nu merită câtuși de puțin.

De fapt, „jurnalismul românesc” (fie înțeles dreptul la ghilimele) face ceea ce Eminescu detesta cel mai mult: copiază modele străine, și o face până la identificare, deși folosește metode, mijloace specifice românești, printre care bârfa măruntă și sporovăiala stupidă.
De fapt, ce vreau să spun e că, dacă jurnalismul românesc ar putea/merita să aibă o zi națională, aceasta ar trebui să fie tot 15 ianuarie – nu ar putea fi alta! – pentru că este ziua de naștere al celui mai mare jurnalist român.

Iar dacă Ziua Culturii Naționale e un prilej pentru mulți – cum se vede – de a deplânge starea culturii românești, o zi națională a presei ar fi unul și mai potrivit de a deplânge starea presei. Mai ales raportând-o, așa cum e firesc, la cel mai de seamă reprezentant.
Eminescu i-ar deplânge starea și ar detesta presa românească de astăzi, sunt convins. Am citit tot ce a scris, toate articolele publicate ulterior, cred că nu mi-a scăpat nimic și mai cred că primul lucru care se poate spune despre „stilul” său, ce transpare ca un fir roșu e capacitatea de a surprinde esența, de a nu scăpa din vedere esențialul, și de a nu se încurca în fleacuri. Ori astăzi cea mai mare parte a „producțiilor” de presă e balast, umplutură de nimic, trăncăneală inutilă, „tâmpenii”, atunci când nu e pură și simplă imbecilitate.

Eminescu nu se încurca în nimicuri, nu contesta și nici nu sprijinea un politician sau pe altul, spre exemplu, ci se raporta continuu, atunci când scria, la „principii și valori”, că tot e o expresie în uz azi. Dar principiile și valorile sale erau autentice, și nu precum „principiile și valorile euro-atlantice” despre care vorbesc „epigonii” azi, „înșirând cuvinte goale, ce din coadă au să sune”. Vezi asta în orice articol, oricât de banal ar fi fost subiectul (pentru că a scris și asemenea articole): pleacă de la o situație particulară, pentru a ajunge la ansamblu și a enunța un principiu și de ce situația în discuție nu se conformează sau cum o face. Cu alte cuvinte, Emineecu nu scria mărunt, mic, nu se pierdea în detalii și aici stătea genialitatea sa, asupra căreia nu mai e nevoie de probe, în ciuda oricăror contestatari. Era mare și în articolele sale, avea amploare, nu se așeza într-un punct, de unde să trateze strict actual, evenimențial, ci se așeza pe axa timpului, venea cu istoria temei pe care o trata, avea greutate. Deși a scris pentru Timpul, niciodată nu „a stat sub timp”, cum se spune.

O altă observație este că avea măsură, cumpătare în formulare, cuvintele sale se așezau acolo unde trebuiau să o facă, parcă pentru a completa un puzzle și a expune deplin o imagine de ansamblu. Ăsta e, cred, unul dintre motive pentru care vorbele sale, atât de bine articulate, au rămas în actualitate, încât umplu în timpurile noastre Facebook-ul, mai ales astăzi. Tot spre deosebire de diletanții de azi, care umplu cu lături ecranele și ziarele, dar sunt convinși că revarsă gândire, poleiesc cu aur, cu strălucirea inteligenței lor.
Și nu „uita” niciodată (cu atât mai puțin interesat) pentru cine scrie: pentru oameni. Scria pentru oameni, pentru ceilalți, nu pentru sine (cu atât mai puțin pentru bani sau cariera sa). Nu scria pentru partide, nici pentru politieni. Nu a coborât niciodată în troaca porcilor, deși a făcut politică. Cu toate că era un conservator, și unii ar putea să se întrebe de ce cel pe care îl consideră un geniu a înțeles să fie conservator și naționalist în epoca sa.

Eminescu nu uita niciodată pentru cine lucrează, nu uita că, în calitatea sa de jurnalist, avea o mare responsabilitate pentru cititorul său. Voia să dea, nu să ia, așa cum fac cei de azi: iau liniștea oamenilor, cea sufletească, și le „captează” atenția pentru audiență, bineînțeles, cu subiecte „fierbinți”. Bine, aici o deosebire fundamentală față de cei din prezent este că și avea de unde să dea. Voia să educe, voia să dea ceva comunității, să trimită cititorul la ce contează.

Eminescu nu numai că avea de unde să dea, dar avea în străfundurile gândirii sale, atât de complexe, un întreg model de societate și de stat, pe care le numea „organice”. Avea atâta încredere în poporul român încât îl credea capabil să-și făurească un propriu sistem politic, economic și social („Românii au nenorocirea de a nu avea încredere în puterile lor proprii, iar noi nu ne-am convins încă, că puterea şi mântuirea noastră este în noi”). Și despre asta se știe prea puțin, despre „organicismul” său. Credea cu tărie că fiecare popor are dreptul și datoria să-și făurească propriul sistem, și propriu destin („Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decît păstrînd, drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării! Suntem români şi punctum”). Asta i-ar putea descumpăni și chiar înfuria pe idolatrii actualului sistem, așa zisa „democrație”, despre care vorbim, apropo, pe care o pomenim, atunci când nu există, atunci când ni se probează inexistența sa: „asta nu e democratic”, asta și pentru că în rest nici nu prea avem despre ce vorbi, așa cum cei mai inteligenți dintre noi își dau seama tot mai mult.. Eminescu nu credea orbește în democrație, disprețuia liberalismul și „progresismul” său („Noi susţinem că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrînd firea noastră românească, decît să mergem repede înainte, dezbrăcîndu-ne de dînsa prin străine legi şi străine obiceiuri…”), iar drepturile și libertățile oamenilor erau pentru el de la sine înțelese, și nu teoretice. Nu se încurca, de asemenea, nici în noțiunile politice, mărunte, de „dreapta” și „stânga”, care erau pentru el niște simple nerozii, așa cum și sunt în realitate, și făcea asta pentru că se raporta, iarăși, la ceva mult mai mare, chiar măreț, pentru el: „Trăiască nația! Sus cu dânsa!”. La nație…

La asta mă gândesc, pentru că mă întreba facebook-ul, mă gândesc că Eminescu, cel mai bun, mare, profund și important ziarist român, care ar trebui studiat și să fie un model, ar detesta presa de astăzi. Și mă mai gândeam că ar trebui să o spună cineva, poate, totuși… Astăzi, pe 15 ianuarie.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.