La mijlocul anului 2021, profesorii de Istorie suceveni au înaintat un memoriu la Ministerul Educației, prin intermediul căruia solicitau „asigurarea unui loc prioritar studiului Istoriei în şcoli”.
Prin acest demers, profesorii voiau să tragă încă o dată un semnal de alarmă asupra importanţei acestei discipline pentru generaţiile viitoare, pentru cultivarea spiritului civic, pentru istorie şi, nu în ultimul rând, pentru neamul românesc.
„Istoria are un rol de o importanţă covârşitoare în formarea tinerei generaţii şi, de aceea, statutul său ca disciplină şcolară nu poate fi secundar, se spune în memorial semnat de profesorii de istorie suceveni. Această poziţie prioritară în formarea elevilor se fundamentează şi pe faptul că ea formează, ca nicio altă disciplină de studiu, valorile fundamentale ale umanităţii”.
Profesorii de istorie din județul Suceava mai spun în memoriul depus la Ministerul Educației că formarea educaţiei patriotice şi a unei morale decente sunt indispensabile tinerei generații de astăzi. „Educaţia istorică reprezintă un pilon important al existenţei noastre şi un subiect de mare actualitate instructiv-educativă. Cu toate acestea, pe fondul unei crize de identitate naţională care a cuprins România în ultimele două decenii, în noile Planuri-Cadru pentru învăţământul liceal, supuse dezbaterii publice de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, poziţia Istoriei ca disciplină devine marginală”.
În finalul memoriului, cadrele didactice semnatare îi rugau pe „reprezentanții neamului românesc” să militeze, prin pârghiile de putere pe care le au la dispoziție, pentru asigurarea unui loc prioritar studiului Istoriei în noile Planuri Cadru propuse de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Documentul mai arată că România este singurul stat european în care elevii învaţă în medie o oră de Istorie pe săptămână, la gimnaziu şi liceu, în timp ce în restul statelor europene, în planurile-cadru sunt prevăzute 2-4 ore pentru disciplina Istorie.
Alte exemple semnalate în memoriul profesorilor de istorie suceveni: Bulgaria – 3 ore pe săptămână, Belgia – 3 ore, Republica Cehă – 3 ore, Danemarca – 2 ore, Estonia – 3 ore, Germania – 3 ore, Franţa – 3 ore, Grecia – 3 ore, Letonia – 2 ore, Marea Britanie – 4 ore, Olanda – 3 ore, Rusia – 4 ore, Slovacia – 2 ore, Turcia – 3 ore, Ucraina – 3 ore, Ungaria – 4 ore.
La sfârșitul anului 2022, Academia Română, sub semnătura și autoritatea președintelui ei, acad. Ioan-Aurel Pop, în numele profesorilor și cercetătorilor participanți la Congresul Național al Istoricilor Români, desfășurat la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, a adrat un apel istoricilor, cadrelor didactice, cercetătorilor, arhiviștilor, muzeografilor, bibliotecarilor, opiniei publice, mass-media, autorităților statului, prin care argumenta necesitatea studierii istoriei și solicita creșterea numărului de ore alocate la nivelul învățământului preuniversitar:
„Timpurile pe care le trăim sunt deosebit de complexe, tulburi și grave, derulându-se cu o viteză extraordinară, adăugând neliniștilor existențiale ale oamenilor o mulțime de întrebări despre soarta prezentă și viitoare a omenirii. De la Tucidide la Max Weber, de la Nicolae Iorga, Marc Bloch până astăzi, ISTORIA a adus publicului și oamenilor de stat narațiuni despre evenimente, fenomene și procese adevărate care au avut ca actor central OMUL. Menirea istoricilor a fost ca oamenii nu doar să cunoască, dar și să înțeleagă mersul timpurilor trecute și a celor prezente pentru a ști de unde veneau, cum să-și îmbunătățească viața prezentă și să gândească încotro era mai bine să meargă în viitor.
Dorința de înțelegere a sensului devenirii îi poate face pe contemporanii noștri să se apropie tot mai mult de scrisul istoric. Lor le este însă tot mai greu să discearnă sensuri prezente și viitoare din abordări de tip «parohial», din lucrări ale unor așa-ziși «istorici de nișă», care pretind monopol pe domenii înguste și chiar pe surse documentare. Mai mult, colecții valoroase arhivistice sunt controlate și «aranjate» de birocrați care se pretind și «specialiști» în domeniul istoriei și arhivisticii, cu singurul argument că prezintă fapte din trecut, dar fără o reconstituire a proceselor societale. De aceea, este de datoria noastră să milităm pentru continua profesionalizare a meseriei de istoric, să ne apropiem de toate categoriile de izvoare cu discernământ, aplicând metoda critică și arătând întreaga onestitate care trebuie să ghideze tot timpul munca noastră de cercetare.
În timpurile noastre, paradoxal, asistăm chiar la un abuz de istorie. Pe măsură ce disciplina istorie se reduce ori se scoate aproape cu totul din școală, mulți politicieni și lideri ai statelor și comunităților umane folosesc frecvent expresia «Istoria ne învață». În fapt, azi vedem că istoria este folosită chiar ca o armă în disputele politice, în dezinformările bătăliilor informaționale și pentru manipulări ale opiniei publice, ale comunităților locale și ale celei internaționale. Vedem adesea că se practică manipularea istoriei pentru a justifica politici interne, regionale și globale, sau chiar interese de grup, care pot evolua către drame umane sau chiar catastrofe umanitare. Credem că, de aceea, Federația Internațională a Drepturilor Omului a constatat că se poate ajunge la «crime contra istoriei», care pot fi generate de adoptarea unor legi represive la adresa libertății de exprimare pe teme istorice, la refuzul de a da acces cercetării arhivelor, la distrugerea sau schimbarea sensului monumentelor comemorative etc. În astfel de condiții, trebuie să atenționăm autoritățile române care mai doresc să țină istoria la secret sau chiar să distrugă memoria istoriei românești că efortul lor este greșit și în van, iar comunitatea istoricilor și arhiviștilor vor face toate eforturile pentru a se asigura un acces corect și cât mai larg tuturor categoriilor de utilizatori. Comunitatea istoricilor și arhiviștilor din România nu poate accepta astfel de atitudini și declară că se va menține pe linia profesională și morală instituită de marii părinți ai istoriografiei naționale. Cel puțin Academia Română și entitățile ei de cercetare a istoriei își propun o mai intensă prezență în arena creativității istoriografice și a dezbaterilor publice.
Cunoașterea în mod corect, critic, de către tineri mai ales, a istoriei naționale, dar și a istoriei minorităților naționale ca parte a acestei țări, cu toate împlinirile și neajunsurile prezente la toate națiunile, trebuie să-i preocupe nu numai pe cei care activează în breasla noastră, ci și pe decidenții politici ai României. Pe de altă parte, oamenii au tot mai multă nevoie de istorie universală, pentru a avea un cadru verosimil de înțelegere și circumscriere a studiilor de istorie locală, națională, regională. Fără revenirea disciplinei Istorie la statutul care l-a avut cel puțin în primii ani după 1989, fără acordarea finanțării adecvate institutelor Academiei, instituțiilor de arhivă (Arhivele Naționale, Arhivele Diplomatice și Arhivele Militare), muzeelor și facultăților de istorie, publicațiilor de istorie etc. este compromisă păstrarea identității națiunii române și se pecetluiește dispariția sa treptată. Ținem să subliniem determinarea istoricilor români de a coopera cu istoriografiile europene și internaționale, cu instituțiile și rețelele profesionale ale istoricilor care servesc cu credință principiile Muzei Clio, cercetarea și prezentarea adevărului istoric.
De asemenea, solicităm ca numărul de ore de istorie din învățământul preuniversitar din România să fie cel puțin egal cu media orelor de istorie din statele UE, respectiv de 3 ore. Solicităm Ministerului Educației să înceapă în cel mai scurt timp un dialog cu reprezentanții Academiei Române – Comitetului Național al Istoricilor Români, ca singură entitate reprezentativă pentru breasla istoricilor din România, în așa fel încât viitoarea lege a învățământului să reflecte corect statutul istoriei și al istoricilor”.
