Orice adolescent din generația mea crescut la Vaslui în piață la Secu` știe ce e aia Mecanica şi Metallica. Însă doar la Vaslui adolescenții purtau tricouri cu Mecanica scrise în maniera siglei Metallica.
De ce? Pentru că ascultau Metallica, idolii generației lor, dar erau mândri că părinții lor lucrează la Mecanica. Toți erau convinși că părinții lor – fiecare în parte – au făcut acea fântână arteziană Mecanica din oraş.
Dar asta este doar o poveste din antichitatea târzie glorioasă a orașului Vaslui. Ne este mai uşor să credem că au existat semizei decât să acceptăm că la Vaslui au existat întreprinderi şi platforme industriale cu oameni supercalificați care construiau mecanisme complicate.
Eu am fost şi am văzut: nu ştiu sigur dacă a existat Metallica, dar vă pot depune mărturie că am văzut ruinele întreprinderii Mecanica, a platformei industriale şi ultimii ei supraviețuitori – vii şi activi.
Să o luam pe rând. Municipiul Vaslui avea o zonă industrială bine pusă la punct care absorbea aproape întreaga forţă de muncă a municipiului. Erau de notorietate societăţile Mecanica (piese pentru maşini şi utilaje), Moldosin (fire şi fibre sintetice), Hitrom (azbest şi materiale de izolaţie), AMC (aparate de măsură şi control), Movas (mobilă), la fel ca şi cele din domeniul industriei uşoare, Confecţii, Textila, Varotex, Vascovin s.a. plus industrie alimentară destulă.
A venit o „molimă” şi nu a rămas nimic – s-a ales praful de 30 de ani de investiții ale statului, ale noastre a tuturor. A avult loc privatizarea – adică marele jaf postcomunist. Schemele privatizării, jefuirii şi distrugerii sunt cam aceleași: câțiva îmbogățiți şi zeci de mii de oameni lăsaţi fără job şi aruncați pe drumuri. Laba invizibilă a pieţei a fost nemiloasă – a făcut pulbere tot.
Mecanica era un soi de „perlă” a platformei industriale: 5.000 de angajați. Grosul – oameni supra calificați – nu erau căpșunari (cu tot respectul), ci oameni educați pe meserii deloc simple. Repet: forţă de muncă supercalificată care se produce cu ani grei de educație şi investiții structurale.
Am văzut ultimul supraviețuitor: de 45 de ani lucrez aici. Acum mai suntem – 150, lucrăm pentru olandezi, cu aceleași ustensile. Cei mai calificați suntem pensionari – dar lucrăm pentru că nu mai există specialiști să ne înlocuiască. Murim noi, se termină totul.
Îmi povestește cu o tristețe copleșitoare: în fiecare dimineață 10.000 de muncitori coboram aici pe întreaga platformă – se lucra la trei schimburi, la fiecare tură alţi 10.000, foc continuu, 8 ore pe zi fiecare tură. Toţi au dispărut la cules de căpșuni sau în comerț: toţi deprofesionalizați care încă nu au murit. Nu mai producem nimic – doar vindem şi consumăm. Ne vedeam atunci copiii după 8 ore de muncă, nu după 8 ani. Nu ştiu dacă înțelegeți?, zice muncitorul tare trist.
Zic, exagerați – că doar nu vreți înapoi. Nu, nu vreau, firește – erau multe probleme şi atunci – dar nu pot să mă fac că nu văd: au distrus tot, aveam domenii care funcționau bine, de perspectivă şi mai ales aveam oameni calificați care puteau face munci calificate. Am distrus fără să punem nimic în loc. Am pierdut tot, dar mai ales am pierdut definitiv oamenii calificați – nu mai are cine să schimbe un bec. Haideți să vedeți cum arată tot.
Arată trist – ca după război. Nu au trecut tancurile rusești pe aici, dar arată cam ca în orașele ucrainene după bombardament.
Şi am făcut-o noi cu mânuțele noastre şi cu ajutorul investitorilor strategici, zice inginerul veteran. Cam aşa – avem o vină imensă: a fost un mare jaf şi o mare tragedie pentru oameni. Efectele sociale teribile.
În 10 ani Vaslui a pierdut 30% din populație – în 20 de ani a fost distrusă toate întreprinderile şi toată platforma industrială demontată şi vândută la fier vechi. Chiar şi liniile de producție de sorginte americane şi germane cumpărate la finele lui 80 au fost vândute la fier vechi.
Dar tragedia cea mai mare nu sunt liniile de producție, nu sunt clădirile – ci oamenii.
Într-o zi va trebui să povestim şi să răspundem: ce s-a întâmplat în această epocă? Domeniul încă-şi așteaptă cercetătorii: istorici, sociologi, antropologi. Se vor face săpături arheologice sub molluri pentru a descoperi cu se se ocupau strămoșii noștri: waw – MECANICA. Şi noi credeam că ne tragem din culegători de căpșuni şi sparanghel.
Repet: am lucrat în fabrică, am fugit de acolo, nu am cea mai mică nostalgie pentru munca industrială. Dar nu pot să mă fac că nu văd tragedia care se ascunde în spatele acestui imens jaf şi ce cataclisme şi tragedii sociale a produs.
Mecanica cu litere de Metallica – asta să nu uităm dacă suntem din Vaslui.
Mulțumesc ghidului meu – un om deosebit şi bun cunoscător a istoriei industriale a Vasluiului.
Autor: Vasile Ernu
